Respectul faţă de natură este barometrul de civilizaţie al unei societăţi

- Dle Valeriu Ţarigradschi, după cum se ştie, sunteţi unul dintre adepţii creării ariilor protejate pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Credeţi că e cu putinţă aşa ceva? 
- Aş vrea să spun că ariile protejate constituie dovada atitudinii unei ţări faţă de mediul înconjurător. În Republica Moldova, până în prezent, nu avem un concept bine structurat privind ariile protejate. În veacul XXI, desigur, nu putem concepe noţiunea de arii protejate în formula sec. XX: un teritoriu care mai că este îngrădit, acces total interzis etc. Acum conceptul este altul: ariile protejate sunt nişte teritorii unde, conform unor reguli clare, le este permis accesul cetăţenilor, dar care obligă vizitatorii să se comporte în aşa fel încât natura să nu sufere. Chiar sunt categorii de arii protejate care permit şi anumite activităţi economice durabile. În ceea ce priveşte Republica Moldova, cred că ar fi bine ca acest mic teritoriu să fie o arie protejată. Doar solurile noastre încă n-au pereche în Europa. Şi câte altele ne-a dat doar nouă Dumnezeu pe această palmă de pământ?! Dar astăzi, din punct de vedere economic, este cu neputinţă, totuşi, ca tot cuprinsul republicii noastre să constituie un spaţiu unitar al unor arii protejate. Chiar dacă se cere a fi făcut acest lucru.

- În acest context, mă prind la gândul, dle Ţarigradschi, ce valoare inestimabilă constituie pentru umanitate Valea Prutului de Mijloc... 
- E destul să amintesc cititorilor noştri că în apropierea satului Criva din raionul Briceni avem cea mai mare bogăţie de zăcăminte de ghips din Europa. E vorba de cunoscuta peşteră Emil Racoviţă. Straturile de ghips de aici sunt penetrate de galerii subterane, foarte mari, ce se întind pe sute de kilometri. Iar aceste galerii constituie un imens rezervor de apă potabilă. Iată comoara nepereche unde stă adăpostită! E o comoară strategică. Doar apa e viaţa. Iar în lume problema apei e cât se poate de gravă. Din păcate, însă, prea puţin se face la nivel de stat de a proteja această zestre ce stă la temelia vieţii. Continuă să fie extras cu nemiluita ghipsul din acest subteran şi, în consecinţă, dăunează grav echilibrului ecologic. Ai impresia că puţin ce le pasă guvernanţilor de ceea ce se întâmplă cu această comoară dată nouă de Dumnezeu. …Ar fi bine ca cei de sus să citească monografia „Valea Prutului de Mijloc”, o monografie pe care am scris-o în anul 2003, cu prietenii mei ecologişti Alecu Reniţă şi Ioana Bobână şi în care am adunat o parte însemnată din bogăţiile Moldovei din stânga Prutului.

^{Toltrele Prutului la Văratic. Foto: Alecu Reniță}

- Din câte cunoaştem, o contribuţie aparte întru a fi descoperită şi cunoscută în lume, această peşteră de la Criva, aţi adus-o şi dvs. Cum a fost?
- Era anul 1977. O grupă de tineri de la Facultatea de Geografie a mers, pentru prima dată acolo, la Criva. Între aceştia eram şi eu. Vă spun că am trăit nişte senzaţii pe care nu o să le uit niciodată. Până atunci n-a călcat picior de om acolo... Ce simţi atunci când percepi că tu eşti primul, unde nu a mai călcat nimeni?! Tu eşti primul care laşi o urmă... Ce fel de urmă laşi? Care o sa ducă la distrugerea acestui templu dumnezeiesc sau la păstrarea, conservarea lui? La noi, de fapt, lucrurile sfinte uşor ajung a fi profanate.

- Şi totuşi aţi întocmit prima hartă a acestei peşteri...
- Nu a fost deloc simplu, mai ales pe atunci, în anii 70, când nu erau instrumente performante asemeni celor de astăzi. În subterană am înţeles câte mistere ascunde această peşteră... Acea expediţie m-a marcat pe mine, dar şi pe colegii mei. Majoritatea dintre ei şi-au continuat activitatea în domeniul ştiinţei. Astfel, fiecare dintre noi a contribuit, cum a putut, la ocrotirea acestui monument de importanţă mondială.

- Aveţi un merit şi pentru că această peşteră a fost inclusă în catalogul european…
- Aceasta a fost în anul 1992, când am participat la un congres desfăşurat în Franţa. La propunerea colegilor de la Mişcarea Ecologistă din Moldova, tot atunci am botezat-o Emil Racoviţă. Această peşteră, după dimensiunile sale, se plasează pe locul 6 în lume (vorbesc şi de calcar, şi de ghips).

