O destinație turistică reală în armonie cu natura și cultura

Pe istoricul Ion Ștefăniță îl poți întâlni, de câțiva ani încoace, cu sufletul și cu brațele larg deschise spre a-i invita pe toți într-un paradis numai de el știut. A creat Muzeul Țăranului, unul din clusterele inedite din Riviera Nistrului, din dorința că în viață în afară de cei trei piloni, pe care se sprijină omul - să construiești o casă, să sădești un pom, să sapi o fântână - mai e nevoie să omenești în casa ta pe cineva spre a-i aduce o bucurie. Și omul acesta cu sufletul deschis, cu zâmbetu-i sincer și îmbietor, asta face mai abitir din 2019 încoace.

După absolvirea Facultății de Istorie și Etnopedagogie a UPS „Ion Creangă” (1998-2002), viitorul profesor urmează un masterat la aceeași facultate (2003-2004), apoi Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova (2003-2009). Tânăr și studios, continuă, între anii 2005-2006, un master profesional la Universitatea „Via Domitia” din Franța, beneficiind de Bursa Guvernului Francez. Din septembrie 2003 își desfășoară prima sa experiență profesională în calitate de cercetător științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. În anul 2006 face un stagiu la Muzeul Charlier din Bruxelles, Belgia. De-a lungul anilor, a realizat mai multe stagii profesionale în China, Franța, Brazilia, Canada, Japonia etc. Timp de 12 ani a deținut funcția de director general interimar la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Din decembrie 2021 și până în prezent este șef al Secției Energie Durabilă, Investiții și Inovații la Direcția generală locativ-comunală și amenajare a Consiliului municipal Chișinău, iar Muzeul Țăranului de la Molovata, Dubăsari, este mai mult decât un proiect, cum numim noi astăzi ceea ce vrem să realizăm. Dl Ion Ștefăniță, în dorința, că satele noastre pot deveni înfloritoare, iar acest lucru trebuie să-l știe și străinii, a suflat frumusețe, după ce și-a suflecat mânecile, peste o căsuță veche, a făcut din ea o bijuterie și a numit-o Muzeul Țăranului.

Tema lecției - „Să revenim acasă!” - la Muzeul Țăranului din Molovata Nouă

 Îmbrăcat în cămașă națională, cu traista la șold, cu inima deschisă spre cel care-i calcă în bătătură (era și o zi preafrumoasă de primăvară), muzeograful Ion Ștefăniță ne întâmpină ca un adevărat stăpân pe gospodăria sa. Scoate din traistă istoria veche a casei, copertând-o cu multă dragoste să ne-o transmită și nouă. Povestea Muzeului Țăranului din Molovata Nouă începe așa: „Inițiativa de a deschide un muzeu rural este o dorință mai veche, dar care a dat rod atunci când munceam în grădină și înțelegeam ce pământ bogat ne-a dat Dumnezeu. Eram atras și de casele vechi, iar în satul de baștină al soției mele, Elena, una chiar mi-a deschis poarta. Era 26 octombrie 2019 când am aflat că gospodăria țăranilor Pintilie și Eudochia Gazea are nevoie de o viață mai lungă decât au trăit proprietarii ei. Nu merita ca pereții, curtea, căsoaia, dar și orice vietate crescută aici să nu aibă continuitate”. Și acest Ștefăniță (cum se spunea în cronici și cum mărturisesc cercetările că îi este dat să poarte în numele lui „firea nobilă a omului bun, peste care se pogoară harul Domnului”) a avut curaj deplin să spună prin inaugurarea acestui muzeu că „Moldova nu este o țară săracă”. Nici bogată nu este, l-ar contrazice unii ca să bage strâmbe. Omul, însă, care atrage mulți vizitatori la Molovata ca să se convingă de faptul că „avem 745 tipuri de sol, 80% este cernoziom, considerat aurul sau petrolul nostru, Dumnezeu ne-a dat și o climă favorabilă, doar că ne complacem să ne bocim”, are argumente din ceea ce a realizat. Acum se poate vedea în căsuța și în curtea unde plouă cu flori de primăvară că aerul curat și munca, dacă mai pui și osul la treabă, sunt terapeutice. Ștefăniță i-a pus acestei căsuțe, un nume simplu, Muzeul Țăranului, pentru că aici toate obiectele agricole, vechi de secole, lăsate de moș Pintilie și mătușa Eudochia, aduse de săteni sau de oameni de prin alte sate, merită să fie păstrate și apreciate, spre a fi transmise ca lecții de istorie pentru cei mai tineri.

