Nu dați foc primăverii!
E primăvară, pământul începe să miroase din nou a prospețime. Fire de iarbă încolțesc pe unde apucă și cresc harnic în speranța că vor forma un covor verde. Și apoi vine focul, pus intenționat și lăsat de izbeliște, purtat de vânturile de primăvară până hăt spre marile întinderi.
Așa e primăvara în Moldova, din păcate: o natură și o societate nimerită prizonieră și nevoită să respire aerul toxic generat de cei care nu vor să înțeleagă că paiele, cocenii de porumb, plantele uscate, resturile de iarnă – toate se descompun natural și nu au nevoie de foc.
În fiecare an, la ieșirea din sezonul rece, zeci de organizații de mediu și activiști locali transmit același mesaj către cetăţeni și instituțiile de stat responsabile de protecția mediului: „NU ardeți miriștile, stufăriile și resturile vegetale!”.
Arderea vegetației uscate și a solului de sub ea provoacă pierderi uriașe de materie organică: tot ce e viu piere, dispare și nu mai regenerează. Din solul fertil rămâne numai numele, căci locul pârjolit devine sol degradat și nimic altceva – o întindere de pământ mort supus eroziunii rapide. Și apoi tot voi, stimați agricultori, vă veți întreba de ce pământul nu e fertil, nu rodește. Și tot voi, păstori și ciobani de animale, vă veți mira de ce pășunile nu mai sunt atât de mănoase!
Arderile de primăvară sunt foarte periculoase pentru întreaga Natură, căci poluează aerul, compromit calitatea solurilor, afectează culturile agricole și pădurile din imediata vecinătate a suprafețelor incendiate. Focul, din moment ce începe să ardă pe o parcelă de pământ, stopează brutal procesele biochimice de la nivelul solului, distruge rezerva de îngrășământ organic natural pe care resturile vegetale o aduc solului, omoară fauna prezentă în zonă și sufocă aerul din preajmă.
În condiții de umiditate redusă și vânt puternic, focarele de ardere se răspândesc cu repeziciune pe arii extinse, putând degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii și a bunurilor.
Întrucât incendierea intenționată a pământului provoacă atât de multe probleme întregii naturi, considerăm, pe bună dreptate, că aprinderea focului pe terenuri și câmpuri agricole, în zonele umede acoperite de păpuriș și stufării, sunt de-a dreptul iresponsabile și criminale. Din acest motiv, persoanele care se fac vinovate de arderea intenționată sunt pasibile de amendă conform Codului Contravenţional Art. 154 (în mărime de la 600 până la 1200 de lei) sau de muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore. Persoanele juridice care comit acest delict vor achita o amendă în mărime de la 4.500 până la 9.000 de lei. De asemenea, conform Art. 115 al Codului Contravențional al RM, arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice provenienţă se sancţionează cu o amendă de la 3000 la 4500 lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 12000 la 15000 lei aplicată persoanei juridice.
Cetățenii care sunt împotriva acestor practici de incendiere a Naturii și care vor să ajute autoritățile statului în lupta cu fenomenul dăunător a arderilor de primăvară, sunt rugați să apeleze la numărul național de urgență 112 și să raporteze orice incendiu. Vă rugăm să informaţi urgent primăriile și inspectoratul ecologic din regiunea afectată de incendii.
De asemenea, vă recomandăm să preîntâmpinați asemenea fapte, prin informarea constantă a vecinilor, cunoscuţilor și prietenilor sau a altor membri ai comunității în care trăim. Putem convinge oamenii din jurul nostru prin explicare consecventă asupra problemelor generate de această practică și asupra riscurilor la care se expun făptașii. Mai mult decât atât, putem apela la un argument foarte puternic legat de presiunea pe care incendiatorii o pun pe umerii structurilor care intervin în cazuri de urgență: în loc să-și concentreze eforturile și resursele pentru a interveni în alte cazuri ce afectează siguranța societății, salvatorii și pompierii sunt nevoiți să lupte non-stop cu focarele de incendii din întreaga țară. În special acum, pe timp de război, când toate structurile de forță sunt mobilizate la maxim pentru a preveni orice catastrofă umană, arderea intenționată a câmpurilor reprezintă un gest de provocare și iresponsabilitate majoră!
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 361
Susține Natura.md: Devino Patron!