Nomen est omen omen est omen (Numele este omul)

Anul 1989 a venit cu flori, dar și cu bucuria că frații români s-au revăzut și îmbrățișat. După mai mult de patru decenii, cele două maluri ale Prutului, parcă și ele înstrăinate unul de altul, s-au unit printr-un pod de flori, construit doar într-o singură zi. Aici și-au dat întâlnire frații români, dornici să șteargă ura și uitarea dintre ei, impusă câteva decenii în urmă.

Pentru tinerii care, în acei ani căutau căi de acces spre școli bune, schimbarea a fost ca o mană cerească să studieze în licee sau universități din România. Pentru cei mai mulți limba română vorbită corect, literatura română clasică, veche și bogată în autori și teme, limba latină, semn al civilizației romane, erau deja vise realizate. În acel Sturm und Drang românesc din imediatul an ’90, una din cele mai frumoase studente de la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău, cu lecturi din școala generală și cu o curiozitate matură să cunoască literatura română pentru a preda-o și altora, tânăra cu ochi frumoși ca marea albastră, Alla Apopei, vine la studii în Iașiul iubit de Creangă și Eminescu și aici s-a oprit. „Decizia de a veni la studii în România a fost determinată de schimbările istorice din 1990. Studiindu-i pe Creangă, Eminescu, Alecsandri la cursurile universitare, cu profesori care mi-au cultivat dorința de a-i cunoaște mai bine și de a mă apropia de opera, viața și epoca în care au creat, mi-am dorit să ajung în locurile care i-au inspirat în scrierea operelor, în Iașiul literar al societății ,,Junimea”. Visam la acest lucru și când mă cufundam în lectura volumului grandios ,,Istoria literaturii române” al lui G. Călinescu, pentru care am făcut economii serioase din bursa mea de student ca să îmi procur această ,,biblie” a literaturii române.

Când am auzit la radio că se fac înscrieri pentru studii în România, am știut că mi se îndeplinește visul și cu o determinare de neoprit am parcurs toate etapele pentru a-mi continua studiile la Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iași, prima universitate a țării”, își amintește și astăzi cu drag profesoara de limba și literatura română și limba latină, Alla Apopei. Iașiul a îndrăgit-o, așa încât a înfiat-o iremediabil, iar destinul după cum afirmă ea, a luat-o de mână și a purtat-o în lumea anticilor înțelepți, studiind la secția de limbi clasice (latina și greaca veche).

Fiind prima promoție de studenți basarabeni, au avut parte de simpatia, dacă nu chiar de răsfăț din partea profesorilor cuziști. Relațiile amicale între studenți și dascălii lor se datorau credinței patronului spiritual al Alma Mater, care, prin dragostea ce-o manifestau studenților basarabeni, răzbunau la modul sublim, nedreptatea istorică ce i se făcuse întâiului domnitor al Principatelor Unite, care luptase pentru menținerea unității teritoriilor românești. Amintirile i-au rămas ca o carte deschisă la care revine mereu: „Îmi aduc aminte că veneau doamne din ,,lumea bună” a Iașiului, care reprezentau vechea aristocrație a urbei, și ne invitau pe noi, studenții basarabeni, la spectacolele de la Teatrul Național ,,V. Alecsandri” sau chiar la ele acasă, ca să ne cunoască mai bine. Multe dintre ele erau născute în Basarabia și prin noi se apropiau de pământul natal, părăsit în anii ocupației sovietice, ostoindu-și astfel dorul de cei de-acasă”.

Formarea intelectuală a tinerei studioase vine din familie, fiind susținută și de o școală bună românească. Își amintește de „profesori foarte erudiți, care aveau o cultură impresionantă”. Cursurile și seminariile pe care le frecventau studenții „reprezentau călătorii prin cultura Greciei și a Romei Antice”, erau conectați, datorită pregătirii profesorilor la întreaga „civilizație a Europei”. Și toate acestea nu sunt doar amintiri siropoase. Astăzi profesoara de română, cunoscută în tot Iașul cultural al țării, mulțumește și este „recunoscătoare modelului reprezentat pentru mine, în anii de formare, profesorilor universitari Mihaela Paraschiv, Traian Diaconescu, Anni Cojan, Coca Todirașcu, Gheorghe Badea”.

