Napadova, un chip plămădit de istorie

Un chip plămădit de istorie
Pomenit prin cronici încă din secolul 15, sub diferite denumiri – Năpădăuţi sau Năpădeni, conform legendelor, satul îşi trage denumirea din trecutul în care sătenii, deseori invadaţi (năpădiţi) de turci, erau nevoiţi să se retragă în grotele din stâncile de pe malul Nistrului. Aceste grote, pe care le vizităm astăzi cu interes mai degrabă turistic, sau uneori ştiinţific, erau pe atunci un adăpost în vreme de nevoi, greu vizibil şi greu accesibil pentru duşman. Priveliştea splendidă a Nistrului ce ne încântă astăzi era pentru ei un alean în timpuri de restrişte, o sursă de putere sufletească şi de inspiraţie.

Frumuseţea locurilor a trecut într-o frumuseţe a sufletului ce a croit apoi măiastre lucrături în piatră, pe faţadele caselor şi numeroase răstigniri ce se găsesc prin tot satul. Ceea ce pentru năpădeni e de la sine înţeles, pentru vizitatorul din afară e o bijuterie. Case construite armonios, vopsite în culori frumoase, de multe ori în verde şi albastru, cu flori cu şase petale pe la colţuri, cu garduri şi porţi din piatră şi lemn, cu vie căţărătoare în ogradă sau grădină. Răstigniri şi cruci, şi ele potrivit colorate, lucrate minuţios în piatră şi cu numeroase simboluri. Am întrebat despre semnificaţiile acestor simboluri, dar din păcate am descoperit că puţini mai ştiau ce înseamnă. Meşteri pietrari nu mai sunt în sat, ci vin din satele vecine, atunci când e nevoie.

Meşterii satului
Poate că n-are pietrari, dar Napadova are în schimb un pălărier priceput şi plin de umor – Nicolae Ciobanu. Pălăriile de paie le lucrează în timpul liber, iar meseria a învăţat-o din şcoală. Se vede
imediat că pălăria pe care ne-o arată e lucrată impecabil. Împleteşte pălăriile din paie de grâu, în şapte fire şi nenea Nicolae ne arată repede meşteşugul şi face pe loc vreo 40 de centimetri de pălărie. Banda lungă împletită de el se aranjează în spirală, după forma dorită, iar soţia sa o coase trainic. Apoi, pălăria e gata şi numai bună de purtat pe vreme toridă, la lucrul pământului, sau la pescuit. Am aflat şi cum se măsoară căpoşenia oamenilor – în 12, 14 sau 16 metri de împletitură… după mărimea căpăţânii.

Eugen Vasilache este lemnar în Napadova. Face mai ales butoaie, chiar şi de 600 de litri, dar câteodată şi lucrături ornamentale, una dintre care, în formă de inimă sau frunză, o putem vedea şi în atelierul său, plin de instrumente. Acum stau mai mult nefolosite, dar când vine culesul strugurilor, meşterul are mult de lucru. A învăţat la Bălţi cum se fac butoaiele şi are deja atâţia ani lucraţi, că nici nu le mai poate ţine numărul. Trei dintre cei cinci fii ai lui îi sunt plecaţi la lucru în Rusia, dar unul dintre ei a prins şi el drag de meserie şi a ales să rămână în sat şi poate că-i va moşteni atelierul.

Casă tradițională din satul Napadova. Foto: Lucian Reniță

Sub nămeţi
Zăpada aşternută peste sat într-un strat gros e veselia copiilor, dar şi a celor mari. Dacă la oraşe o ninsoare înseamnă trafic infernal şi străzi murdare, apoi la sate altfel stau lucrurile. Câţiva megieşi or fi pierdut microbusul spre Chişinău, care în a doua zi de după sărbători n-a mai avut loc pentru toţi, în schimb ceilalţi străbat satul şi drumurile dintre sate boiereşte, cu săniile mari, trase de cai. Alţii îşi scot copiii mici la plimbare – am observat că aceşti copii sunt cei mai cuminţi din sat, nici nu mişcă atunci când sunt purtaţi pe sanie. Ceilalţi copii, mai mari, îşi iau singuri săniile şi se duc spre dealurile din preajma satului. Şi au de unde alege. Un mare derdeluş, bun şi pentru schiori se găseşte chiar la intrarea dinspre Sănătăuca, lângă un vechi conac boieresc, astăzi în ruină. Alţii merg la celălalt capăt, dinspre Vertiujeni, la dealurile cele aproape de Nistru. Ca să nu mai vorbim de multe alte ocazii de săniuş pe străzile satului şi pe alte dealuri.

