Povestea mea și a codalbului

Iată că în acest an nu doar că am observat această specie de nenumărate ori, ci chiar am avut șansa rară de a monitoriza o familie de codalbi, în sălbăticie, care și-a crescut cu succes puii!

Pasărea visului meu

Codalbul (Haliaeetus albicilla) este o specie de răpitor diurn, sedentară, ce face parte din familia Accipitridae (adică a acvilelor). În Republica Moldova nu există altă pasăre răpitoare mai mare decât codalbul – cu o anvergură a aripilor de aproape 2.5 metri și o greutate de 4-7 kg, el deține întâietatea în topul acvilelor noastre. În pofida dimensiunii sale impunătoare, codalbul este un animal inofensiv și timid, care preferă să stea cât mai departe de oameni. Dieta sa alimentară e constituită în mare parte din pește (atunci când apele sunt dezghețate), iar când acestea îngheață, codalbii recurg la păsări sălbatice (lișițe, rațe, corcodei, ferestrași) sau mamifere (iepuri, bizami) și ocazional consumă și cadavre.

În Republica Moldova, această specie este puternic legată de păduri, pe care le folosește ca loc de cuibărit. Dar acestea trebuie să fie situate strict în apropierea lacurilor, căci aici e locul ei de hrănire. Oficial se cunosc foarte puține așezări unde codalbul cuibărește, iar până în februarie 2022 nu era cunoscută situația exactă a perechilor cuibăritoare din țară din cauza deficitului de ieșiri în teren menite căutării cuiburilor. Situația s-a îmbunătățit de când am început să caut personal unde se aciuează – curiozitatea nu mă lăsa să stau acasă nici măcar pe timp de iarnă.

O descoperire legendară

Codalb (Haliaeetus albicilla), adult, observat în luna februarie în preajma cuibului. Foto: Mihai Ghilan

Întrucât îmi place foarte mult să parcurg pe jos distanțe mari, m-am aventurat iarna aceasta în diverse locații din afara raionului meu de baștină, căutând tot felul de informații interesante. Știam că sezonul rece este tocmai potrivit pentru a verifica dacă există cuiburi de codalbi, căci această specie începe să clocească din luna februarie. Iată că pe data de 5 februarie 2022 norocul mi-a surâs: într-o pădure de lângă orașul Anenii Noi am găsit un cuib care era ocupat de o femelă clocitoare! Cuibul era uriaș, cu un diametru și adâncitură de 2 metri, iar acesta se afla în vârful unui stejar înalt. Nu-mi venea să cred că sunt protagonistul acestei întâlniri memorabile! În fața mea se afla dovada clară a faptului că o pereche de codalbi e pe cale de a deveni o familie în toată regula! Deși eram foarte bucuros de această descoperire, am părăsit imediat zona pentru a nu deranja pasărea cu prezența mea.

Totuși, mi-am pus în minte să monitorizez acest cuib, cu o frecvență de 7-14 zile, pentru a verifica succesul cuibăririi și rata puilor zburători de la cuib. Așadar, am revenit aici din două în două săptămâni: pe 17 și 23 februarie, apoi pe 4, 15 și 25 martie. Toate vizitele mele au fost efectuate de la o distanță de peste 150 metri față de cuib, în liniște și nu mai mult de 30-40 minute. 

Codalbii au devenit părinți!

Începând cu ultima vizită efectuată pe data de 25 martie, am realizat că perechea avea deja pui. Mi-am dat seama de acest lucru deoarece adultul de pe cuib stătea într-o poziție diferită, de parcă ar sta pe ceva mai mare decât înainte. Pe data de 8 aprilie bănuiala mi s-a confirmat: am avut șansa să observ pentru prima dată puii! Erau doi, erau mici, aveau culoarea gri închis a penelor și se aflau singuri în cuib. Cu toate acestea, adulții îi supravegheau de pe un copac vecin. La următoarea vizită (21 aprilie) puii erau de nerecunoscut - aceștia s-au dublat în mărime și erau deja cât ¾  din adult, semn că părinții se descurcau de minune cu hrănirea lor.

Tăierile nu țin cont de păsările rare

Monitorizarea cuibului de codalbi a avut și momente neplăcute. La scurt timp după ce l-am depistat (5 februarie), am avut grijă să anunț autoritățile de resort, prin intermediul Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, de prezența familiei de codalb în pădurea din Anenii Noi. Am decis să fac acest lucru pentru că este vorba de o specie periclitată, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și aflată în pericol de dispariție din cauza degradării habitatului. Am rugat autoritățile (Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Agenția „Moldsilva”) să aibă grijă de acea pădure: să nu permită tăierea copacilor și să limiteze deranjul uman, în special, în perioada cuibăririi și a creșterii puilor. IPM a răspuns cu o scrisoare oficială în care își declara angajamentul de a proteja zona, însă de la Agenția „Moldsilva” nu a venit vreun răspuns nici până azi.

Am rămas totuși cu un gust amar în momentul în care am realizat că oamenii angajați să protejeze natura au cu totul alte priorități decât protecția păsărilor rare. Asta s-a întâmplat pe data de 4 martie, când am observat că se realizau tăieri de tip ras la aproximativ 1 km de cuib! Aceste tăieri mă îngrijorau foarte mult, căci zgomotul drujbelor putea deranja perechea, iar aceasta risca să abandoneze cuibul cu tot cu ouă/pui. Îngrijorarea îmi mergea mai departe de atât: îmi era teamă că astfel de tăieri sunt responsabile de distrugerea unor părți esențiale de habitat, fără de care codalbii nu pot cuibări pe viitor (arbori mari). Am anunțat atunci Inspectoratul pentru Protecția Mediului, pentru a-i ruga să vină în teren și să verifice dacă există vreun plan aprobat de tăieri pentru această zonă. Am repetat și atunci că e vorba de un cuib ce aparține unei păsări foarte rare, ce are nevoie de liniște acum mai mult ca niciodată.

