LIMBA LATINĂ ȘI CULTURA MILENARĂ A EUROPEI (1)

Cine sunt oamenii cu pielea albă, ochi albaștri și păr blond?
Probabil că erau triburi nu prea mari, de 2000-3000 de suflete care au străbătut în câteva sute de
ani drumul lung din Europa de Răsărit (din regiunea stepei dintre fluviile Volga și Don, patria veche a indo-europenilor de acum 7000 ani) spre Europa centrală. 

Apoi, peste iarăși zeci de ani, s-au încumetat să treacă Alpii, coborând în câmpiile din nordul de
azi al Italiei, Lombardia și Veneto, și pe coasta Mării Adriatice, pentru a migra mai departe, spre
miazăzi.

Au trebuit trecuți, apoi, Munții Apenini spre apus pentru a ajunge în regiunile care, mai târziu s-au numit Latium, țara Latinilor sau țara Sabinilor și a Faliscilor sau Tyrenia, țara Etruscilor. Peninsula Apenină era locuită din timpuri preistorice de popoare italice vechi, ne-indo-europene, ca Ligurii, Camunii, Reții, Sarzii, popoare zise mediteraneene, în nord, iar, în sud, Sicanii, Oscii, Elimerii și mai multe popoare neitalice ca Mesapii, Sichelii, Veneții și Leponții, veniți înainte de migrația indo-europeană.

Indo-europenii au adus calul și carul în Italia de azi și, de altfel, în toată Europa; ei au fost păstori
nomazi timp de 1500-2000 de ani, până la sedentarizare și aculturare, prin preluarea agriculturii
de la vechii europeni. Din patria veche a Indo-europenilor, Rusia de azi, au migrat spre Scandinavia popoare germanice, Balții spre Marea Baltică, iar Celții spre apus, până în Germania, Olanda și Franța de azi.

Cei mai mulți Indo-europeni originari au fost oameni cu pielea albă, ochi albaștri și păr blond sau
blond-roșcat, așa cum s-a păstrat în moștenirea genetică, genomul tipic indo-european până azi la 10% – 60% din indivizi în Irlanda, Anglia, Scoția, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania și Austria, preponderent la popoarele slave, baltice și germane, dar și în nordul Italiei, datorită Celților, Ostrogoților și Longobarzilor sau în Spania, datorită Vizigoților, în
Franța prin Franci, iar în Peninsula Balcanică prin Slavii migrați în sec. 6-7 e.n. Genomul tipic indo-european nu s-a afirmat peste tot unde au migrat purtătorii acestuia din preistorie deoarece, din amestecul de seminții și neamuri, timp de 100 de generații, nu întotdeauna s-au transmis genele indo-europene care determină culoarea ochilor, a pielii sau a părului. Așa, Grecii și Italienii de azi sunt majoritar bruneți, până și mulți Sârbi, Croați, Sloveni, Slovaci și Cehi nu sunt toți blonzi, cu toate că sunt Slavi, iar Slavii sunt Indo-europenii „originari”. Geții, care au fost cei mai nordici Traci, au fost în majoritatea lor blonzi, dar la Români elementul blond nu depășește 25% în nordul țării și 15% în sud și se datorează, probabil, și Slavilor asimilați în procesul de etnogeneză, din sec. VII-XI e.n.

Este posibil că Indo-europenii au fost numeric inferiori populațiilor europene vechi și încă inferiori și sub aspect cultural față de băștinași, care aveau familie și așezări grupate, în timp ce, acei nou-veniți erau încă în stadiul de clan și comunitate – comună primitivă, cum zic marxiștii. 

Miraculoasa limbă indo-europeană
„Marker-ul” identității populațiilor a fost întotdeauna limba. Dintre limbile italice, cele mai înrudite au fost latina și falisca, până în jurul anului 1000 î.Hr., la locuitorii cam în jur de 20 de mii ai regiunii Latium, pe un teritoriu de cca 8000 km 2 , care peste 300 de ani va avea o capitală modestă, Roma. În Latium și la Roma s-a născut o limbă indo-europeană miraculoasă, latina, care va domina până în secolul 18 cultura și civilizația Europei. Mai mult, două treimi din populația de azi a lumii vorbesc, ca limbă maternă, ca a doua limbă, ca limbă de comunicare, ca limbă de școlarizare și educație sau ca limbă de stat, limbi indo-europene, unele foarte mari. Limba hindi este vorbită de 570 de mln. de oameni, engleza - de 450 de mln. ca limbă maternă, spaniola - 430 mln., portugheza - 210 mln., rusa - 145 mln, germana - 100 mln., franceza - 68 mln., italiana - 67 mln., poloneza și ucraineana - câte 35 mln., româna - vorbită de 27 mln., multe limbi - câte 3-7 mln. de vorbitori şi o limbă indo-europeană minusculă veddah, în Sri Lanka, cu 285 de vorbitori! Cele mai multe „limbi istorice” sau actualele limbi mondiale sunt, genealogic, de origine indo-europeană: greaca și latina, în antichitate, spaniola, portugheza, franceza și engleza, în era modernă (în ordine cronologică, din sec. 16 până în sec. 21).