Nistrul iarna, la Napadova… Spre surpriza noastră, l-am prins aproape complet îngheţat, doar un fir de apă şi vreo 2-3 zone mai mari rămânând libere pe lângă sat. O punte fragilă de gheaţă îl străbate, dar nu te încumeţi s-o treci, căci nu poţi fi prea sigur că ajungi dincolo. Cu toate acestea, urme de paşi se văd lângă un ochi de apă. Poate un pescar mult prea pasionat. Doi copii se apropie de malul râului pentru a-l admira, lăsându-şi sania în urmă. Vorbesc între ei când în română, când în rusă. Ne dăm seama că unul dintre copii e rus sau ucrainean, dar,
cum e şi normal, pentru ei asta contează mai puţin.

Doi prieteni la săniuș. Foto: B. Greavu

Napadova – “Napadava”?
Altfel, în sat se vorbeşte mai peste tot în dulcele grai moldovenesc al limbii române. Pentru noi a fost neaşteptat faptul că mai mulţi săteni s-au scuzat că folosesc rusisme, spunând că fiind la Nistru, lângă transnistreni, sunt mai rusificaţi. Ceea ce e surprinzător, având în vedere că nu au nici un accent şi că foloseau mai puţine rusisme decât ne e dat să auzim pe la oraşe. Prezenţa în apropiere a unei culturi diferite de cea tradiţională moldovenească i-a făcut poate să aibă o conştiinţă naţională mai puternică. De altfel, conform unei legende locale, numele de Napadova ar fi de fapt de origine dacică – “Napa dava” însemnând “cetatea de pe malul râului”, iar cetatea ar fi fost situată pe dealul dinspre grote, unde se şi văd nişte urme în ziua de azi.

Nistrul văzut din grotele calcaroase din preajma satului Napadova. Foto: Alecu Reniță

Mândria satului
Dacă urmele unei cetăţi dacice au fost şterse de timp, atunci urmele calvarului prin care a trecut biserica din sat au fost “şterse” de către săteni. Frumoasa biserică ce se ridică astăzi la marginea satului şi datează dinainte de război, are o istorie aprigă. A fost închisă pe timpul comuniştilor şi transformată mai întâi în uscătorie de tutun, apoi în depozit de chimicale. Atunci când a fost închisă, oamenii au protestat, iar opt femei au fost arestate şi pedepsite cu zile de lucru în folosul comunităţii. Unii au reuşit să afle din timp ce li se pregăteşte şi înainte de venirea comisiei din Sănătăuca, ce trebuia să evacueze preoţii şi să sigileze lăcaşul, au reuşit să ascundă icoane şi alte lucruri sfinte în casele lor. Pe unele le-au dat înapoi bisericii după ce s-a început reconstruirea acesteia, în anii ’80, prin efortul comun al sătenilor, ce au pus mână de la mână pentru restabilirea clădirii. Era deja într-o stare jalnică, unul dintre pereţi fiind crăpat.

Prin sat se spune că toţi cei ce au participat la închiderea bisericii, sau la pângărirea ei, au avut parte apoi de nenoroc şi de morţi cumplite. De altfel, sătenii au păstrat dragostea faţă de biserică şi credinţa în Dumnezeu în suflet de-a lungul perioadei comuniste sovietice, iar dispreţul comuniştilor faţă de biserică n-a avut mulţi susţinători. Chiar nenea Andrei ne spunea că i-a fost oferită pentru a face acolo clubul din sat, dar “doamne fereşte, să fac aşa ceva. Mai bine deloc, decât în biserică. Acolo omul merge să se roage.” Biserica e foarte încăpătoare şi e foarte frumoasă pe dinăuntru, e mândria satului, fiindcă, vorba unui năpădean, “Satul, toţi, ne-am pus, care şi cât o putut şi când am avut şi s-o construit biserica”. În cimitirul bisericii, câteva cruci sunt ale boierilor Ergiu, care au avut un conac în sat.

Acest conac poate fi văzut şi în ziua de azi pe teritoriul şcolii internat din Napadova, fiind una dintre clădirile acesteia. O fotografie veche ne arată boierii Ergiu pe prispa conacului, la masă, între nişte coloane, dar acum coloanele nu mai sunt. În schimb, interiorul a păstrat ceva din aerul unei clădiri aristocratice vechi, cel puţin prin camerele înalte, sobă şi unele elemente decorative.