Muzeul Țăranului a fost construit, amenajat cu mâinile, priceperea și voința cuplului Ștefăniță, într-un timp foarte scurt, când fiecare zi îi determina să aleagă câte o calificare în muncă. Au fost și zugravi, și tencuitori, și salahori și propriii arhitecți ai casei, acum devenită un muzeu atrăgător. Această inițiativă rurală mai este și o prelegere, un mesaj, o lecție transmisă de muzeograful din Molovata Nouă fiecărui moldovean, în special, celor 136 de moldoveni, care părăsesc în fiecare zi Republica Moldova cu gândul să nu revină acasă. Ceea ce a inaugurat Ștefăniță în acest sat frumos de pe malul Nistrului este și va fi pentru mult timp înainte o atracție turistică și o mișcare seismică să scoată din anonimat satul. Poate numai așa, ambiționându-ne să ne iubim vatra, rădăcinile, tradițiile și obiceiurile, dar și să valorificăm moștenirile noastre culturale, vom opri hemoragia socială a plecării multora peste hotare. Drama noastră continuă, pentru că tema lecției vieții „să revenim acasă și să facem un paradis din ce ne-a dat Dumnezeu”, o mai respingem și nu o învățăm.  

Un proiect realizat cu centura strânsă

 Pentru muzeul, care acum este ca o bijuterie, spune domnul Ion Ștefăniță, nu s-au investit milioane: „Pentru a rezolva problema apei curente, am făcut o grădină terasată. Am delimitat zona de grădini pe vârf de ogradă, ca să nu vină inundații. Am ridicat această zidărie delimitând-o cu piatră de la mama soacră și acum am apă. Aici nu s-au investit milioane. E un proiect cu centura strânsă”. În curte veghează „Masa tăcerii” a lui Brâncuși, o masă unde se unesc oameni cu gânduri și cu intenții bune și, respectiv, fluxul turistic se odihnește aici la un pahar de vorbă, cu un compot, cu zacusca țăranului. Multe amintesc de cei doi soți care au pus temelia acestei case. Un șorcov curățat sau un poloboc vechi au devenit suport de masă. Mărul de după casă s-a transformat în scaun. Curtea pare să fie încăpătoare, fiindcă totul este amenajat cu sens și gust. Natura are prioritate, iarba, copacii, plantele, căpșunii cresc în răsfățul soarelui și al luminii. Alte poloboace, care păstrează patina timpului (la fel de obosite), au devenit suport pentru căpșuni. Când vin ploile puternice, în rezervoare se adună 3 tone de apă. Aici, la Muzeul Țăranului, preocuparea de bază este creșterea căpșunelor. Căpșuni lihoni, aduși din Statele Unite, rezistenți la minus 30 de grade, sunt foarte productivi. De la 15 mai până la 15 iunie, destinația Muzeului Țăranului are gust de căpșuni. „La Muzeul Luvru, exponatele nu se ating, la Muzeul Țăranului, eu insist ca fluxul turistic de vizitatori să savureze cu gust tot ce este în Grădina Raiului”, povestește stăpânul acestui picior de plai, iar muzeul prinde și mai multă viață când oamenii greu se despart de turta lui Ștefăniță. Vara, vizitatorii se înfruptă din roadele sănătoase ale pământului. Aici se duce un mod sănătos de viață, natura are putere mai mare când oamenii o protejează. Muzeul Țăranului a declarat război chimiei. După căpșune, începe sezonul murelor, al coacăzei. În grădina țăranului se găsesc de toate: cireșe, mere, pere, legume. Pe bordei cresc bostanii (dovlecii) pentru plăcinte, pe lângă gardul din nuiele - plante și fel de fel de buruieni pentru borș, iar gospodinele le-ar găsi loc în multe alte alimente. Pământul este prelucrat cu îngrășământ natural, adunat de pe toloacă și adus de mâinile delicate și fine ale gospodarului, fără să se infatueze când unii îl confundă pe Ștefăniță, născut la sudul Moldovei, cu vreun aristocrat la a nu știu câta generație.

Chipul țăranului, creativ și inteligent, un fel de Leonardo da Vinci

După plimbarea prin grădina paradisiacă, am luat cu noi soarele ca să-l ducem în toate cămările casei. Primul pas, pe care l-am făcut a fost să trecem pragul căsoaiei, că aici a fost pusă prima pietricică a muzeului. În 2019, când au început pregătirile pentru acest muzeu, lui Ion Ștefăniță i-a atras atenția căsoaia, încăperea de lângă poartă, unde erau adăpostite căprițele lui moș Pintilie. Fantezia muzeografului a fost cea mai originală pagină a istoriei muzeului. Pereții ca de grotă ai căsoaiei au fost acoperiți cu zeci de obiecte păstrate în familia lui Ștefăniță. Cele, care au o valoare spirituală, se numără agendele și chiar vechile și îngălbenitele caiete cu litere de abia rotunjite din anii de școală, primele ruble câștigate cinstit pe când era adolescent, o mini bibliotecă, care l-a ajutat să-i crească și să zboare cu propriile aripi și multe alte obiecte prețioase, care sunt parte din viața sa. Cartea, școala, părinții, profesorii i-au vegheat pașii și l-au dus o vreme în alte țări. Călătoriile l-au învățat să prețuiască și mai mult baștina, să privească în trecut, readucând valorile: spiritul de clacă, comunicarea directă, satele frumoase. „Să nu mai umblăm cu cerșitul prin Europa”, spune dl Ștefăniță, și „nici să ne umilim muncind pământuri străine, dacă îl avem pe al nostru - mănos și rodnic.”

