Misiunea mea e să dezvolt, să educ și să unesc comunitatea!

Invitatul de onoare

 Constantin Cojocaru s-a născut în anul 1967, în satul Mihăileni, Râșcani, este absolvent al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. După absolvire a lucrat profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Edineț, iar în perioada 1995-2007 a fost director adjunct. În 2007 este ales primar. Cum reușește primarul de Edineț să aducă urbei, pe care o conduce, bunăstarea necesară vieții locuitorilor, aflați în acest interviu. 

Stimate dle Constantin Cojocaru, în 2007 ați fost ales în funcția de primar al orașului Edineț. La 40 de ani sau după 16 ani de activitate pedagogică ce imbold v-a determinat să vă schimbați drumul vieții? 

Vin din Mihăilenii Râșcanilor, de acolo de unde au pornit cei mai deosebiți lingviști și filologi ai spațiului românesc. Satul meu s-a impus prin personalități ce au mișcat lucrurile înainte și eu, aflându-mă aici, la Edineț, am încercat să mișc, la rându-mi, lucrurile cât mai sus. Dar atunci când a apărut necesitatea de a ieși din elementul standard a ceea ce se numește profesorat, am decis să găsesc un proiect mai larg decât îl făceam la Liceul Teoretic „M. Eminescu”. Am pus ochii pe Edineț cu gândul și ambiția să-l transform într-un oraș modern, frumos, civilizat. 

Școala, facultatea, profesorii, lecturile au fost umbre sau purtători de lumină în activitatea de zi cu zi? 

I-am avut profesori pe Maria Șleahtițchi, Nicolae Leahu, Anatol Moraru, Adrian Cibotaru, Lucia Țurcanu. Sunt cei care vin, la rândul lor, de la școala bălțeană și încerc să duc prin timp acest spirit filologic bălțean. Aflându-mă în diferite funcții, am încercat să revalorific mai multe aspecte legate de cultură, educație și civilizație. Chiar dacă acum sunt primar al comunității, până la urmă eu consider că postul pentru mine a deschis orizonturi noi, pentru că dincolo de povara administrativă, am în spate multe proiecte de cultură și civilizație.

 Adică, filologia, Facultatea de Litere, tocmai pe un primar, în cazul dumneavoastră, îl ajută foarte mult să facă din orașul, pe care îl conduce, și un oraș cultural? 

Economia fără educație, cultură și civilizație nu dă rezultatele scontate și nu înalță comunitatea la valori spirituale. Ține de datoria fiecărui primar, fără să bată în tobe, să le ajute cetățenilor să vadă binele public și să iubească aproapele, să prețuiască valorile comunitare, să participe la viața orașului și să aibă grijă de tot ce e frumos, când iese din casă sau apartament. Le-am spus alegătorilor mei, încă de la primul mandat, că trebuie să schimbăm treptat înfățișarea Edinețului, să devenim o urbe modernă, civilizată. Să reținem că atunci când mi-a fost încredințat primul mandat, Edinețul era foarte nostalgic și rusificat, mulți tânjeau după stăpânul de la Moscova. 

… în 2007?

