Devino Patron!

Păzea, inundaţii!?

Atenție, pericol de inundații! Acest avertisment îl auzim practic în fiecare an de la autorități. Se pare că avertizarea presupune să plecăm cu toții din țară până vor trece inundațiile. Așa luptăm noi cu „drobul de sare”.

Păzea, inundaţii!?
Râul Camca la Buteşti s-a umplut de peşte. Foto: Valeriu Țarigradschi

Poate că a venit timpul să ne oprim din starea de panică şi să gândim rațional și durabil. Pentru strămoșii noștri, inundațiile sezoniere erau o sărbătoare pe care o așteptau cu toţii. Inundațiile aduceau viață în luncile râurilor, veneau apele cu mâl fertilizant care îmbogățeau solurile, heleșteiele se umpleau cu peşte, după retragerea apelor înverzeau pășunile pe care păşteau cirezile satului. Atunci nimeni nu se temea de inundații din simplu motiv că nimănui nici nu-i trecea prin cap să-și construiască locuința în lunca râului. Nici să învinuiască de toate relele mama-natură. Ba din contra, îi studiau comportamentul, legitățile, se acomodau și respectau condițiile dictate de natură, trăiau în armonie cu ea.

Lucrurile au luat o altă întorsătură pe la mijlocul secolului trecut, când au fost modificate cursurile naturale ale râurilor. Acestea au fost transformate într-un lanț de lacuri de acumulare, ale căror diguri sunt învechite și nu corespund cerințelor tehnice de protecție. În perioada ploilor abundente, dacă vor ceda digurile din amonte, atunci valul de apă va mătura toate digurile din aval și vor provoca inundații în localitățile din luncă. De fapt, toată această cascadă de lacuri de acumulare, cu o suprafață mai mare decât jumătate din lungimea râurilor mici, reprezintă o adevărată bombă ecologică cu efect întârziat. Cine oare a construit această bombă ecologică: natura sau noi, oamenii? 

Aceeași situație se repetă și în văile râurilor mari, Prut și Nistru, numai că aici volumele de apă sunt considerabil mai mari și consecințele mai tragice. Pe Prut și Nistru sunt construite lacuri de
acumulare, care au drept scop captarea volumelor mari de apă din amonte, reținerea, stocarea lor și difuzarea (poate deversarea?) în aval treptat, pentru a exclude inundațiile.

Cu toate aceste pretinse posibilități de a preveni inundațiile sezoniere, constatăm că în perioada ploilor abundente – lunile mai-iunie - lacurile de acumulare sunt pline cu apă până la cota maximă. Când încep să elibereze rezervorul de ape în aval, se constată ridicarea nivelului apei în Dunăre, astfel că apa din Prut nu are unde să se scurgă. Ba mai mult, devenim martorii unui fenomen uluitor când Prutul nu curge la vale, dar se întoarce în sus, provocând inundații (cazul de la Nemțeni). Mă întreb: de ce se întâmplă acest lucru, or Prutul și Nistrul sunt dirijate de om, prin intermediul hidrocentralelor Costești și Dubăsari? Chiar am insistat de multe ori să am răspuns de la autoritățile care administrează lacul de acumulare Stânca-Costești: de ce nu au fost evacuate apele din lac în aprilie-mai, pentru a avea posibilitatea de a capta în regim normal apele care vin de la munte și cele provenite din precipitațiile abundente, fără a provoca o atmosferă de panică? Altfel, se pierde sensul strategic al acestui baraj construit pe banii noștri. Ori cu baraj, ori fără baraj, tot una ne paște pericolul inundaţiilor.

Răspunsul este unul chiar „original”: în aprilie-mai, peștii depun icrele pe pietrele subacvatice de lângă mal, și dacă micșorăm nivelul apei atunci pietrele cu icre vor ieși la suprafață, icrele se vor usca și peștii vor pieri. În calitate de ecologist, salut această „grijă părintească” față de ihtiofaună, dar mă intreb ce facem cu oamenii care stau în alertă în legătură cu posibilele inundații?

Lacul de acumulare de la Costești-Stânca. Foto: Alecu Reniță

 

Soluția este de a provoca inundații dirijate, atent calculate, ce n-ar afecta localitățile, nici câmpurile agricole. Acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic. Inundații dirijate, prietenoase omului și naturii pot fi organizate toamna, când nu este perioada de prohibiție a peștilor, când oamenii își vor strânge deja roada de pe terenurile agricole cu pericol de inundații. Iar lacul de acumulare va avea timp - în perioada iarnă-primăvară - să acumuleze cantitatea de apă deversată și să facă rezerve pentru anul viitor.

Beneficiile în urma acestor activități vor fi enorme - se va îmbunătăți considerabil starea ecologică a pădurilor de luncă, va fi stopată degradarea biodiversității, va fi „hrănit” solul degradat de luncă, restabilind fertilitatea terenurilor agricole și pășunilor, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică a localităților de pe malul Prutului și Nistrului.

Veţi spune că sunt localități care nu au în preajmă nici râu, nici lac de acumulare, dar oricum suferă de inundații. Cu adevărat! În aceste localități oamenii ar trebui să observe cum sunt arate câmpurile agricole de pe pantele văilor – de obicei, de-a lungul pantei, parcă special croind calea apelor de scurgere de pe crestele dealurilor în vale spre sat. Să ne întrebăm de ce au dispărut fâșiile forestiere de protecție. Amplasate chibzuit și rațional, acestea pot apăra nu numai de vânturi, dar și de șuvoaiele de ape de suprafaţă. Din păcate, doar când vin apele mari ne aducem aminte că orice localitate trebuie să aibă un sistem de evacuare a apelor pluviale.

Şi nu în cele din urmă, trebuie să înțelegem că trăim într-o perioadă complicată, imprevizibilă, necunoscută, de schimbare a climei noastre tradiționale, cu care ne-am obișnuit și pe care n-am prețuit-o. Evident că ne exprimăm dezacordul, învinuind de toate relele Natura, dorind să revenim la acea climă previzibilă și confortabilă care a fost pe timpul străbunilor. Dar nu cred că aceasta mai este posibil. Indiferent de dezacordul nostru, schimbările climatice se produc și vor evolua în continuare. Dacă nu vom conștientiza acest lucru și nu vom începe foarte rapid să ne acomodăm la noile condiții climatice, avem șansa să nu rezistăm. Un indicator în acest sens este așa-numita „luptă cu inundațiile”, care poate fi depășită simplu și rațional. Pentru aceasta trebuie să uităm de falsa afirmație că noi, dar numai noi, oamenii, suntem stăpânii absoluți ai planetei. Poate că și dinozaurii, deja dispăruți, se simțeau stăpâni absoluți ai planetei.

Cred că mai avem încă șansa să revenim la modul de gospodărire şi amenajare a satelor de pe timpul străbunilor, care respectau râurile şi nu construiau casele în albiile acestora, care preţuiau
izvorul vieții și care trăiau în deplină armonie cu natura.

 

Valeriu ŢARIGRADSCHI,
Membru al Mişcării Ecologiste din Moldova

Articol publicat în numărul 328

Susține Natura.md: Devino Patron!