Meritul oricărei epoci sunt conducătorii ei
natura.md
Ian 4, 2021 04:07
1881
0
Anii’ 90 ne-au prins fără manuale școlare, fără programe bine stabilite. Școlile, adaptate jumătate de secol la instruirea și gândirea sovietică, reveneau la statutul de liceu și la programele românești. Se făcea reîntregirea Țării de la sine.
Prin școală și cultură se unesc neamul, frații, ceea ce nu pot (și nu vor) să facă conducătorii nici până astăzi oficial. Mulți dintre profesorii de limba și literatura română și de istorie s-au pomenit a fi autodidacți sau învățau temele împreună cu discipolii lor. Cu toate acestea greul de atunci nu era un obstacol în calea unei bune educații și instruiri.
Acum, scurtele și vechile amintiri sunt pagini de istorie ale unui trecut nu prea îndepărtat. Se părea că dascălii de literatură și de istorie concurau destul de frumos din perspectiva disciplinei lor, în a le spune discipolilor că meritul oricărei epoci stă în conducătorii ei. De fapt, istoria și literatura confirmă acest adevăr prin exemplele adevăraților domni pentru care țara era intrinsecă cu ființa lor.
Și în 2020, la fel ca în anii ’90 de după revoluție, profesorul la clasă le mai spune elevilor despre trecutul glorios al românilor, despre eroii pe care i-am avut (și sunt mulți), le povestește, în general, despre gloria trecutului nostru, însă puțini dintre elevi cine îl mai crede, îl mai aude sau îl interesează. Pentru un tânăr născut în oglinda gadgeturilor termenii onoare, demnitate, patriotism, casă părintească, țară, hotare sună artificial în mintea lor. Numele domnitorilor și ale creatorilor de idei, de cuvinte, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu par legende vetuste, rupte din contextul actual. Cine e de vină – școala, familia, societatea – că un cadru didactic, care mai aduce în discuție trecutul istoric mare și eroic, este considerat „prăfuit, mâncat de molii”, un paseist, înjurat de adolescenți că îi plictisește? Nu cumva toate trei sunt de vină că „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și nerozii”?
Pentru recuperarea trecutului, cât mai este posibil, vine cel pe care zeii l-au pedepsit să fie profesor și le spune că nu există țări sărace sau bogate, există conducători înțelepți, cu dragoste de popor care trebuie să ia locul acelor „panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii/ măști cu toate de renume din comedia minciunii”. Unul din aceștia este Neagoe Basarab despre ale cărui învățături și sfaturi, guvernare politică și principii morale studiază liceenii, dar poate mai mult se miră când compară valorile voievodului cu ale conducătorilor din prezent. Pentru cineva, care uită sau neglijează termenii onoare, demnitate din codul etic personal, înțelesul operei „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” pare nebulos, mai ales dacă are pretenția să fie în fruntea unui grup. Neagoe Basarab în învățăturile sale transmite ca moștenire fiului său principii de guvernare politică și principii morale de educare a tineretului, dar și principii de guvernare a sufletului. Tatăl, domnitorul Țării Românești, îi trimite fiului carte (scrisoare ca testament): „Întâi să aibi credință, dragoste și nădejde către Dumnezeu, că dragostea iaste mai mare de toate”. Termenii credință, dragoste și nădejde, dar și smerenie, milă, blândețe (aș mai scrie și inteligență, școlire, atitudine) nu se mai găsesc în niciun program de guvernare, pentru că aceste cuvinte erau idealurile omului renascentist, iar un conducător modern nu mai lasă moștenire „eu te las să fii gard grădinii mele (țării) și să o păzești cum am păzit-o eu” sau „că deacu o vei păzi și vei fi gardul împrejurat ca zidul de piatră, cum am fost și eu”.
Mai citește astăzi cineva, care are pretenția unui conducător peste un popor, din acest studiu al lui Neagoe Basarab, considerat un veritabil manual de guvernare, o lecție de guvernare medievală? Aș vrea să fie un răspuns pe potrivă, din moment ce bucuria recentă a învestirii noului președinte ales i-a redeșteptat pe românii basarabeni, amintindu-le ce spunea istoricul Nicolae Iorga: „Ca să-ți justifici existența, ai nevoie nu numai de pâine, ci și de o idee morală, pentru că cheia progresului omenesc este în cultura morală”.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 345
Susține Natura.md: Devino Patron!
