REÎNTOARCEREA LA IZVOARE
natura.md
Mar 14, 2025 07:23
315
0
Când bântuie întunericul și rătăcirea în mințile oamenilor, iar altarele în fața cărora s-au rugat părinții și bunicii tăi, împreună cu alte zeci de generații, se prefac în scrum și uitare, nu căuta farul călăuzitor pe la străini, ci reîntoarce-te acasă, pe moșia neamului românesc, unde ai văzut lumina zilei și surâsul de înger păzitor al mamei. Acolo zac părăsite izvoarele cu apă vie, pe care, dacă le scoți din înnămolire, aduc Învierea a tot și a toate.
Nu de ieri sau de alaltăieri, ci de mai mulți ani observ un șir de procese distructive care, sub diferite forme, penetrează în mentalitățile colective și afectează românimea de pe ambele maluri ale Prutului. Rând pe rând, cetățile noastre cele mai trainice și invincibile – părinții, familia, copiii, vatra, neamul, înaintașii, țara, școala, cartea, istoria, educația, omenia, onoarea, cumsecădenia, respectul, bunătatea – au ajuns să fie golite de apărători, lăsate de izbeliște și persiflate de gloatele de neisprăviți. Folosindu-se de libertatea relativă, adusă prin jertfă și sânge de adevărații luptători, din grotele și vizuinile trecutului comunist au ieșit la suprafață clanurile de nevertebrate și târâtoare care, de la un an la altul s-au înmulțit, ocupând treptat spațiul public, tribunele oficiale, educația, cultura, biserica, învățământul, justiția, mass-media, instituțiile statului și, în final, acaparând întreaga putere economică, financiară și politică. Ei, nomenclaturiștii regimului din ultima fază de descompunere a comunismului, camuflați sub cele mai înșelătoare nume și înfățișări, au ajuns în vârful piramidei, au pus mâna pe bogățiile țării, au devenit multimilionari, au inversat valorile perene și au întors lumea pe dos. Felul târâtoarelor de a fi și disprețui bunul simț și munca cinstită, de a etala bogățiile furate, de a cumpăra justiția și demnitarii, de a se crede dumnezei peste populația ostatecă – a înveninat oamenii și a învrăjbit societatea. Etica socială, reperele morale și solidaritatea umană s-au împuținat până aproape la dispariție. Grădina visată a libertății și democrației, fără să dea roadele așteptate, au umplut-o omizile, sălbaticii, oligarhii, mancurții, profitorii, ticăloșii și șmecherii. Cine, totuși, a permis acestei faune parazitare să devină stăpână peste grădina întregii națiuni?
Nu exagerez cu nimic și sunt sincer în ceea ce afirm: mă simt legat sufletește, până la ultima fibră, de Basarabia natală, de poporul român și de România noastră. Mărturisesc: nu-mi place și rezist cu greu la canonadele de injurii și la tonele de bășcălii și cuvinte abjecte la adresa Țării, înaintașilor, personalităților reprezentative ale neamului și trunchierii sau falsificării istoriei naționale. Mă tem să recunosc, dar nu pot ascunde la nesfârșit adevărul: în viața mea am avut ocazia, mai ales în interiorul imperiului sovietic, să întâlnesc reprezentanții a zeci de popoare, însă nicăieri, nici în coloniile asiate, nici în Siberia, nici în Caucaz nu am auzit ca un georgian, armean, azer, kirghiz, kazah, bașkir, ucrainean, estonian sau uzbec să-și vorbească așa de rău și cu atâta ură poporul său cum o fac unii conaționali. Încă nu pot înțelege până la capăt, care ar fi cauzele că prea destui români, fără să generalizez, nu încap de ai săi și, în cel mai iresponsabil și perfid mod, hulesc neamul din care fac parte și aruncă vorbe grele de ocară la adresa Țării? Ce străin o să te respecte, dacă tu îți ponegrești înaintașii de vârf de la Eminescu, Hașdeu și Iorga până la Eliade, Stere și Brâncuși, cine o să te considere om demn și responsabil, dacă tu îți disprețuiești părinții, frații, conaționalii, îți urăști poporul și îți ștergi picioarele de istoria ta națională? Nu dezvolt subiectul mai departe, dar sunt convins că merită să fie dezbătut public pentru a identifica rădăcinile răului și a ajuta „marii judecători” să nu confunde critica firească și libertatea de exprimare cu ura față de semeni, popor și Țară.
Neamul românesc de pe ambele maluri ale Prutului trece printr-o extinsă criză morală, generată de erodarea valorilor comune și a pilonilor de rezistență; de lipsa de unitate și solidaritate internă; de modelul politic clientelar expirat, rupt de popor și dominat de clanuri și non-valori; de o neîncredere tot mai pronunțată în instituțiile statului, justiție și mass-media; de o intelectualitate satisfăcută de sine și nedornică de a reprezenta vocea mulțimilor în fierbere; de o societate în derivă, în căutare de stăpân sau regi mesianici, nu de demnitate, stat de drept sau un proiect de reîntregire a Țării. Să luăm aminte: alegerile prezidențiale din România și cele parlamentare din R. Moldova vor trece în 2025, dar criza morală, problemele acumulate și restanțele vechi vor rămâne să fermenteze și să bulverseze națiunea, atât de vulnerabilă și de nepregătită la provocările hibride lansate de imperiul în agonie. Se cer înlăturate cauzele, nu să investim miliarde în cosmetizarea efectelor!
Cea mai puternică armă a unui popor este unitatea internă, demnitatea națională și încrederea în propriile forțe. Reîntoarcerea la izvoarele cu apă vie nu-i altceva decât înțelegerea deplină că în nebunia care bântuie regiunea, șansa reală de a ne păstra vatra întreagă și ființa națională rezidă în capacitatea fiecărui român de a fi solidar și frate cu alt român; în puterea lui de a pune interesul național mai presus decât cel personal; în voința de a înlătura putregaiul și metastaza din organismul bolnav, fără a ucide întregul organism.
Închei îndemnul meu de a ne reîntoarce la izvoarele tămăduitoare, reamintind conaționalilor acea extraordinară înțelepciune și unitate manifestată de înaintașii noștri la începutul secolului XX, când Europa ruinată de război fumega, iar imperiile asupritoare se prăbușeau sub ochii popoarelor dornice de libertate și dreptate. Același monstru de la răsărit zguduia și teroriza regiunea, semănând moarte, anarhie și panică. Atunci Basarabia românească a înviat după un veac de sugrumare și despotism, spărgând zidurile închisorii rusești și, „cu moarte pe moarte călcând”, a ieșit la libertate și și-a făcut singură dreptate. La 27 martie 1918, la Chișinău, „Sfatul Țării” votează Unirea cu Țara-Mamă sfâșiată de război și pune începutul unificării românilor și creării statului unitar român, proces încheiat în același an la 1 decembrie cu apariția pe harta lumii a României reîntregite.
În ajun de 27 martie întreb candidații la președinție, politicienii de la Chișinău și București, poporul român de pe ambele maluri ale Prutului și milioanele de conaționali din diaspora – de ce după 35 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste și a imperiului sovieto-rusesc, națiunea română e resemnată și acceptă să fie despărțită de o graniță nedreaptă, trasă de Rusia stalinistă prin trupul viu al României?
Autor: Alecu RENIȚĂ,
Articol publicat în revista NATURA, nr. 397
Susține Natura.md: Devino Patron!
