Pe malul stâng al Nistrului: de la Hruşca la Hlinaia
Despre locurile impresionante și oamenii deosebiți din stânga Nistrului se știu prea puține lucruri. Transnistria, care, din păcate, mai rămâne o rană sângerândă, e ca un fel de sperietoare pentru cei care doresc să pornească la drum.
natura.md
Ian 19, 2021 01:50
2632
1
Așa-zisele vămi, formalitățile birocratice, vorbele despre milițienii și securiștii cu ochii în patru scad din elanul de a trece Nistrul, de a vedea cum o duc oamenii și ce locuri de poveste sunt în Transnistria. Partea aceasta de țară, aflată sub papuc străin, e căutată de cei nostalgici. În stânga Nistrului mai „trăiesc” alde Lenin şi Suvorov, mai flutură drapelele Moldovei sovietice, mai bântuie frica de a spune adevărurile care dor. Moscova a creat o „rezervaţie sovietică”, iar rezervaţia „se simte” minunat în pachetele turistice. Oare ştiu străinii cât ne costă această curiozitate „Back in USSR”? Oare ştiu că dincolo de fosile această parte de pământ are atâtea şi atâtea minunăţii? Am admirat locuri, am ascultat oameni cu poveşti de viaţă, cu dorinţa sinceră ca Transnistria, prin oficialitățile ei, să lase la o parte scepticismul, să se debaraseze de stereotipuri. Cele două maluri pot colabora, iar politicienii ar fi cazul să susţină cauzele nobile şi să nu pună
piedici.
… În numărul din luna decembrie vă spuneam despre perlele de pe malul drept al Nistrului, iar acum, provocat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) şi Agenţia de Dezvoltare Regională din Transnistria (ADRT), vă îndemn să călătoriţi cu mine în stânga bătrânului fluviu.
Traseul porneşte de la Hruşca (Camenca), iar aici pe o suprafaţă de peste 150 de hectare se află o Rezervaţie de plante medicinale. În plus, pe o suprafaţă de cam 80 de ha se întinde un Monument al Naturii de toată splendoarea. Pâlniile carstice de la Hruşca şi apa Nistrului, în care acestea se uită ca-ntr-o oglindă, creează un tablou fabulos.
Mai departe, Nistrul cu unduirile sale îşi spune povestea printre şesuri şi stânci până ajunge la Camenca, o localitate atestată documentar acum patru secole. E adevărat că aceasta e mult mai veche, or potrivit arheologilor, au fost găsite rămăşiţe încă din paleolitic. Camenca e considerată una din cele mai frumoase localităţi din Transnistria şi are şi supranumele de „mica Elveţie”. Pitorescul de aici nu te poate lăsa indiferent.
Istoria locului aminteşte şi de feldmareşalul Wittgenstein, care a avut moşie la Camenca, începând cu 1804. Potrivit monografiei „Localităţile Republicii Moldova”, acesta a adus cu traiul 26 de familii de nemţi, buni cunoscători ai viticulturii. Între anii 1829-1843, locuind la Camenca, „a avut o gospodărie model pentru toţi viticultorii din împrejurimi, punând bazele tratamentului unor boli cu struguri şi vin roşu ghiurghiuliu. Micul ambulatoriu de tratament cu struguri şi vinuri a fost transformat cu timpul într-un adevărat sanatoriu, în care se întrema lume de peste lume”, mai scrie sursa citată. Ghidul nautic pe Nistru, elaborat de ANTREC şi ADRT, notează că şi astăzi poate fi admirată plantaţia terasată a viţei de vie, pentru care din Franţa au fost aduse cele mai bune soiuri, iar Camenca devenise la acea vreme centrul principal de vinuri din Podolia. Acum, foarte mulţi vin în acest oraş de pe malul Nistrului şi pentru a-şi întrema sănătatea, or în localitate se află un sanatoriu care poartă numele bătrânului fluviu.
…Urmează Podoimiţa şi Podoima, sate ce-şi scriu istoria pe mal de Nistru şi-ntre stânci milenare. Aici impresionează mulţimea de case vechi şi micuţe. Sunt căsuţe din poveşti, cu lămpi şi flori pe la fereşti. Şi se înscriu atât de perfect în peisajul rustic, în peisajul care aminteşte de satul de odinioară.