- O zestre naturală, de importanţă mondială, sunt şi Recifele Prutului. De ce aceste bijuterii sunt neglijate, iar pe alocuri, sunt deteriorate sau distruse ireversibil?
- Aceste stânci se deosebesc de cele din Carpaţi şi din Caucaz, or, numai aici o să găsiţi piatră de coral. Este unicat în Europa prin faptul că toate aceste stânci, grotele de aici, au fost leagănul omenirii. Ele păstrează urmele omului preistoric, dar şi a omului contemporan. Să se înţeleagă clar că leagănul civilizaţiei cucutene a fost chiar pe teritoriul Moldovei istorice. Cucuteni este o localitate ceva mai sus de Iaşi. Această civilizaţie s-a dezvoltat în bazinul râuleţului Racovăţ. Săpăturile efectuate aici au demonstrat existenţa acestor urme. Şi cei de sus, şi cei de jos, habar nu au ce bogăţie uriaşă reprezintă „Stâncile Prutului”. În unele locuri, primarii se fac a nu vedea cum câţiva hoţi de piatră atentează la valori de miliarde de euro pentru câteva sute de lei.

^{Toltrele Prutului. Foto: Alecu Reniță}

- Pe timpul Uniunii Sovietice săpăturile înfăptuite la Duruitoarea, lângă Costeşti, au scos în vileag cele mai vechi urme ale civilizaţiei omeneşti în tot spaţiul ex-sovietic. 
- Pe lângă faptul că recifele noastre au aceste grote, ele se întind pe o distanţă de circa 200 de km – de la Glodeni până la Briceni şi chiar trec în Ucraina. Având aşa monumente, noi practic avem un tezaur inestimabil. Dar cum ne comportăm cu acest tezaur? E puţin spus – cu indiferenţă. În dreapta Prutului, de exemplu, se află doar o stâncă, în satul Stânca, vizavi de satul Costeşti, care are în perimetru o sută şi ceva de metri. Dar, ca să vedeţi, ea constituie un obiectiv major de protecţie ce se află sub custodia Academiei de Ştiinţe a României. Acolo nu are voie nimeni să facă ce-l taie prin minte. Doar savanţii de la Academia de Ştiinţe a României vin să cerceteze foarte atent vegetaţia, fauna, procesele care au loc acolo. Iar noi? Având sute de kilometri de recife nu dispunem nici de un studiu geologic, floristic, faunistic. Iar Academia de Ştiinţe de la Chişinău… vai de „norocul” ce a căzut pe capul nostru.

- La fel, trebuie să spunem că aceste bijuterii extraordinare, de valoare mondială, au fost devastate, în perioada sovietică, în cel mai barbar mod.
- Este adevărat. Pe ocupanţi nu-i interesa deloc istoria noastră, civilizaţia noastră. Ei se străduiau să şteargă toate rădăcinile, originile noastre, ca să nu avem legătură cu civilizaţia care a fost aici, de la Cucuteni până la 1812. De aceea au fost mutilate peisajele, au fost distruse stâncile noastre... Pentru ei aceste stânci erau doar piatră, iar pentru noi – buletine de identitate.

- Dacă distrugem astfel de recife, noi nu o să avem apă, nu o să avem izvoare şi o să dispară toată vegetaţia din lunca Prutului?
- O să dispară şi cea mai importanta perlă care se numeşte Pădurea Domnească. Apropo, ea este prima arie protejată din spaţiul românesc, care a fost creată pe timpul domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun. Tot în această zonă se află şi Suta de Movile – un monument al naturii unic în Europa. Se întind mândru şi frumos pe o suprafaţă de 1200 de ha. Nici până astăzi ştiinţa nu poate să demonstreze originea lor. Ele constituie un şirag de mărgăritare.

- Crearea unei arii protejate transfrontaliere a Prutului de Mijloc, ce ar cuprinde şi malul stâng şi malul drept al râului, ar soluţiona mai multe probleme?
- Bineînţeles. Recent am fost la Bucureşti şi am avut o întâlnire la această temă. E vorba şi de crearea unui areal cu un statut deosebit, având în vedere perpetuarea istorică a neamului nostru, cultura cucuteană, înmagazinarea aici a unui produs fără de care nu va fi viitorul omenirii – apa. Avem aici un lac artificial, Stânca- Costeşti, de talie europeană. Sunt prea importante aceste lucruri, ca ele să fie lăsate de izbelişte. Este important să se ştie: odată cu crearea unei astfel de arii protejate, aici nu va fi interzis accesul oamenilor civilizaţi. Aici va fi şi economie, şi agricultură durabilă, conform cerinţelor protecţiei naturii.

^{Râul Ciuhur. Foto: Alecu Reniță}

- Cum adică?
- Dacă va fi agricultură – va fi agricultură ecologică, dacă va fi economie – va fi economie prietenoasă mediului. Cu alte cuvinte, va fi un început foarte bun. Evident, noi am început să schimbăm o stare de lucruri în bine. Multă lume a înţeles că civilizaţia înseamnă o altă abordare a problemelor de mediu. Ca în Europa. Iar Europa înseamnă – noi. Europa începe de la mine. Europa
începe de la tine, din satul tău şi de atitudinea ta faţă de natură şi faţă de tot ce ne înconjoară. Doar având o mentalitate europeană putem făuri o Moldovă durabilă şi prosperă.

Pentru conformitate: Aurel DUMITRU

Susține Natura.md: Devino Patron!