 Da. În acel 2007 Edinețul avea caracteristicile tipice ale unui orășel sovietic, cu multe instituții rusificate, împânzit de simboluri și monumente ale „eliberatorilor”. Nu intru în amănunte cât e de complicat să lucrezi cu „homo sovieticus”, să convingi grupurile îndoctrinate că există viață și după prăbușirea URSS. Fără răbdare, educație și cultură nu poți schimba mentalitățile cultivate decenii în șir de propaganda moscovită. Mă bucur mult că lumea devine tot mai responsabilă față de spațiul comun, de bunul public, de cultura națională și valorile plaiului natal. Astăzi Edinețul se ambiționează să fie un oraș modern, care își recapătă memoria istorică și demnitatea răpită. Au revenit acasă, sub formă de monumente sau busturi – Eminescu, iluștrii băștinași din ținutul nostru Grigore Vieru, Eugen Coșeriu, Ion Buzdugan, Vasile Stroiescu. Chiar anul acesta am inaugurat în spațiul public două busturi – unul al celebrului actor Dumitru Fusu, întemeietorul „teatrului unui singur actor”, la baștina sa, la Parcova, iar al doilea – în cinstea înzestratului povestitor popular necărturar, un Ion Creangă al Edinețului – moș Trifan Baltă. Nu pot trece cu vederea o altă reușită: am adus în oraș un post de radio pentru tineri – Radio Loco –  la Liceul Eminescu. Am mai pus „pe roate”, împreună cu un om inimos, Ion Bâlba, o revistă de cultură și civilizație –  „Oameni, locuri, destine”. Peste zece sate le-am scos din amnezie și anonimat – punându-le în circuitul istoric din ținut. Iubirea de moșie se umple de conținut atunci când locuitorii își cunosc vatra la modul concret și fiecare poate povesti oaspeților despre înaintași, despre anul atestării, despre strămoșii, care au păstrat sufletul viu al satului. Repet: punem mare miză pe educație și cultură în schimbarea spre bine a mentalităților colective. Cred că suntem singura primărie care editează cărți. La o adică, am putea concura cu unele edituri de la Chișinău sau Bălți. 

Tinerii apreciază că au oportunități să crească intelectual la ei acasă?

 Mulți dintre ei se implică destul de activ. Proiectele editoriale îi scot din anonimat pe tinerii talentați, iar noi îi publicăm, îi punem în competiții atractive, îi încurajăm să facă școală serioasă. La drept vorbind, eu sunt mai mult un susținător financiar, grosso modo, de caracter și de ținută, dar în spate se află o echipă solidă de profesori, care susțin ideea. La Direcția de învățământ, împreună cu inspectoarele Angela Moraru, Iana Morari, facem lucruri frumoase. 

Cum e să realizezi ceva când ai puține posibilități financiare?

 Avem câteva proiecte editoriale pentru integrarea comunităților ucrainene și ruse în majoritatea românească din ținut. Mai sunt proiecte pentru copiii talentați, pasionați de teatru. Organizăm tabere de creație, cum ar fi cea de pictură, susținută financiar de domnul Bâlba și de primărie. Tabăra de pictură a ajuns la a XX-a ediție și e timpul să-i sărbătorim aniversarea. Se mai organizează și o tabără de sculptură, unde vin oameni de creație din tot spațiul românesc: din Țară și de peste hotare. Anul acesta îl dedicăm tinerilor pictori și sculptori, pentru că orașul Edineț a câștigat titlul de Capitala Tineretului, un concurs organizat de Guvernul Republicii Moldova. Trebuie să menționez și despre Universitatea Populară de Vară „Vasile Stroescu”, cu un pronunțat mesaj academic, dar și de popularizare.

 Ce reprezintă Universitatea, este un fel de atelier?

 Este un atelier de două zile, cam cum făcea Nicolae Iorga la Vălenii de Munte. Participă între 500 și 700 de specialiști din domeniul muzeografiei, bibliografiei, pedagogiei, istorici, filologi, muzeografi etc. Scoatem din anonimat minimum o personalitate în fiecare an, o personalitate trecută în eternitate din partea de nord a republicii, dar cu contribuții perene în regiune sau la nivel național. De exemplu, Vasile Stroescu, Ion Buzdugan, membri ai Sfatului Țării, ale căror merite ar trebui să fie studiate și cunoscute de populație. Programul zilei de activitate este următorul: consacrăm atenția cuvenită, prin comunicări, discuții, unei personalități actuale, apoi memoriei altei personalități. Multora din ele le-am confecționat plăci comemorative. Istoria scrisă, pe care trebuie să o cunoască tinerii, a fost prezentată de cei care știu să o relateze: Mihai Cimpoi, Ghenadie Ciobanu, Marcela Benea, Traian Vasilcău ș.a. Comunicările propriu-zise sunt academice, dar într-un limbaj accesibil publicului larg. Istoria trebuie să fie studiată prin prisma a trei factori: de la local, prin național spre universal. Aceasta este și curricula europeană - să cunoști istoria universală, pornind de la istoria locală. Încerc să le dau profesorilor un imbold că istoria nu pornește de la București, de la Iași sau Chișinău, ci de la localitatea ta, iar cultura nu trebuie să fie la periferia societății.

