Devino Patron!

Ochiul boului (Callistephus chinensis)

Ochiul boului (Callistephus chinensis)

Floarea Ochiul boului (Callistephus chinensis) reprezintă una dintre cele mai ornamentale flori de grădină. Originile sale se trag din ținuturile Japoniei și ale Chinei. A fost de câțiva ani aclimatizată și în țările europene, fiind utilizată pentru înfrumusețarea grădinilor și a parcurilor. Se cunosc numeroase specii din acest tip de floare, ce se diferențiază prin înălțimea tulpinii, diametrul corolei și coloritul petalelor.

Din punctul de vedere al formei, florile sunt asemănătoare cu ale margaretei, bujorului, crizantemei. După înălțime, se deosebesc soiuri înalte, mijlocii și pitice. Cele înalte se pot cultiva în grădină, iar cele pitice se pot cultiva și în ghivece amplasate în balcoane sau terase. În mod spontan cresc pe câmp în zone deluroase, în lunci sau la marginea pădurii.
 

Seminte si plante de gradina hobby: Ochiul boului-Callistephus chinensis

 

Plantarea și îngrijirea
Această floare crește din semințe și trebuie semănată în fiecare an. Ochiul boului se seamănă primăvara devreme, în ianuarie-februarie în pământ reavăn (dacă vremea permite) sau în jardiniere cu pământ reavăn și afânat, iar în acest caz florile vor înflori în mai. O altă perioadă optimă de însămânțare în sol deschis este luna mai, pentru a avea flori în septembrie.

Ochiul boului este o plantă care iubește lumina și căldura, motiv pentru care are nevoie de un sol bogat în nutrienți, umed și afânat. Dacă semănați sau plantați florile în grădină, udați solul după însămânțare și/sau plantare. În lunile secetoase udați măcar o dată pe săptămână solul din belșug, sau moderat bisăptămânal. Din rădăcină se dezvoltă cca 5-9 tulpinițe, în vârful cărora apar flori,  motiv pentru care zona din grădină în care ați pus Ochiul boului va fi mereu bogată în flori cu colorit diferit: mov, alb, crem, lila, roșii sau albe.

Floarea se seamănă adesea singură din semințele ce se formează în mijlocul corolei. După înflorire, la sfârșitul lui iulie-august primele flori se ofilesc și dispar; al doilea sezon propice înfloririi este septembrie-octombrie în cazul în care ați semănat florile la sfârșitul lui mai.

 

Înmulțirea florilor de Ochiul boului
În general floarea Ochiul boului se obține din semințe, dar există și varianta de a sădi plantele verzi care au fost semănate în răsadnițe, ghivece sau solarii. Semănarea și plantarea se pot face de două ori pe an: primăvara devreme sau în mai-iunie. În aceste condiții florile vor înflori relativ continuu în spațiile însorite. Pentru a avea flori cu diametrul generos, vă recomandăm ca de fiecare dată să îi schimbați locul în grădină. Spațiile însorite pot fi utilizate prin rotație, astfel încât să aveți flori foarte frumoase mereu.
 

Boli și dăunători
Ochiul boului este o plantă căreia nu-i place umezeala în exces, aceasta ar provoca putregaiul cenușiu și ar duce la putrezirea rădăcinii, frunzelor  și tulpinilor. De asemenea, poate fi atacată de păduchii verzi care se elimină prin pulverizări repetate cu soluție de Fastac10EC sau Mospilan diluate în apă în proporțiile specificate pe ambalaj.

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 367

Susține Natura.md: Devino Patron!