În decursul a 600 de ani, între anii 700 și 100 î.Hr., limba vorbită la Roma, latina, o limbă în permanentă evoluție, va fi preluată de toate cele 23 de neamuri din Peninsula Italică. Unele din limbile italice, ca cea oscă, umbrică, samnitică, sabinică, picenică sau volscă, au rezistat două, trei sute de ani, dar latina s-a impus, s-a generalizat și a devenit limba maternă și oficială în timpul lui August sau al nașterii lui Hristos. Chiar limba etruscă a cedat locul limbii latine, fapt aproape de neînțeles, deoarece Etruscii au fost maeștrii de cultură și civilizație ai Latinilor romani și nu numai: limba și cultura unor neamuri care au fost greu asimilate de Roma, mai ales Veneții în nordul Italiei de azi, Mesapii în sud-estul „cizmei italiene”, s-au menținut și după ce Oscii și Umbrii, care aveau scris și inscripții la sfârșitul sec. 3, s-au supus și-au recunoscut stăpânirea Romei și a legilor romane. Cam la anul 150 î.Hr. latina domina toată Italia, iar la 150 d.Hr. Imperium Romanum se întindea peste Europa și Orientul Apropiat, fiind prima entitate statală multinațională, dar longevivă.

Migrațiile indo-europene. Sursă foto: www.welcome-to-india-jrtn.weebly.com

Etruscii
Istoria etruscilor este controversată, ca și originea lor, dar civilizația și cultura etruscă a dominat, de departe, toate celelalte neamuri italice vechi sau indo-europene (venite). Limba Etruscilor nu este indo-europeană, ci adusă de protoetrusci din spațiul egeic, din Helespont, o regiune din apropierea Wilusei, pe care Homer a numit-o Troia.

Protoetruscii au fost aliații și vecinii Troienilor împotriva Micenienilor, în sec. 12 î.Hr. Este posibil ca, după căderea Troiei, mare parte din locuitorii rămași să fi emigrat și, odată cu aceștia, și protoetruscii, care au făcut un popas de câteva generații pe insula Lemnos, iar de acolo, în sec. 10 î.Hr., din motive demografice (prea puțin loc pentru o populație crescândă) au emigrat spre Italia. Sunt dovezi arheologice și uman-genetice pentru această ipoteză: genomul tipic etrusc vine din Asia Mică, iar pe Lemnos s-a descoperit în anul 1885 un mormânt cu o stelă funerară (monument de marmură), având o inscripție cu 33 de cuvinte, datat cam din anii 680 î.Hr.

Alfabetul lemnian este identic cu cea mai veche formă a alfabetului vechi etrusc de la anul 1000
î.Hr., folosit de protoetrusci în Italia. Lingvistic, asocierea textului din Lemnos cu textele protoetrusce italice nu pune probleme. Insula Lemnos a fost cucerită de Atenieni în sec. 6 î.Hr., astfel că populația lemniană s-a asimilat în cultura greacă egeică.

Grecii i-au numit pe Etrusci Tyrsenoi, dar și Tyrrhenoi, Romanii i-au numit Tusci, iar Egiptenii, în timpul lui Ramses III (sec 12 î.Hr.), Teresh, ca popor al mării. Este cert, Etruscii erau prezenți în Egeea în timpul războiului Troiei. Ei înșiși își ziceau Rasenna, iar mai târziu Rasna. Herodot spune că Rasena a fost conducătorul legendar care i-a condus pe Etrusci din Asia Mică în Italia. Există, deci, în mitologie migrația etruscă din regiunea de coastă, la sud de Troia, spre Italia, dar aceasta se suprapune exact și peste mitul peregrinării Troienilor învinși care, conduși de Enea (Aeneas), au ajuns în Italia tot cam la anul 1000 și, doar după 250 de ani, urmașii lor au întemeiat Roma. Neîndoielnic, mitologia este istoria timpurilor preistorice, mai scurt, istoria preistoriei, căci toate legendele care constituie mitologia sunt istorie orală adevărată, transmisă peste zeci de generații.

Etruscii. Sursă foto: www.thraxusares.wordpress.com

Dar istoricii și arheologii actuali nu acceptă ușor tema imigrării Etruscilor, fiind convinși că Etruscii, cu civilizația și cultura lor extraordinară, s-au dezvoltat în Toscana de azi. Ei admit, însă, că protoetruscii, o mică seminție, a venit totuși din Orient, în timpuri mai vechi. Aceștia au fost numiți Tyrrhenoi mai târziu, atunci când navigatorii greci în sec. 8 î.Hr. au dat numele poporului pe care l-au găsit pe coasta tireniană (de apus) a Italiei de azi. Această mică seminție a adus cultura materială urbană, construirea temeinică a orașelor înalte, zidite și fortificate, o cultură pre-indo-europeană, cu rădăcini în Asia Mică dinainte de sec. 12, adică din perioada 1600-1300 î.Hr., dinaintea Iliadei.

Eugen STATNIC, Munchen, Germania

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 330
 

Va urma.

Susține Natura.md: Devino Patron!