Răutul în Țara Florilor

A fost o adevărată aventură să-mi petrec vacanțele din copilărie în satul Lunga, cu peisajele unice ale Răutului care încep de la Florești și până în satul de baștină al bunicilor. Peisajele se schimbă întruna: de la toltrele ce par să păzească bătrânul Răut până la tablouri de luncă liniștite, unde vara trecută am avut bucuria de a vedea lebede, egrete și cocostârci. În Moldova este o experiență exotică să intri în contact cu fauna sălbatică ce parcă a reînviat datorită pandemiei. Cei mai bucuroși sunt localnicii care vin în fiecare zi la podeț să admire lebedele ce parcă deja s-au deprins cu ei. După spusele lor, lebedele sosesc aici deja de vreo trei ani, ca urmare a îmbunătățirii stării ecologice a râului și a malului acestuia.

Dacă în trecut vedeam gunoiști de grajd neautorizate de-a lungul albiei, dar și multe izvoare murdare sau secate, acum peisajul este mult mai frumos grație fâșiei de protecție a Răutului, ce are drept scop reducerea poluării apei din râu, consolidarea malurilor și împiedicarea înnămolirii râului. Evident, pentru îmbunătățirea calității apei din Răut mai avem încă de lucru, dar startul a fost dat prin activități de salubrizare și plantare de fâșii de protecție. Conform valorilor indicelui de poluare a apei (IPA), în aval de Florești calitatea apei râului se încadrează în clasele III (moderat poluată) și VI (foarte poluată), iar comparativ cu anii precedenți, s-a îmbunătățit la 2 secțiuni, trecând din clasa de calitate IV (degradată) în clasa III (moderat poluată).

Satul Lunga, înșirat pe lungimea Răutului, este neasemuit de frumos: fiecare gospodărie are câte o grădină mare cu flori. Nu în zadar această localitate face parte din raionul numit Florești! Localitatea a fost atestată documentar la 20 august 1588 cu denumirea de Drojdiești, toponim provenit de la un proprietar pe nume Drojdie. Domnitorul Alexandru Lăpușneanu a dăruit acest sat hatmanului Andrei, pârcălab de Suceava. Pe toată durata existenței sale, satul a apărut sub diferite denumiri: Lunca pe Răut (1642), Lungeni pe Răut, zis Vadu-Ţării (1785), Lunga pe Răut (1786); Lunca (1787); Drojdiești (1803, 1809, 1817), Lunga (1808-1812), Drojdieni (1836) și altele. Astăzi, numele Lunga coexistă în vorbirea orală în paralel cu numele Drojdiești. Nu e exclus faptul ca Lunga să fi fost un sătuc care a existat simultan cu Drojdiești, mai târziu contopindu- se și mult timp fiind atestate în documente ba cu numele de Lunga, ba cu numele dublu Drojdiești-Lunga. Documentar, toponimicul Lunga apare și în datele recensământului din 18 iunie 1774. Conform acelor date, în sat existau pe atunci 21 case, un preot și un dascăl, ceea ce ne sugerează ideea că funcționa și o biserică.

Astăzi, satul Lunga are o clopotniță recent ridicată de Vitalie Teleba în amintirea bunicilor Bezniuc Gheorghe și Paraschiva. Pe interior, pictura a fost realizată în stil bizantin cu vopsele acrilice de către Alexandru Teleba, care a studiat tehnica picturii la mănăstirea Frumoasa din raionul Călărași.

Ce înseamnă pentru mine acest sat? Este universul în care am copilărit. Parcă și acuma mă privește cu dor casa buneilor, ce are aproape o sută de ani, clădită din lut și acoperită cu oale. Fiecare obiect din ograda buneilor parcă vorbește cu tine, dar cel mai mult mă leagă amintirile de masa mare făcută din lemn tare, așa ca să încapă toti nepoții în jurul mesei. Țin minte cum bunelul Gheorghe îmi povestea despre război, iar la acea vreme mi se părea o poveste; însă când am crescut am înțeles că asta a fost istoria lui de viață: război și foamete, dar și o viață frumoasă alături de familie.

