O zi de vară la Vâșcăuți
Căldură teribilă, aer sufocant și mult praf lăsat de mașinile care circulă chinuindu-se pe unicul drum ce leagă satul Vâșcăuți de restul lumii. De la Marcăuți drumul își leapădă învelișul de asfalt într-o intersecție, apoicontinuă cu o haină de pietriș până la o bifurcație unde călătorul trebuie să aleagă: fie merge la Susleni, fost centru de raion, fie la Vâșcăuți, un sat izolat de restul lumii, orientat cu fața spre Nistru și cu spatele la întreaga Moldovă.
Acest drum de pietriș îmbracă în alb, pe timpul verilor secetoase, întreaga centură de vegetație. Toamna și iarna, noroiul nesfârșit pune stăpânire și pe acest drum, făcându-l uneori inaccesibil și
oferind satului aspectul unei insule.
Aici, la Vâșcăuți, expresia „se termină drumul” e cât se poate de corectă. Satul este legat de lume doar prin două căi: drumul de la Susleni, de care am pomenit mai devreme, și un drum ce ajunge la cariera de nisip din coasta satului, care este într-o stare mai proastă. De aici, un drum de țară care trece prin câmpuri și terenuri agricole este singura cale de acces spre satul următor (Jora de Jos) și odată ce ajunge la Lopatna se termină iar. Nu poți merge mai departe, spre Lalova, căci stâncile abrupte și împădurite ale Nistrului se pun de-a curmezișul, astfel încât călătorul e nevoit să aleagă o cale de ocolire generoasă, dacă vrea să ajungă la platoul Soroca, Șoldănești și Rezina. Întreaga regiune de nord–est a Republicii Moldova este așa, cu rețele de drumuri locale neputincioase în fața canioanelor, sate la care poți ajunge doar dacă există vreun drum care înconjoară și doar dacă starea căilor de acces nu e afectată de ploi îndelungate sau îngheț.
Nistrul la Vâșcăuți. Foto: Silvia Ursul
Și totuși, aceste sate ocolite de drumuri nu par a se supăra, pentru că ele au parte de o mângâiere mult mai duioasă decât cele aflate la intersecție de căi. Ele se află în brațele Nistrului, îi admiră în fiecare zi brâul albastru și seara se duc la culcare în sunetul apei care murmură în drumul său spre Marea Neagră.
Vâșcăuți este fără îndoială una dintre cele mai pitorești localități din Republica Moldova, însă este mai puțin cunoscută de publicul larg tocmai din cauza accesului problematic în zonă. Totuși, ca mai toate satele de pe Nistru, Vâșcăuți-ul nici nu prea a avut nevoie de drumuri, căci în trecut sătenii își rezolvau aproape toate treburile pe calea apei. Luntrile lunecau de sus, de la Soroca, și în jos, la Dubăsari sau uneau cele două maluri ale Nistrului. În iernile aprige, când apa îngheța, oamenii puteau ajunge pe jos unde doreau și foloseau drumurile pe uscat doar dacă erau nevoiți să viziteze localitățile mai depărtate de Nistru.
Satul Vâșcăuți. Foto: Silvia Ursul
Vatra satului Vâșcăuți și-a schimbat locul de minim trei ori. Din vremurile antice s-a păstrat amprenta unei așezări străvechi pe malul Nistrului, înconjurată din trei părți de păduri de netrecut și mărginită de apa fluviului. În epoca medievală, mai exact în 1633, satul exista și în hârtiile oficiale, tot pe malul bătrânului Nistru, însă puțin deplasat față de antica așezare descoperită secole mai târziu. Cea mai recentă strămutare a vetrei a fost în secolul trecut, în timpul construcției Hidrocentralei de la Dubăsari. Atunci satul și-a mutat casele din albia Nistrului și s-a cocoțat pe versantul alăturat, iar vatra veche a fost înghițită de apele noului baraj de acumulare.