Cum faceți ca locuitorii din Edineț să se simtă legați de orașul lor și să-și câștige pâinea acasă? 

Încerc să anticipez timpul, să nu rămân încremenit într-un singur model. Bunăoară, anul trecut am adus un proiect de 6 milioane, care cândva se considera foarte mare. Astăzi, pentru primărie, este un proiect prea mic. Aproape 6 milioane și ceva, pe care le-am distribuit pentru canalizare. Începe să țină de trecut WC în fundul curții. Înaintăm spre alte obiective. Vine din spate un proiect mare de 120 de milioane, de la austrieci, pentru construcția apeductului. Între timp am reușit să asigurăm cu apă circa 500 de case. Trăgând canalizarea, inevitabil strici drumul. Proiectul respectiv prevedea 10 la sută contribuția comunității. Dacă el a costat 6 milioane, 600 de mii trebuia să le pună locatarii celor 500-400 de case. Ca să nu deranjez, am văzut că acolo sunt foarte mulți oameni nevoiași și în vârstă, pentru ei 9-10 mii ar fi fost foarte mult. Am acoperit toată suma din contul primăriei. În paralel, am îmbunătățit transportul public. Actualmente funcționează opt autobuze. Elevii ajung la timp la școală, iar salariații la serviciu.

Când am devenit primar Edinețul avea un buget 8 mln de lei, iar astăzi are aproape jumătate de miliard de lei. Prefer să lucrez cu profesioniști și oameni devotați cauzei: am o echipă foarte bună, care își dedică viața cetățenilor și urbei. De pe locul 15 ca dezvoltare, am adus orașul pe locul 5. Încă nu putem depăși Chișinăul, dar pe cap de locuitor am putea încerca. Parcul industrial urban atrage investitori străini și avem deschise foarte multe locuri de muncă. La sigur, Edinețul va deveni centrul de greutate economică, socială și culturală din Nordul R. Moldova, așa că locuitorii orașului pot fi încrezători și munci acasă! 

 Cum este să conduci o comunitate multietnică? 

În Edineț sunt două licee pur românești: M. Eminescu și Pan Halippa. O școală rusă am transformat-o într-o școală româno-rusă, dar în viitorul apropiat predarea obiectelor se va face doar în limba română. Avem și un liceu ucrainean, Vasilie Suhomlinski, în care învață mulți copii lipoveni. În oraș viețuiește o comunitate de vreo 380 de lipoveni, de rit foarte vechi, care mai sunt în România, în Delta Dunării, ce au și biserica lor. Mai avem o comunitate de circa 2000 de romi. Intenționez să scriu și o lucrare despre originea și traiul lor. Lucrez la câteva cărți în paralel: despre cimitire și despre Edinețul administrativ. În viziunea mea, cartea bună, educația și respectul reciproc pot uni neamurile diferite. Ca bun român, bineînțeles că interesul meu e să unesc comunitatea, să găsesc o formulă de mijloc, de apropiere între diferite grupuri etnice. Se cere multă voință și înțelepciune de a scoate dușmănia dintre etnii băgată în capul lor de către propaganda sovietică. Până a veni în fruntea primăriei, la Edineț se vorbea doar într-o singură limbă, în cea rusă. Ieșiți în spațiul public și o să vă convingeți că în 2025 româna se aude cam peste tot, dar nimeni nu cunoaște cât a fost de complicat să împăcăm trecutul cu prezentul și să mergem în viitor, fără zâzanie și conflicte etnice. 