Din fragedă copilărie am crescut cu priveliștile încântătoare ale Răutului care scaldă lunca de la marginea satului. Acest imaș inundabil este presurat unde și unde cu niște stânci, din vârful cărora vezi satul ca în palmă, iar privirea alunecă mai departe, spre orașul Florești. Îmi aduc aminte cum în copilărie Vitalie Teleba ne ducea la aerodromul de la Mărculești, amplasat fizic pe terenul satului Lunga, și ne așeza pe ditamai aripa avionului. Mi se păreau atât de mari atunci!

De câteva ori ne-am pierdut pe teritoriul aeroportului, însă aveam noroc de turla bisericii din sat, căci după ea ne găseam drumul spre casă. În preajmă este și cazarma pentru soldați, unde în copilărie ne duceam după dulciuri. În spatele acestor amintiri idilice se află de fapt o tristă realitate și o tragedie a apei noastre potabile. Din cauza bazei militare staționate pe aeroportul de la Mărculești, apele freatice din satul Lunga au fost poluate la sfârșitul anilor ‘80 cu gaz lampant.

Primara satului, Galina Burduja, spune că gazul a ajuns în apele freatice în urma scurgerii din cisternele cu gaz ale aeroportului și, apoi, au ajuns în fântâni. Chiar și astăzi oamenii uneori scot din fântâni gaz lampant în loc de apă. Din motive de securitate, majoritatea fântânilor unde s-a depistat gaz au fost acoperite și decorate cu simboluri specifice localității. În prezent, circa 90% din localnicii satului se alimentează din sistemul centralizat de aprovizionare cu apă potabilă (adusă din bazinul de la Gura Căinarului), iar restul iau apă din fântânile nepoluate.

Satul Gura Căinarului este faimos pentru apele sale minerale. Localitatea e așezată în preajma căii ferate Bălţi-Florești, la confluenţa râurilor Răut și Căinări, afluentul primului. Această zonă este de o frumusețe deosebită, căci zona de luncă se întretaie cu mici coline și creează peisaje de o prospețime aparte, în special în timpul primăverii. Specialiștii în arheologie au indentificat aici urmele a două amplasamente antropice fondate cu peste 40.000 de ani în urmă, și totodată în apropierea satului de astăzi au fost descoperite vetrele a 4 localități din mileniiile IV-III î.HR.

Următorul sat după Lunga este Vărvăreuca, situat vizavi de orașul Florești. Se zice că moșia pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca au fost ale boierului Florea, care avea o soție pe nume Varvara. Boierul a hotărât să construiască pe ambele maluri ale Răutului două localităţi, una în numele său, alta în onoarea soției. Treptat, aici au început să vină locuitori din diferite colțuri, fiind atrași de confortul din valea Răutului, având apă la dispoziție și fiind apărați de vânturi.

Un pic la est de orașul Florești, urmând cursul Răutului, ajungem în satele Rogojeni și Țâra, amplasate între dealurile stâncoase ce răsar în lunca râului și o țin tot așa până la Domulgeni și chiar mai în vale. Aceste sate sunt vestite prin faptul că și-au păstrat locuințele săpate în pământ, numite băști sau bordeie, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea. 

Deși acest tip de locuințe tradiționale au dispărut din alte localități învecinate, la Rogojeni unii oameni continuă să trăiască în aceste bordeie, săpate în malurile stâncoase, fiind astupate de pământ încolțit cu iarbă, date cu var de un albastru aprins și având o ușă joasă și două ferestre mici. Imaginea pitorească a satului presărat cu „băști” are un potențial turistic imens, însă deocamdată autoritățile locale nu au bani pentru conservarea și restaurarea acestor vechi locuințe tradiționale.

Răutul nu se oprește aici, curge mai departe și trece prin alte locuri la fel de frumoase și spectaculoase.

Elena BĂLĂȚEL

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 349

Susține Natura.md: Devino Patron!