Vocația lor a fost un fel de vade mecum, cărora le-a urmat. Succesoare acestor modele, insistând să străbată învățământul românesc pe verticală, poate și restabilind modelul intelectualului din Basarabia care a fost oprimat, alungat de regimul sovietic, prof. Alla Apopei a urcat treptele învățământului din dorința de a nu-și dezamăgi mentorii, dar și de a fi un bun magister ludi.

A confirmat justețea muncii, construinduși parcursul didactic, etapă cu etapă, cu „multă muncă, timp, dăruire, cu responsabilitate și implicare totală”, menționează doamna profesoară de latină, comparându-și cariera profesională cu acel ,,cursus honorum” al romanilor. „Lucrul acesta este
dublat și de faptul că sunt basarabeancă, crescută și educată într-un mediu diferit, care mi-a impus standarde mai mari decât colegilor mei din România pentru a reuși și a rămâne în funcția de inspector pentru activități extrașcolare timp de 10 ani”, crede Alla Apopei, iar noi, cei care îi cunoaștem și îi apreciem munca prin merite, subscriem că proverbul ,,omul sfințește locul” este și titlul sui-generis pe care l-a obținut și a lăsat urme frumoase. Într-un deceniu, cât s-a aflat la inspectorat, ceea ce nu e puțin în cariera profesională, doamna inspectoare Alla Apopei a inițiat și a dezvoltat parteneriate cu Direcția Generală de Educație, Tineret și Sport și cu Institutul de Științe ale Educației din Chișinău, a încurajat realizarea schimburilor de experiență și o colaborare educațională fructuoasă între zeci de școli din județul Iași și din Republica Moldova.

Cea mai frumoasă amintire totuși este parteneriatul de suflet, realizat între Liceul ,,V. Alecsandri” Iași și Liceul ,,V. Alecsandri” din Chișinău. A creat cadrul de participare a elevilor de pe
ambele maluri ale Prutului la tabere de vară, la concursuri și la alte activități extrașcolare pentru a se cunoaște mai bine și a implementa proiecte educaționale comune. Acestea sunt doar câteva din sutele de mențiuni didactice, pe care chiar dacă le rupi din CV-ul impresionant al ei, la fel de voluminos rămâne. Munca și priceperea de pedagog, copertate cu har, i-au făcut remarcabil
numele în învățământul românesc, și asta e o recunoaștere intrinsecă atunci când spune că prin „inițiativele și proiectele realizate am putut să las amprente ale activității mele”.

Albastrul senin din ochii distinsei profesoare Alla Apopei deseori privește cu dor în zare peste celălalt mal al Prutului ca să își amintească de părinți și bunici, de locul nașterii și al formării unui caracter onest, de oamenii pe care i-a cunoscut în copilărie. „Am învățat să împac cele două stări și să mă simt bine ,,acasă” la Iași, unde visurile mele au căpătat consistență și au devenit realitate timp de 30 de ani deja, și ,,acasă” îmi dă curaj să merg mai departe senină și împlinită”, vorbesc onoarea și demnitatea din sufletul ei. Celălalt „acasă” – Basarabia – rămâne mereu dorul de părinți, de casa părintească, intrinsec cu cel din Iași, pe care îl simte atunci când „orice revenire acasă, în Basarabia, îmi regenerează forțele, îmi dă curaj să merg mai departe senină și împlinită, să vorbesc despre locul nașterii și al formării mele cu demnitate, iar despre oamenii care m-au crescut și educat cu multă dragoste și respect”.

N.B. Despre draga și adorabila profesoară, adaug și protocolarul termen, distinsă, așa cum portretul pedagogului și al omului Alla Apopei se compune din Acta, non verba!, mi-i drag să scriu și aș mai putea și avea ce scrie. Acest portret a prins contur (sper) pentru că Alla Apopei, un pedagog și un om de o decență nobilă, este iubită fără rest „acasă” – în România sau în Basarabia.

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 343

Susține Natura.md: Devino Patron!