Instruirea și experiența acumulată la diferite instituții europene vă ajută să apropiați urbea de alte valori și standarde?

Activez și în structurile europene: am avut un mandat de patru ani la Strasbourg, în care am reprezentat administrația locală din R. Moldova în Camera Regiunilor, în plus, mi s-a dat și al doilea mandat în Camera Regiunilor la Bruxelles, CORLIP. E vorba de parteneriatul estic în relație cu Uniunea Europeană. În 2021, am deținut funcția de copreședinte, iar înainte de începerea războiului în Ucraina, președintele instituției era nimeni altul decât V. Zelenski, pe care îl consider un mare patriot. Indiscutabil, școlarizarea în organismele europene, te ajută mult să vezi și să înțelegi modelele, care aduc beneficii și prosperare cetățenilor și țărilor democratice.

Care ar fi cartea de vizită a Edinețului? 

Din punct de vedere economic Edinețul se află în zona cu cele mai multe livezi. Mulți livădari, din cauza prețului ieftin duceau merele la Fălești și la Ungheni, nu alături, la Cupcini. Atunci am invitat un agent economic, care a construit o fabrică de prelucrare a merelor, devenind, după darea în exploatare, simbolul economic al edinețenilor. Din perspectiva socială, Edinețul are astăzi servicii care nu le au nici primăriile din Chișinău și Bălți. Pe linia culturală am reînviat istoria națională și memoria, am readus acasă limba română, am apropiat grupurile etnice să colaboreze între ele. Din cele 898 de primării suntem singura care a pus în circuitul regional cultura și civilizația cucuteniană. Cartea de vizită încă se scrie, iar noi încă lucrăm la brandul Edinețului, pe care încercăm să-l creăm sub diferite formule. 

Când aveți timp și pentru lectură? 

Vedeți în biroul meu: aici sunt cărți, acolo sunt cărți, în spate sunt cărți. Toate sunt citite, nu stau ca decor. Cel mai mult mă pasionează istoria localităților. În fiecare an cercetez documentar și valorific istoria a una-două localități. Am început cu Edinețul. La rând așteaptă să primească „buletinul de identitate” multe alte vetre strămoșești, fiindcă fără cunoașterea istoriei localității în care te-ai născut, te asemeni cu orfanii și nu ai cum să-ți iubești baștina și strămoșii. 

Cine v-a cultivat sentimentul patriotic?

 Părinții, cărțile, Eminescu, înaintașii. Generația mea a trecut prin școala sovietică, nu românească. În mare măsură m-am format la o școală rurală, dar dincolo de lecții am fost foarte pasionat de cărți, de lecturi, care mi-au deschis vederea spre tărâmuri fabuloase sau vorba poetului Nicolae Dabija, mi-au dăruit cel de-al treilea ochi. Din adolescență îmi place enorm să citesc și să scriu ceea ce fac și astăzi. În viziunea mea, patriotismul nu se află în vorbele goale, nici în țipetele de la mitinguri, ci în cunoștințe profunde, în competență profesională, în fapte concrete. Poate că nu e la modă, dar eu nu am solicitat, din principiu, cetățenie și pașaport românesc, nu că nu aș dori. Mă consider un bun român și țin la națiunea mea, dar socot că nu trebuie să-i demonstrezi mamei, care pentru mine este România, că eu sunt fiul ei. Mama, când vii acasă, nu-ți solicită pașaportul. Mama te iubește ca fiu. Proiectele primăriei de înfrățire cu orașele Onești, Săcele, Râmnicu Sărat, Târgu Ocna, Alba Iulia, Piatra Neamț sunt poduri de unire sufletească, de cărți și reviste, de cuvinte și cântece între românii de pe ambele maluri ale Prutului. Iubirea de țară pentru mine este un sentiment necondiționat. Iar Țara mea cuprinde tot spațiul românesc, care începe de la orașul meu de suflet – Edineț!   

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 396  

Susține Natura.md: Devino Patron!