Preferăm alte relaţii, decât să trăim în iubire
natura.md
Mai 15, 2022 02:32
1559
0
Am citit recent o afirmație logică și convingătoare că există anumite perioade în viață, așa cum e cea a Postului Mare, când observi cine se căiește cu adevărat și cine se preface.
Nu agreez duplicitatea sau alte forme ale ei, așa cum ar fi echilibrul călduț, diplomația, nici măcar invidia albă (cum spun unii), pentru că toate acestea nu sunt aspecte ale inteligenței. Mi-ar plăcea să vorbesc și să experimentez la nesfârșit o virtute care nu mai este la modă – bunătatea – sau alte calități ce vin din aceasta – blândețea, generozitatea, ascultarea celuilalt, resemnarea (cu discernământ făcută) apropierea de cel de alături.
În acest timp al secularizării, bunătatea nu mai este o trebuință, o necesitate, nici măcar nu mai este la modă. Pentru unii poate fi chiar o rușine. Dacă o ținem tot așa, în edițiile următoare ale DEX-ului acest cuvânt ar putea trece la rubrica arhaisme.
Așadar, de ce bunătatea este o calitate periferică? Pentru că lipsește iubirea, pentru că trăim umbriți de absența iubirii. În goană după cantitate, după perfecțiunea care nu există în lume, ne băgăm într-o concurență economică și materială și uităm să mai iubim cu adevărat. Așa devenim încrâncenați, competitivi, ne complacem într-un egou gonflabil și parcă ceva nu ne ajunge. Ce ne lipsește? Două lucruri: iubire și bunătate. Iubirea nu ne mai interesează pentru că astăzi preferăm să avem doar relații sexuale, dar să nu mai trăim povești de iubire, iar bunătatea o respingem pentru că astăzi considerăm că dacă ești bun, ești prost.
O parabolă, care răstoarnă afirmațiile machiavelice de mai sus, cea precum „bunătatea este pentru proști” sau că „iubirea este doar în cărți”, își are ca punct de plecare, bineînțeles, credința. Adesea îmi amintesc această alegorie, o transmit mai departe, în speranța că poate îi vom înțelege esența ei atât de necesară acestui veac secularizat și poate vom reveni la morala ei. Povestea spune așa: „Un rege bun, care guverna cu dragoste, bunătate și cu credință peste poporul său era invidiat și urât de farisei. Ca să stârnească răutate și ură între rege și popor, aceștia au otrăvit toate fântânile. Oamenii au început a delira, iar răutatea din ei făcea ca să se urască și să adune neplăceri și nemulțumiri. Fariseii se bucurau că între rege și popor s-a pus dușmănie. Până când s-a aflat motivul vrajbei, iar regina l-a sfătuit pe rege să bea și el din fântâna cu apă otrăvită și să devină și el ca ceilalți. Regele s-a împotrivit stoic neveste-si, necompromițându-se în fața unui popor otrăvit de minciună, ură și invidie”.
Este greu să credem cât de actual poate fi înțelesul acestei învățături. Ar fi real dacă iubirea și bunătatea, două calități firești ale omului, ar veni de sus, nu din cer am în vedere, dar de la cei care conduc. Care conduc orice: țară, instituție sau mașină. Ar fi actuale și salvatoare, iubirea și bunătatea, dacă această parabolă s-ar însuși în familie, s-ar studia în școală, s-ar spune mai des în biserică și s-ar respecta în societate. Ar fi creștinește, dacă, omenește nu am avea repugnă să paștem și să ne hrănim în fiecare zi din iubire și din bunătate.
Viața noastră, poate, ar căpăta mai multă lumină, scria omul de cultură Gabriel Liiceanu, dacă am fi capabili să înțelegem că „iubirea are fierbințeala aurului curățat prin foc” (Apocalipsa, 3.18).
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 362
Susține Natura.md: Devino Patron!