Mai ducem câteva raze din soarele generos al zilei în bucătăria țăranului sau odaia caldă, cum i se mai spunea. Aici țăranul avea de toate: sobă sau lejancă, iarna, însă această cămară devenea și atelier de lucru, fiindcă țăranul se odihnea muncind. În perioada rece, țăranca își instala războiul de țesut sau stative. Țesea covoare, prosoape, țoluri și toate cele necesare în gospodărie. Începând cu luna noiembrie până în martie, în aceste cămări nopțile țărăncuței erau nedormite. Tocmai pentru aceste virtuți ale valahilor ne cheamă la Molovata Nouă muzeograful Ion Ștefăniță să spună lumii întregi cât de harnici și rezistenți au fost strămoșii noștri, cât de creativ și inteligent a fost țăranul român, un fel de Leonardo da Vinci. Acesta este și mesajul, pe care vrea să-l transmită Ștefăniță al nostru străinilor, dar și la ai noștri, alt fel de țărani, strămutați în mediul urban, că n-ar fi deloc rău să ne ridicăm la nivelul țăranului.

Intră în istorie, dăruind muzeului un obiect!

În Casa Mare a țăranului, un spațiu deosebit, unde aveau loc marile sărbători sau cel mai important eveniment din viață - căsătoria - , găsești o adevărată comoară a trecutului. Familiarizat cu toate vestigiile adunate de la oamenii generoși, dar și solidari cu I. Ștefăniță să ne îmbogățim patrimoniul, aici vizitatorul poate vedea o colecție bogată de prosoape. O ladă mare cu zestre atrage atenția tuturor, precum și rochia de mireasă a octogenarei Maria, fostă profesoară de matematică, fiica lui Pintilie și a Eudochiei. Toate obiectele din Casa Mare, covoare, canapeaua, pe care dormeau găinile, adusă și salvată de carii, o garderobă fabricată în Odesa, în 1959 etc. sunt donații ale oamenilor, cărora le-a plăcut anunțul lui Ștefăniță: „Intră în istorie, dăruind muzeului un obiect!” Muzeograful le mulțumește în felul lui de bun creștin celor care au făcut cărare la poarta muzeului și au donat ceva. Din informația de ghidaj niciodată nu lipsesc numele donatorilor cărora li se închină reverențios.

Vai! și cum se crucesc unii când văd în Casa Mare bijuteria de costum a copilului Ștefăniță, de la fabrica „Ionel”, cu care a mers în clasa I, în 1986, și tot îmbrăcat în acest costum a mers pentru prima dată la Iași.

…și n-a fost o glumă, ci un cadou acestui sat

Cât de ușor este să realizezi ceva într-un mediu strâmt, cum este al nostru, cu oameni sceptici, descurajându-i și pe alții să construiască ceva? Ion Ștefăniță a fost mereu impresionat de munca țăranilor, de trecutul glorios al lor. Intenția să cinstească memoria strămoșilor, să reabiliteze o casă veche, deocamdată, să deschidă drumul spre cunoașterea trecutului generației tinere, să le arate că istoria trebuie învățată, a prins viață când familia și mass-media au spus că inițiativa lui Ștefăniță nu este o glumă, nu este o idee cosmică, ci este o realitate. Ziua de 2 noiembrie 2019 i-a adus și gândul hotărâtor să facă un cadou satului Molovata Nouă, iar destinația să fie Muzeul Țăranului. De la zis până la făcut a fost multă dăruire, dragoste, exact așa cum făceau țăranii în trecut și păsările dintotdeauna când își construiesc casa. La Muzeul Țăranului totul este interactiv, pentru că aici poți trăi și vedea cum trecutul îi întinde mâna prezentului. Istoria cu modernul s-au unit și fuzionează bine. Din casa tradițional țărănească nu lipsesc blocul sanitar și apa curentă. Pe o mașină de spălat din secolul al XIX-lea și pe buduroi s-a fixat un lavoar. Țăranul, când se întoarce de la prășit, își poate alunga oboseala, iar orășenii au unde se bălăci când vin aici. Beciul e plin cu de toate, sobele și lejanca pot fi încălzite și pe timp de iarnă. Aici, în răcoarea verii și căldura iernii te poți refugia ca Eminescu și Creangă, cu toată elita trecutului în gând și crede că ești ca la Bolta Rece, unde se coc idei la un pahar de vorbă și la o zacuscă, marca Ștefăniță.  

Aceasta este Moldova românească din prezent, pe care o purtăm cu noi mereu, pe oriunde ne duc pașii, tânjind după frumusețea dimineților sale! Iar dl Ion Ștefăniță, prin Muzeul Țăranului ne face mândri pentru prezent, dar și pentru viitor! Este un om care adună și ne convinge să prețuim comorile ce mai sălășluiesc în jur, pentru a ne aduce mereu bucuria în suflet!    

Autor: Silvia Strătilă    

Articol publcat în revista NATURA, nr. 398 

Susține Natura.md: Devino Patron!