Poezii de A. Mateevici
natura.md
Mar 27, 2023 01:43
4067
1
ȚARA
În versul cântecelor poporane
Se închină țărănimii basarabene
Frunză verde grâu de vară,
Ce-i frumoasă a mea țară!
Țara mea nemărginită
Cu verdeață-mpodobită.
Cât cu ochii-n zări cuprinzi,
Țăruleano, te întinzi,
Strălucind în ape-oglinzi;
Cât cu ochii dai și vezi --
Tot câmpii, păduri, livezi,
Șesuri, văi frumoase, sate,
Pâini în brazde semănate,
Munți și dealuri-nalte, vii,
Depărtări largi, albăstrii.
Primăvara — numai floare
În câmpii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Până-n zare revărsat,
Aur viu de pâine coaptă --
Munca țărănimii dreaptă.
Trece vântul prin ogoare,
Dă pământului răcoare
Și se duce pân'în zări
Și răzbate-n depărtări.
Păsări cântă-n ceruri sus,
Tot zburând înspre apus.
Pelin verde, iarb-amară,
Măiculiță, scumpă țară,
Mândră ești tu și frumoasă;
Mândră ești tu la vedere,
Of! Dar nu ești norocoasă,
Zaci în vecinică durere;
'N lacrimi tu te scalzi și jale,
Pân'în vârfurile tale, --
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cât ești, maică, tu de mare,
Gemi tot în nevoi amare,
Cât ești de nemărginită,
Tot atât și necăjită.
Veneticii, țară dragă,
Te mănâncă toți la clacă,
Îți iau bogățiile
Și-și lățesc moșiile.
S-au făcut ei boieri mari,
Chinuiesc pe-ai tăi plugari,
Pe noi ne-au încălecat,
Pâinea toată ne-au luat,
Țara-n mâini au apucat,
Sângele ei ne-au băut
Și neoameni ne-au făcut.
Fiii, pământenii tăi,
Au luptat ca niște lei,
Au vărsat ei mări de sânge,
Ca să poată jugul frânge, --
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga românime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc --
Și mai greu și mai drăcesc.
Mult am mai luptat și noi,
Te-am scos, țaro, din nevoi,
Am luptat și-om mai lupta,
Nici la gânduri nu vom sta,
Căci norodul oropsit
Din 'ntuneric a ieșit,
Biruit nu s-a lăsa
Pentru scumpa țara sa.
Chișinău, 21 februarie 1907
***
Eu cânt
Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!
Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.
Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...
Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;
Pe-acei ce tare, neclintiţi,
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
În urma plugului mergând;
Cari focul vieţii nu l-au stins
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Tot alte zile-au prevăzut,
Pe-aceştia eu îi cânt!...
Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
A ţării veşnică durere;
Eu cânt, căci văd necazul frânt,
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Înviorarea ţării lor...
Şi glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt!...
***
Cântecul Zorilor
Hai, măi frate, hai, măi frate,
Zorile s-aprind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie şi pământ.
Plugărit-am viaţa toată
Ş-am muncit noi rău,
N-am văzut zi luminată,
Numai greu, tot greu.
Şi pe umeri numai juguri
Pân-acum am dus,
În robie şi lanţuguri
Toate ni le-am pus;
Ş-ale sufletului daruri
Noi le-am înecat
Tot în plânsete ş-amaruri,
Ce ne-au apăsat;
Şi odorurile minţii
Noi le-am prăpădit,
Căci în ceaţa neştiinţei
Tot am vieţuit.
Muncă, muncă şi iar muncă,
Alta n-am văzut;
Şi în munca noastră lungă
Toate le-am pierdut.
Am crescut în largi ogoare
Roadă cu prisos,
Dar din pâinea roditoare
N-am avut folos,
Căci ogoarele luate
Fost-au de la noi;
Nouă-n schimb ne-au fost lăsate
Juguri şi nevoi.
Goi, lipsiţi de toate-n lume,
Vecinic înjosiţi,
La boieri n-avem nici nume.
Pe pământul ţării-mume
Zăcem necăjiţi.
Dar destul! Venit-a ceasul,
Ceasul aşteptat,
Ca să dăm noi jos necazul,
Care l-am răbdat.
Vezi?! În zarea depărtării
Zorile s-aprind,
Sfânta zi a învierii
Vine strălucind.
Hai, măi frate, hai, măi frate,
Nu munci robind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie şi pământ.
Scoală, frate! Căci ne cheamă
Zorile ce vin.
Scoală, frate, şi ia-ţi seamă,
Singur ţi-eşti stăpân.
Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile răsar,
Pentru-nfrângerea robiei
Bietului plugar.
Trece noaptea. Lupta vine.
Frate, ieşti gătit!
Cel nepregătit rămâne
Vecinic biruit.
Trece noaptea. Hai, măi frate!
Zorile s-aprind,
Hai să mergem spre dreptate,
Voie şi pământ.
***
Cântec de leagăn
Stele-n Nistru, stele sus,
Dormi: povestea mi ţi-am spus,
Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi, odorule iubit.
Fie-ţi somnul uşurel,
Dragul mamei frumuşel,
Te păzească îngeraşi,
Puiul mamei drăgălaş;
Ca să creşti un moldovean
Mândru, falnic, năzdrăvan,
Să-nverzeşti, ca un stejar,
Paza vechiului hotar.
Să-ţi lucească-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina şi ea,
Şi cu codrul să te-ntreci,
Şi dumbrăvile să-i treci;
Şi să-i baţi cărările,
Să ne sorbi durerile,
Şi să treci la cela mal,
Ţara să ţi-o scoţi din hal.
De ocară apele,
Puiul mamei, scapă-le,
Să ne cânte zânele,
Răsunând fântânile,
Să ne râdă zorile,
Să ne-mbete florile...
Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi: povestea s-a sfârşit...
***
Dorul
Spuneţi, spuneţi, blânde stele,
Focul lacrimilor mele,
Spuneţi voi, privighetori,
Şi voi, frumuseţi de flori.
Numai voi-n această lume
Ştiţi al meu necaz şi nume,
Numai voi aţi plâns şi eu
Taina sufletului meu.
Drăguliţa primăvară
A sosit voioasă-n ţară,
Mi-a adus ea mândrul soare
Ş-un sân plin de lăcrimioare,
Mi-a adus o luna plină,
Ca s-o scald eu în lumină.
Lunca râde şi-nverzeşte,
Doru-n suflet se trezeşte.
Izvorul curge în vale,
Aducându-mi dor de cale.
Daţi-mi, daţi-mi aripioare,
Să mă duc în depărtare,
Peste munţi şi peste mare.
Daţi-mi aripi sprintenele,
C-aud glas de turturele.
Duce-m-aş şi tot m-aş duce,
Dor să nu mă mai apuce.
Duce-m-aş în cale lungă,
Dor să nu mă mai ajungă.
Bate luna printre nouri,
Stelele în cer lucesc,
Inima îmi plânge-n mine
De necazul ţărănesc.
4 februarie 1907
Susține Natura.md: Devino Patron!
