Limba română vorbită azi de basarabeni
Eu cred că există șansa să vorbim și să scriem mai bine, dar numai dacă se schimbă măcar puțin condițiile actuale, adică dacă se îmbunătățește calitatea învățământului, implicit a profesorilor, și dacă se citește mai mult decât deloc” (Ioana VINTILĂ RĂDULESCU)
natura.md
Aug 31, 2022 01:55
1828
0
Recent, DOOM 3 a anunțat noile schimbări. Despre necesitatea apariției acestui dicționar lingviștii știu mai bine să aducă argumentele potrivite. Limbajul noilor tehnologii, transformările sociale, politice, economice etc. aduc cu ele un alt lexic de comunicare, de aceea la doar șaisprezece ani de la DOOM 2 a fost nevoie ca modificările în limba română să fie așezate într-o întrebuințare concretă și aprobate științific de specialiști. S-a întâmplat, munca de cercetare a lingviștilor a dat roade, exegeți (încă) avem și nu știu cine ar pune la îndoială priceperea și munca laborioasă a lor, iar ediția a treia a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române ne solicită să-l deschidem mai des ca respectul nostru pentru limba română să fie dovada exprimării și a scrierii corecte a celor ce o vorbesc, mai ales a nativilor.
De treizeci de ani de când „colbul, slinul, mucegaiul” pot fi șterse mai des și fără prea multe piedici de pe cuvintele limbii noastre, ne pomenim în secolul al XXI-lea că limba română (uneori, pentru a-i accentua valoarea, careva ar scrie sintagma cu majusculă, ceea ce nu săvârșește o mare eroare umană) a intrat și ea într-o criză. Pe lângă toate bolile spirituale românești și globale, prin care trecem, să mai fie și o pandemie de exprimare eronată, învechită, trunchiată? Având la îndemână mai multe site-uri de socializare și libertatea de a scrie și a spune orice, a ne autodeclara scriitori, nu mai ținem cont de faptul că orice limbă se supune normelor gramaticale – ortografice, ortoepice, lingvistice. Da, da, se supune! Este confirmat acest lucru și în citatul lui Mihai Eminescu „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră!”. Respectarea lor nu e datoria doar a profesorilor de limba română sau a scriitorilor. Așa cum eu, nefiind matematician, ar fi ridicol să afirm că doi ori doi fac cinci, doar că așa vrea mușchiul meu sau că am obrăznicia să sfidez tabla înmulțirii neînvățată la timp.
Pe rețele, în ropoartele de activitate a șefilor, în comentariile saturate ale celor ce pretind că au talentul de scriitori și comentatori atoateștiutori, scrisul în limba română „strălucește” de perle: elevii noștrii, î-ți doresc, vre-o persoană, coreografie, dumneavoastre, duamna profesoare, intinerar, însăși scriitorul, drajele mele, veață etc., etc. Din dorința de a fi „mai culturali” exprimarea alambicală, formată din lectura mesajelor a așa-zișilor autori de opinii pe rețele, care scriu la muncă „printre”, întoarce timpul cu sute de ani, revenind la comunicarea din cronicile cărturarilor Gr. Ureche, M. Costin și I. Neculce. Importanța scrierilor în exprimarea anevoioasă a timpului de atunci a avut o valoare documentară, patriotică sau identitară. Oare cum pătrund în mintea noastră (sper să nu rămână acolo) astăzi exprimări emfatice de genul „se consideră că carnea este o inovație dacă o mâncăm”, „altă categorie de mese, dedicate celor răposați” sau ne referim la structura alimentației”, după ce Eminescu a scris sau dacă am fi citit că marele poet a scris simplu, clar, logic și frumos: „Fiind băiet păduri cutreieram/ Și mă culcam ades lângă izvor...”. Am dat un singur exemplu din sutele sau poate miile de expresii poetice, strălucitor de frumoase, plastice și logice, menite să pună cuvântul potrivit în contextul cerut. Uneori excesul de zel ne duce în derivă: cartea, zicem, că o lecturăm, deși ne mințim, că nu prea citim; o pâine o procurăm, nu o mai cumpărăm, de parcă o agonisim cu mare efort, decât cu un preț mare; azi toate încăperile sunt locații, până și vizuina ursului sau borta șarpelui este locație; în statul nostru nu se mai iau hotărâri, totul se decide, până și a merge la serviciu trebuie să iei o decizie.
Spre a nu-mi atrage prea multe priviri pano(a)ramice, dar mai ales comentarii în dezacord că exprimarea cea de toate zilele poate exclude sau neglija normele și nu o mai fac să fie dulce „ca un fagure de miere”, caut refugiu și apărare, apoi argumente și solidaritate în observațiile și lecțiile de exprimare corectă ale profesorului universitar Constantin Șchiopu. Acele tablete sunt la îndemâna oricăror prieteni, cărora le pasă cum vorbesc în limba română, prin intermediul cărora domnul profesor atrage atenție că e timpul să știm și să fim mai precauți la sintagmele greșite: „PĂREREA MEA PERSONALĂ”; „este/ești bravo”; „O CREANGĂ” nu e totuna cu „o cracă”; „14 grade plus SE anunță și la Madrid”; „Familiile CELE MAI vulnerabile vor primi un ajutor financiar din partea UE”. Deseori credem că suntem cool când folosim cuvintele baftă, gagică, mișto….
Sunt cărți de gramatică care, dacă le citim atent, nu ne vom plânge că „ni-i limba prea săracă”. De fapt, să punem mâna pe carte și o cunoaștere bună a gramaticii trebuie să reprezinte imaginea frumoasă mai ales a prezentatorilor TV, ei fiind un model de exprimare. Cu mai puține ifose de vedetism și cu mai multe cărți de gramatică deschise, omul simplu va vedea în oamenii de televiziune, în profesorii de limba și literatura română (nu-i excludem pe cei de la alte discipline), în cei care scriu, repere educative. Nu e rău să fie bine și cu limba noastră cea română vorbită de românii basarabeni.
Dacă mai bine de treizeci de ani avem posibilitate să o vorbim frumos și corect, așa cum ne-am dorit până la 1989, de ce n-am face-o? Sărbătoarea Limba Noastră cea Română ne amintește în fiecare an pe 31 august că frumusețea de pe chipul românului este intrinsecă cu exprimarea într-o limbă frumoasă românească vorbită în fiecare zi.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 366
Susține Natura.md: Devino Patron!