Se ghiceşte că pe moşie era un mare parc, astăzi mai puţin îngrijit. În trecut, pe acest teritoriu au fost şi o tabără de copii şi un sanatoriu pentru muncitorii din raionul Floreşti, dar i pentru ştabii partidului, semn că meleagurile Napadovei au atras mereu. De altfel, aici au avut conacuri cel puţin trei boieri, sau familii de boieri, unul dintre ei fiind Constantin Stere, membru al Sfatului Ţării şi unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri de la 1918. Un alt conac este chiar la ieşirea din sat, spre Sănătăuca.

Biserica satului înconjurată de case. Foto: Lucian Reniță

Copiii Napadovei
Nu departe de moşia boierilor Ergiu, într-un magazin, vânzătoarea calculează mai rapid cu abacul decât cu calculatorul, atrăgând mai mare interes pentru acest instrument, înlocuit în oraşe de maşini automate, decât pentru marfa diversă de pe rafturi. Aflăm şi că în cealaltă jumătate a casei s-a făcut recent un club, la care vine tineretul din sat şi în care se pune tot felul de muzică, mai ales modernă. Între adolescenţii ce vin la club, se află din când în când şi elevi de la şcoala internat, ce primesc câteodată permisiunea de a se distra seara pentru o oră-două.

La şcoala internat de 9 clase învaţă copii din raionul Floreşti, Soroca sau Orhei. Orfani deplini, după cum se exprimă educatoarele, sunt doar câţiva, cei mai mulţi ajungând acolo din cauza sărăciei părinţilor, sau pentru că aceştia sunt plecaţi peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune. La această şcoală, sub îndrumarea unui personal energic şi pasionat de munca pe care o face, au a învăţa multe lucruri. O privire spre o cameră de locuit, în care domneşte o ordine aproape impecabilă, dă impresia unei discipline severe. Pe de altă parte însă, fiecare cameră era decorată de sărbători după placul şi ideile copiilor ce o locuiau, semn că în acelaşi timp e încurajată creativitatea şi individualitatea copiilor. Şi câte poţi inventa având la dispoziţie un material atât de simplu ca hârtia!

Odată cu maturizarea, fiecare capătă noi şi noi responsabilităţi, putând să facă lecţii în locul educatorilor, când aceştia nu sunt, să vegheze asupra disciplinei, sau să coordoneze echipele de dans şi lucru manual. Majoritatea acestor copii s-au arătat foarte deschişi şi dornici de vorbă şi de poze. Pentru unii, urmează un moment foarte important când, după clasa a 9-a vor trebui să decidă asupra a ce vor face în continuare. Cu acces la internet şi alte medii video şi audio, copiii au posibilitatea să se informeze mai bine în legătură cu ceea ce doresc să facă. Cei mai mulţi preferă să se angajeze, sau să facă o şcoală profesională şi doar puţini ar face un liceu, după cum ne spune directoarea şcolii, dar toţi sunt încurajaţi în planurile lor şi revin deseori la această şcoală care le e ca o casă timp de mulţi ani.

La derdeluș. Foto: Lucian Reniță

Poezie în ritmul Nistrului
Nistrul, ce-şi poartă apele de mii de ani pe aceste meleaguri, ţinând ritmul cântecelor de dor, a plămădit un relief şi un suflet pe care îl întâlneşti arareori chiar şi în ţara Moldovei, dând Napadovei, dar şi altor localităţi de mai la sud, un aer aparte, rustic şi firesc. Nenea Andrei continuă să ne povestească despre satul şi destinul său, ne arată poezii de-ale lui şi fotografii şi ne gândim că poate, cel mai bine, sufletul acestui sat se materializează în povestitorul molcom şi poet, sau poznaş hazliu din faţa noastră, povestitorul ce ne descoperă adâncimile şi înţelepciunea satului şi a spiritului românesc din Moldova. Aşa că ne despărţim cu greu de nenea Andrei, de căsuţa lui primitoare de lângă Nistru, urându-i lui şi lumii pe care o adună La mulţi ani!

Malul Nistrului la Napadova. Foto: Alecu Reniță

Lucian RENIȚĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 190

Susține Natura.md: Devino Patron!