Şi după un cot al Nistrului apare semeţul Raşcov, un sat bătrân, printre cele mai vechi, or e atestat documentar la 1402. Raşcovul, e, însă, şi mai de demult. Asta o arată descoperirile arheologice, care au scos la iveală vestigii ale Culturii Cucuteni-Tripolie. Raşcovul e plin de istorii şi legende. Localitatea a apărut în preajma cetăţii Calaur, ridicată de marele cneaz al Lituaniei, Vitovt. Astăzi, fortăreaţa nu mai există, de numele ei amintind Rezervaţia Silvică „Colohur”, care se întinde pe o suprafaţă de peste 170 de ha. Potrivit documentelor, atât cetatea Calaur, cât şi Raşcovul, au fost arse la 1616. Peste trei decenii „revine” la locul istoric. Potrivit unor documente, la acea vreme s-a stabilit o alianţă dintre hatmanul Bogdan Hmelniţchi şi domnitorul moldovean Vasile Lupu. Ulterior, Timuş, feciorul lui Bogdan, o ia de soţie pe Ruxandra, fiica voievodului.
Alianţa apărută atunci între hatmanul Ucrainei şi Moldova a fost întărită de căsătoria lui Timofei Hmelniţki cu fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu – Ruxandra, încheiată la Iaşi la 21 august 1652. Din „Domnii Ţării Moldovei” aflu că Ruxandra „a fost măritată cu forţa, cu fiul lui Bogdan Hmelniţki Timuş”, care, potrivit cronicarului Miron Costin, „avea „hirea... de tiran ... şi de om sălbatec şi fără (de) nice o frică de Dumnezău”. La un an de la nuntă anului, Timuş a murit la Suceava, apărând avuţia şi familia socrului său. Până în anul 1666, Ruxandra Hmelniţki a stat la moşia sa de la Raşcov, de pe malul stâng al Nistrului, apoi s-a întors în Ţara Moldovei, la Neamţ. Aici finalul i-a fost tragic căci, în anul 1686, „o ceată răzleaţă de cazaci a ucis-o”, scrie Constantin Gane în „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”. Se spune că din acele timpuri este şi „Izvorul Domniţei”, care ar fi apărut din lacrimile singuraticei Ruxandra.
La Raşcov mai impresionează biserica catolică „Sfântul Caietan”, ridicată la 1749, biserica ortodoxă „Sfânta Treime”, zidită la 1778. Totodată, deşi e lăsată într-un con al uitării, mai poate fi admirată (din păcate, au rămas doar unele elemente arhitecturale) şi sinagoga, ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Complexul Raşcov e la fel de fascinant. Timpul şi fenomenele naturii „s-au jucat” cu calcarul aici, astfel acum pot fi admirate stânci de diverse forme: sfincşi, capete de cămile şi elefanţi, ciuperci… Cei care ajung la Raşcov e musai să treacă şi prin Rezervaţia „Valea Adâncă”. E adevărat că unele locuri de pe aici sunt mai mult pentru temerari, deşi impresionante, stâncile sunt greu de escaladat.
Un alt sat, pe care am pus ochiul fiind pe malul drept – la Tarasova (Rezina), este Stroieşti. Atunci am observat şi viţa de vie de pe terase, şi „Turnul vânturilor”, monument ridicat la sfârşitul secolului al XIXlea de către Emilia Trubeţcaia, întru păstrarea memoriei bunelului său, feldmareşalului Wittgenstein. O moară veche (de prin secolul al XIX) e în loc de restaurant rustic. De altfel, şi biserica de la Stroieşti este veche, fiind ridicară la 1829.
Turnul vânturilor de la Stroiești. Foto: Alecu Reniță
În caz de vă propuneţi să vizitaţi şi partea stângă a Nistrului, cu tot disconfortul legat de vame şi miliţieni, vă îndemnăm să ajungeţi şi la Râbniţa, Goieni, Iagorlâc, Dubăsari, Grigoriopol, Butor, India, Tiraspol, Parcani, Târnauca, Slobozia…
Podul dintre Rezina (Moldova) și Râbnița (Transnistria). Foto: Alecu Reniță
Dinu RUSU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 275 (ianuarie 2015)
Susține Natura.md: Devino Patron!