Astăzi, versantul care găzduia satul vechi este acoperit în totalitate de pădure, care are și statut de arie protejată: Rezervația naturală Vâșcăuți. Aici, pădurea cu toate componentele ei (copaci, arbuști, comunități vegetale) este adaptată substratului pietros din care crește și conține plante caracteristice pentru vegetația de stâncărie. Pe pantele însorite ale versantului se întâlnesc câteva specii de plante rare: dumbrăvița (Epipactis helleborine) – o specie de orhidee sălbatică ce crește în păduri; ruginița (Asplenium trichomanes) – o specie de ferigă răspândită în multe habitate stâncoase; feriguța de stâncă (Cystopteris fragilis), limba cerbului (Asplenium scolopendrium) – o altă specie de ferigă ce crește pe substrat bogat în calcar care astăzi este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Dealul Chiriței. Foto: Silvia Ursul
Acest versant împădurit, situat la sud de satul actual, este botezat de săteni sub numele de „Dealul Chiriței”, cu referire la un anumit preot numit Chirița, care avea cândva o biserică pe vârful acestui deal. Pădurea deasă ascunde în măruntaiele ei o grotă săpată în stâncă, numită de localnici „Peștera boierului”, cu referire la un anumit boier Sanadino care stăpânea întinderi mari de pământ în zona Orheiului și a Criuleniului. Acest boier folosea grota pentru a depozita vinul produs pe moșiile sale, iar piatra excavată din stâncă era folosită pentru construcțiile necesare afacerii. De exemplu, chiar la intrarea în Vâșcăuți dinspre Susleni, pe partea dreaptă, s-a păstrat o clădire construită în anul 1929 cu piatra scoasă din Peștera Boierului. Astăzi este părăsită, însă în trecut a servit drept loc de depozitare a poloboacelor cu vin pe care boierul Sanadino le comercializa.
De la această construcție, un drum de țară coboară hotărât spre Nistru și trece printr-o pădurice de pini extraordinar de frumoasă. Când am trecut prin ea, pinii rari filtrau lumina dură a soarelui de vară, iar din iarbă se ițeau clopoței de pădure. În spatele copacilor, la o aruncătură de băț, clipocea fluviul Nistru – apărea și dispărea ca o panglică albastră, îmbietoare și promițătoare de răcoare. Pe vremea asta călduroasă și sufocantă, prospețimea Nistrului mă înnebunea și mă chinuia – ferice de locuitorii Vâșcăuțului, că se pot arunca în apa răcoroasă oricând doresc!
Drumul spre Nistru. Foto: Silvia Ursul
Drumul cobora pe panta Nistrului și căpăta treptat aspectul de serpentină. În dreapta se întinde o prăpastie, în stânga – satul urcat pe coastă, iar în față – fluviul cu apa-i îmbietoare. În lumina darnică a acelei zile de vară, cu cerul de un albastru clar și adânc, cu verdele pădurilor cocoțat pe stânci abrupte, cu oglinda Nistrului pierdută în orizont, mi-am imaginat că mă aflu pe litoralul grecesc. O barcă cu motor ce tăia luciul apei și urca în amonte, spre sat, lăsând în urmă o dâră de spumă albă, întregea tabloul acesta de peisaj elen care sucește mințile turiștilor europeni.
Panorama Nistrului la Vâșcăuți. Foto: Silvia Ursul
Și totuși, mă aflam acasă, în Moldova, la o aruncătură de băț de Chișinău, într-un loc pitoresc care e gata să primească turiști în căutare de destinații noi. În acest sens, Semiluna de Bronz – un proiect de antreprenoriat social ce promovează turismul eco-tradițional – vă propune să fiți oaspeții satului Vâșcăuți și să vă bucurați de căsuțe tradiționale în care vă puteți caza, de tururi ghidate prin pădurea din dealul Chiriței, de plimbări cu barca pe Nistru și de descoperirea tuturor atracțiilor locale de care am vorbit mai sus.
Potențialul turistic al satului Vâșcăuți. Sursă: www.semilunadebronz.com
Ne vedem la Vâșcăuți!
Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 354
Susține Natura.md: Devino Patron!