Cu altă ocazie, m-am întâlnit prin zonă cu doi lucrători forestieri și am stat puțin de vorbă despre acești codalbi pe care eu îi vizitam mereu. Ei erau foarte curioși de prezența mea acolo, iar eu le-am explicat despre importanța acestei specii de răpitoare. Din păcate, ambii lucrători aveau o atitudine negativă față de codalb, iar unul din ei mi-a aruncat o vorbă pe care nu o pot uita nici acum: „Ia și împușcă-i pe toți!”, după care și-a continuat drumul cu mașina.

Cu toate acestea, perechea de codalbi dată a fost foarte determinată să continue cuibărirea, chiar dacă drujbele se auzeau la ceafă timp de vreo săptămână.

De fapt sunt mai multe cuiburi

Într-una din zilele în care nu vizitam cuibul de la Anenii Noi, am decis să verific o altă pădure, situată lângă lacul Sălaș, în speranța că voi găsi o altă pereche de codalbi. Speranța îmi era alimentată de faptul că în acea zonă observasem frecvent diverși codalbi în timpul sezonului de cuibărire. Astfel, pe data de 19 martie 2022 am găsit în locul suspectat un cuib care era ocupat de un adult de codalb. Nu știam sigur dacă acesta clocea sau avea deja pui, pentru că nu am stat mult acolo de frica de a nu deranja pasărea. Dacă avea să mă apropii mai mult, riscam ca părintele să fugă și astfel să riște răcirea ouălor sau prădarea puilor de către corbii ce deranjau adultul la moment. Acest cuib proaspăt găsit era un pic mai mic decât primul, și era amplasat mai aproape de sol, însă era și el construit pe un stejar.

Pe 7 mai am monitorizat situația ambelor cuiburi – cel de la Anenii Noi și cel de lângă lacul Sălaș. Am fost uimit să văd că și al doilea cuib avea doi pui, care arătau mari, cu pene dezvoltate și gata să-și ia zborul până la sfârșitul lunii. 

Pui de codalb observat la primul cuib. Foto: Mihai Ghilan

Pui de codalb observat la al doilea cuib. Foto: Mihai Ghilan

Ulterior a devenit foarte dificil să găsesc cuiburile prin pădure, din cauza coronamentului bogat al arborilor, deși știam locația exactă a acestora. Așadar, pe parcursul lunii mai nu am mai vizitat zona, căci știam că puii sunt deja mari și mai au foarte puțin până zboară de la cuib. 

Am revenit la cuibul #1 pe data de 8 iunie, pentru o ultimă verificare. Nu am fost deloc surprins să văd ambii juvenili în afara cuibului, dar totuși aproape de acesta. Inițial erau greu de văzut printre frunze, dar când m-am apropiat prea mult fără să știu că sunt acolo, aceștia au zburat, semn că au făcut deja primul pas important în viață. Le mai rămâne să mai stea pe teritoriul părinților timp de câteva luni pentru a învăța de la adulți cum să vâneze și cum să se ferească de pericole. Apoi vor deveni independenți și vor umbla de colo-colo până când vor atinge maturitatea sexuală în al 5-lea an de viață.

Cinci luni de observații interesante

Primăvara anului 2022 mi-a oferit un prilej nemaipomenit de a contribui la dezvoltarea ornitologiei în Republica Moldova: am identificat și am monitorizat două cuiburi de codalbi, ceea ce e o ocazie foarte rară pentru orice om care nu activează în domeniul cercetării. De fapt, am reușit să identific și un al treilea cuib de codalb, de data asta în raionul Căușeni. L-am găsit pe 20 februarie și era ocupat și el, însă din păcate nu am reușit să-l monitorizez, deci nu am date privind succesul la cuibărire.

Conform acestor observații personale efectuate pe parcursul a cinci luni, cunoaștem că populația de codalbi s-a mărit cu cel puțin 4 indivizi anul acesta. Însă de fapt situația este ceva mai complexă. Realitatea este că acești indivizi au o șansă foarte mică să ajungă la maturitate, deoarece sunt zilnic supuși riscului de a fi persecutați, otrăviți, împușcați sau electrocutați. Pe lângă aceste pericole cauzate conștient sau inconștient de oameni, codalbii tineri cad victime foametei pe timp de iarnă. În eventualitatea faptului că ajung la vârsta reproductivă, codalbii vor fi puși în fața unei probleme grave, și anume existența a tot mai puține habitate forestiere în care să cuibărească nederanjați. 

Într-o anumită măsură, acesta este și motivul pentru care codalbul este o specie periclitată în Republica Moldova: fragmentarea sau reducerea habitatului, cuplată cu persecuția din partea oamenilor pe motiv că le mănâncă peștele din iazuri. Siguranța acesteia este mereu supusă riscului, din cauza practicilor umane cum ar fi agricultura intensivă, defrișarea, braconajul, drenarea zonelor umede și poluarea apelor. Însă această pasăre are un rol esențial pentru mediu, deoarece se hrănește cu animale bolnave, bătrâne sau moarte. Prezența codalbului, ca și a altor specii răpitoare, este un indicator al sănătății habitatelor naturale. Eu cred că este de datoria noastră să conservăm frumusețile acestei planete, deoarece noi nu suntem nimeni pentru Pământ, dar acesta este totul pentru noi!

Mihai Ghilan, autorul articolului. Fotografie din arhiva personală.

Mihai GHILAN
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 365

Susține Natura.md: Devino Patron!