Personalitățile Centenarului Marii Uniri: Pantelimon HALIPPA (1883-1979)
Publicist, poet, оm politic; unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea cu România; membru corespondent al Academiei Române.
natura.md
Nov 27, 2019 02:03
2222
0
Pantelimon Halippa a văzut lumina zilei pe 1 august 1883, în satul Cubolta din judeţul Soroca, localitate aşezată pe ambele maluri ale râului cu acelaşi nume, un afluent al Răutului, care se varsă în Nistru. „Satul – aşa cum îl va evoca Halippa în memoriile sale – este pomenit cu seliştea lui de prin secolul XVII, lângă podul Dobrii, pe drumul mare dintre Soroca şi Iaşi şi oamenii sufereau mult din cauza cazacilor, care băteau acest drum. Ca să scape de năcazurile acestor năvălitori, satul s-a mutat şi s-a dezvoltat mai sus pe cursul râuşorului Cubolta şi pe vremea copilăriei mele avea un iaz mare, cu opust şi moară de măcinat, care lucra şi zi şi noapte pentru satele de primprejur. Tatăl meu, Nicolae Halippa a fost dascăl de biserică în sat. Învăţase carte şi psaltichia în mănăstirea Frumoasa din judeţul Orheiului. Mama Paraschiva era fiica popii Dimitrie Ţau, din Vozdu, jud. Sorocii, dar nu ştia carte. Învăţase din copilărie numai crezul şi cele câteva rugăciuni pentru dimineaţă şi sară, pe care le rostea în faţa icoanelor şi pe care le-am învăţat şi noi – copii – în limba românească de la tata şi mama. Eu am fost mezinul în casă şi am crescut alături de surorile mele Casunea şi Nataşa, căci bădiţa Vanea era la înalte învăţături, teologia la Kiev, iar ţăţaca Maria era măritată cu Ion Păduraru din satul Ţâpleşti de pe malul Răutului, unde a fost şi secretar comunal...”. (…)
Micul Pantelimon va urma cursul primar la Cubolta, fără a înţelege prea mult, întrucât limba de predare era rusa. Când nu putea memora lecţiile pe de rost, suporta pedepse corporale. „Neplăcută mi-a fost învăţătura la şcoala parohială de peste iaz – arăta el – pentru că învăţătorul Gheorghe Bârcă şi preotul Xenofont Nicolaev ne învăţau numai în limba rusască şi noi copiii nu înţelegeam nimica. Memorizam cuvinte în ruseşte, rugăciunile în slavoneşte şi eram mereu pedepsiţi cu urecheli, cu linia şi cu îngenucheri. Singura plăcere o căpătam de Crăciun şi de Paşte, când toată şcoala ne duceam la curtea cucoanei Anastasia Leonard, care, după, ce îi cântam «Boje ţarea hrani» şi îi declamam şi versuri ruseşte, ne împărţeau pacheţele cu bomboane”.
