Pedagogia, o profesie minunată prin faptul că trebuie mereu să faci bine
natura.md
Nov 24, 2022 09:14
1968
0
Se constată, din ce în ce mai mult, că astăzi Educația se ține pe umerii profesorilor care au ales pedagogia din plăcere, determinați să-și dedice întreaga lor viață școlii. Însă, doar cei care vor să se mintă ori să-i mintă pe alții nu acceptă să creadă că rândurile profesorilor consacrați se cam răresc. Pe mulți vârsta i-a trimis să se odihnească, pe alții nevoile i-au dus departe de porțile școlii și ale țării. Mai sunt și din cei care nu au avut curajul să vină în școală să lucreze, fiindcă salariul, pe lângă dificultatea muncii la o catedră, este prea mic. Au rămas excepțiile care, de-a lungul timpului, prin muncă conștientă, făcută cu dragoste, au devenit excelențe. Sunt mulți dascăli excepționali în învățământ. Misiunea lor o fac într-o discreție nemaipomenită și formare continuă, pentru că roadele lor se (re)cunosc prin discipoli peste mulți ani. În această breaslă de pedagogi onești cu un bun simț de neimaginat, se înscrie profesoara de limbă și literatură română, Ludmila Motricală de la Liceul „Dante Alighieri” Chișinău.
Credința ei curată în a face mereu bine în meseria aleasă este motoul cu care-și începe ziua de muncă. De fapt, Facultatea de Filologie a UPS „Ion Creangă” i-a fost scut și pavăză ca să înțeleagă că fără o bază intelectuală, pe care i-a dat-o Alma Mater, dar și buna ei mamă, nu poți avea certitudinea că vei face ca vlăstarii școlii să înflorească la maturitate. Și Ludmila crede în sinceritatea ei când spune că „IMPORTANT (subliniind cu majuscule semnificația primordială a cuvântului) este ca noi să facem așa cum ne cere misiunea noastră, de a fi aici și acolo!”. Crede că un profesor, pentru generațiile actuale de „firmaci”, trebuie să dăruiască bunătate, iar faptele, vorbele și gesturile să fie într-o corespondență sinceră și bine organizată.
A studiat în cei douăzeci și cinci de ani de pedagogie comportamentul elevilor și cunoaște că numărul de copii cu traume morale sau într-o dezarmonie cu ei înșiși și cu lumea din jur este în creștere. De aceștia, doamna profesoară, sensibilă și cu bunătatea ei dezarmantă, se apropie cu îngăduință și cu gândul de a-i ajuta și nu a-i judeca. În experiența de muncă a avut și o altă categorie de copii, din cei cărora li s-a educat prea multă permisivitate și toleranță la orice. Ruptă parcă dintr-un veac renascentist, când omul onest și înțelept era chemat să conducă, Ludmila nu-și contrazice prenumele (o descifrare etimologică ar fi că își asumă grija și mila lumii, ceea ce nu am avea mari îndoieli dacă o cunoști pe Ludmila Motricală), care anunță că dragostea de oameni este salvatoare de la rele: „Nu le port supărare, ci, din contra, milă mi-e de acei copii, care nu știu de moralitate, cultură, decență. Nu știu, poate, de-atâta că nici părinții lor n-au cunoscut-o în familiile lor. Și atunci, ne suflecăm mânicile, căutăm soluțiile, pe care, dacă nu le găsim în pedagogia de specialitate, în cea duhovnicească le găsim și... mergem înainte!”.
Profesoara Ludmila Motricală este adepta binelui chiar și atunci când cineva de la înălțimea funcției ori din alte intenții lumești i-ar dori răul. Pildele cu întoarcerea obrazului sau cu sărutul lui Cuza nu sunt trecute de ea prin legea talionului. Nu indulgența sau toleranța fără discernământ o caracterizează pe Ludmila, ci gradul înalt de inteligență din care și-a construit un statut. A face bine, spune Ludmila, ne bătătorește drumul spre mântuirea sufletului!
Bucuria ei când părinții trimit la școală copii educați este bucuria oricărui cadru didactic care își iubește profesia. Crede că învățământ de calitate este atunci când comunitatea educațională este bine osificată între părinți & elevi & profesor. Când primul pilon se prăbușește, e nevoie, spune profesoara, de „niște lecții pentru părinții de preadolescenți și adolescenți, căci este vârsta cea mai critică, când copilul trebuie ajutat să-și descopere adecvat propriile facultăți morale, intelectuale, fizice, învățat să le accepte, să le îmbrățișeze cu „asta pot... asta nu pot” și de aici, dirijați să-și construiască vise reale. Și cine să-i ajute, dacă nu părinții, mai întâi?”. Rostul și rolul profesorului este „să continue ceea ce ne dau ei, și dacă cerințele școlii se armonizează cu cele ale familiei, copilul e pus pe calea corectă. În caz contrar, avem ceea ce avem, cu regret, copii cu vise, construiți după modele, considerate de ei, cele mai bune, culese de pe rețelele de socializare”.
Comunitatea educațională de la noi creează toate condițiile în sistemul de învâțământ ca mersul didactic să fie de calitate. Condiții optime niciodată nu se ajung, se caută mereu un „trebuie”. Profesoara cu suflet blând, cu răbdarea-i profesională și cu gândul mereu luminat de dragostea pentru limba română, Ludmila Motricală, susține că „cea mai reală, eficientă și sănătoasă verigă pentru mersul calitativ al vieții școlii, azi, este educația duhovnicească primită de copii în familiile lor. Am observat că, totuși, relația cu copiii din atare familii se omogenizează, se coagulează mai ușor. Acești copii se formează, se instruiesc, bineînțeles, ajutați de noi, maturii, după principiul Binelui Absolut, care este Dumnezeu”.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 360
Susține Natura.md: Devino Patron!
