Devino Patron!

Mărţişorul, simbol al primăverii, speranţei şi norocului

Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al primăverii, primind însă, în ultimele decenii, semnifi caţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii.

Mărţişorul, simbol al primăverii, speranţei şi norocului

În general, femeile și fetele primesc mărţișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţișoare băieţilor. Împreună cu mărţișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţișoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu, înșirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roșul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului.

1 Martie. Mărțișorul – tradiții, obiceiuri și legende | Digi24

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul și gerul să distrugă floarea și ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare, făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţișorului fac trimitere la sângele roșu pe zăpada albă. 

Se spune că, în vechime, mărţișorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată - albă și neagră sau albă și albastră - și era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţișorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea și renașterea simbolică a Dochiei.

Unele tradiţii spun că firul mărţișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naștere, Dochia torcea firul anului primăvara, la nașterea timpului calendaristic. 

Mărţişor – Rope of the Year, a Romanian Spring Tradition - Nettle's Garden  - The Old Craft

Originile sărbătorii mărţișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilităţii și vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţișorului, albul însemnând pace, iar roșul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Moneda, legată cu un șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie sau albă sau mai multe fire de argint și aur se numește mărţișor, mărţiguș sau marţ. Mărţișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoși și curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine, însemna că și copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţișorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb și curat ca florile acestor arbuști. 

Folcloristul român Simion Florea Marian scrie că mărţișorul servește celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine dorește ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”. În prezent, mărţișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţișoare. În Transilvania, mărţișoarele se atârnă de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Mărţișorul este o tradiţie în România, Republica Moldova și teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Susține Natura.md: Devino Patron!