Între 1893-1898, învaţă la Şcoala Spirituală de la Edineţ, care funcţiona după sistemul lankasterian. În primul an, din cauza necunoaşterii limbii ruse, nu este primit în clasa I, ci în clasa pregătitoare. În cei cinci ani de şcoală, a învăţat bine limba rusă. După terminarea şcolii din Edineţ, urmează Seminarul Teologic din Chişinău, între 1898 şi 1904. (…)
În anii petrecuţi la Chişinău, a avut contact cu tineretul intelectual, care se pregătea pentru domenii de activitate civile, constatând tot mai mult că nu este atras de cariera de preot: „Cu cât mă adânceam în studiile teologice, vedeam că ele nu s-ar potrivi să fiu popă. Mi-ar fi plăcut să fiu agronom. Dar la examenul de la Institutul de agronomie din Alexandria Hersonului n-am reuşit: eram slab pregătit în ştiinţele naturale şi de aceea m-am înscris la facultatea de studii naturale de la Dorpat (Tartu) în Estonia, unde absolvenţii seminarului erau admişi fără examene”. Aici a avut contacte cu membri ai mişcării socialiste ruse şi a organizat gruparea „Pământenia basarabeană”, prin intermediul căreia primea cărţi româneşti de la Zamfir Arbore şi Constantin Stere. N-a apucat, însă, să termine facultatea, din cauza izbucnirii revoluţiei (1905). Fiind student în anul trei, a aderat la greva generală a studenţilor din Rusia, declarată în sprijinul primei revoluţii ruse, ceea ce i-a atras eliminarea pentru activitate „subversivă”. Cunoscând ideile narodnicilor ruşi, el devine tot mai conştient de faptul că acestea sunt prielnice pentru promovarea cauzei basarabenilor. Revenit la Chişinău, Pantelimon Halippa ia legătura cu Constantin Stere , profesor la Universitatea din Iaşi, cu avocatul Emanuil Gavriliţă, cu Ion Pelivan şi Paul Gore, dar şi cu boierul – mare mecenat – Vasile Stroescu. Împreună cu aceştia participă la întemeierea Partidului Naţional Moldovenesc (PNM), sub preşedinţia lui Paul Gore, cu un program de revendicări naţionale. În 1906 pleacă la Moscova, ca delegat al ţărănimii basarabene la Congresul Uniunii ţăranilor din întreaga Rusie. Aici este arestat pe motiv că nu avea paşaport (pe care Ohrana din Chişinău nu a vrut să i-l elibereze), închis în închisoarea Butîrka, iar apoi eliberat şi expediat în Basarabia, din post în post, pe jos, cale de peste 1.500 km. Se înţelege că de la Moscova până la Chişinău, tratamentul în timpul marşului n-a fost dintre cele mai umane. Încă din acea perioadă, Pantelimon Halippa s‑a manifestat ca militant pentru drepturile românilor basarabeni, fiind totodată exponentul grupării radicale care punea accentul pe reformele cu caracter social. (…)
Până în ultima clipă de viaţă, Pantelimon Halippa nu a încetat să spere în realizarea visului basarabean. Într-o discuţie cu un apropiat al său, din dimineaţa de 8 martie 1975, vorbind cu seninătate despre inevitabilul sfârşit, îi mărturisea următoarele: „Dragă... eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cântec bătrânesc. Aşa cum glăsuiau şi străbunii şi te-aş ruga,... pe cine întâlneşti din fraţii noştri din Basarabia, spune-le să vină să mă vadă, căci o să-mi facă plăcere. Căci, dacă eu voi pleca dintre cei vii, aceasta e legea firii, nu te poţi opune ei, dar mă chinuie faptul că n-o să mai prind ziua cea mare, de a revedea Basarabia adusă la sânul scumpei noastre patrii, România. Gândurile mele se furişează, ceas de ceas, pe ponoarele Basarabiei, se cuibăresc între zidurile cetăţilor din Soroca sau Tighina şi parcă – din depărtare – le aud glasul; cu aceasta mă culc şi cu aceasta mă scol. Vreau să le vorbesc fraţilor noştri de peste Prut, să nu uite că pravoslavnicii ruşi au purtat sâmbetele şi neamului nostru şi că, dacă întorci reverul medaliei acestora, pe rever este scris: «Sovieţia», care, în fond, nu e altceva decât continuarea politicii pravoslavnicilor. Vreau să le spun fraţilor de peste Prut, să nu-şi uite neamul nostru, din care facem parte, căci numai aşa vor fi vrednici urmaşi ai unui Ştefan cel Mare”. (…)
Neobositul Pantelimon Halippa a continuat lupta pentru Basarabia românească până în ceasul morţii sale, intervenite în noaptea de 30 aprilie 1979, la venerabila vârstă de 96 de ani.
Ion CONSTANTIN,
Fragmente din volumul „ Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia”,
publicat în revista Natura, mai 2018
Susține Natura.md: Devino Patron!
