Serafima Roșcovan: „Omul şi natura sunt permanent într-o corelaţie reciprocă”

Doamnă Serafima Roșcovan, suntem în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru că v-am găsit foarte greu la răscruce de ani, vă întreb foarte simplu: unde v-au prins de data aceasta colindele și urăturile?
– Am ascultat „Să trăiţi, să-nfloriţi” tocmai pe la Fălticeni. Am fost acolo împreună cu familia. Avem la Fălticeni niște prieteni foarte buni. Au insistat să-i vizităm, căci ei fuseseră la noi în câteva rânduri. Deci, de data aceasta, am sărbătorit Crăciunul și Anul Nou la Fălticeni. Am trăit o satisfacţie sufletească enormă, căci o întâlnire cu prietenii înseamnă mult astăzi. Dacă ai prieteni adevăraţi cu care îţi poţi împărtăși durerile și bucuriile este ceva extraordinar în vremurile noastre de incertitudine. A fost o plăcere să admirăm zona Fălticenilor, care este foarte atractivă și are o natură splendidă, cu oameni frumoși și sufletiști.
Ne-am dorit mult să vizităm complexele monastice din regiune, căci nu am avut ocazia să facem acest lucru mai înainte. Sper la o nouă astfel de călătorie, pe timp de vară, ca să admirăm  Suceava în toată splendoarea ei, dar și istoricele mănăstiri din împrejurimile acestei vechi capitale. Prietenii noștri din Fălticeni s-au oferit deja să ne fie însoţitori în acel pelerinaj.
Am fost și la Valea Prahovei. Dumnezeule, e o natură divină acolo, pe care nu o poţi reda prin cuvinte. Un colţ de rai e și Ciuca, cea cu vârfuri parcă șlefuite, formate de vânturi și ape. Trăiești sentimente deosebite atunci când mergi pe traseul naţional și vezi munţi ca niște castele din ambele părţi. Aș sta zi și noapte să admir acele priveliști cu ochii deschiși. E frumoasă și Basarabia, cu valea Nistrului și valea Prutului, cu partea de nord a Moldovei, Plaiul Fagului, Pădurea Domnească…, dar frumuseţea naturală a României este o adevărată minune. Dacă azi am fi împreună cu Ţara Românească, poate ne-am simţi și noi mai mândri. Să dea Dumnezeu să ni se realizeze și acest gând… 
Vă spun sincer că ne-am despărţit cu lacrimi în ochi de prietenii noștri. De ce? Pentru că anume în asemenea momente îţi dai seama, în cel mai dramatic sens, că suntem de-un neam, dar trăim în ţări diferite. Atunci când se destrăma URSS și „lagărul socialist”, era nevoie de „poduri de înţelepciune” peste Prut, în loc de „poduri de flori”. Dacă atunci politicienii noștri ar fi așezat lucrurile așa cum le dorește și Dumnezeu, azi am fi trăit o altă viaţă și nu ne-am fi zbătut, ca peștele pe uscat, între problemele noastre identitare create artificial de către acei care nu ne doresc un viitor comun alături de fraţii noștri de peste Prut. Dar, să știţi că, încet-încet, unirea sufletească, unirea spirituală a celor două maluri de Prut are loc, în ciuda tuturor impedimentelor politice. Noi, în virtutea obligaţiunilor de serviciu, am stabilit relaţii de prietenie cu amicii noștri din Fălticeni – profesori ale căror activităţi educaţionale au coincis cu ale noastre. Eu, bunăoară, sunt pasionată de profesia mea, chiar și în cele mai precare condiţii nu mi-aș putea închipui o altă profesie decât cea de profesor de geografie. Iar astăzi este ridicol să organizezi evenimente importante care ţin de dezvoltarea noastră profesională fără a invita și specialiști din România. Am stabilit relaţii de colaborare nu numai cu pedagogi din Fălticeni, dar și cu pedagogi din Cluj Napoca, din alte
regiuni românești. Bunăoară, zilele trecute am avut o întâlnire cu profesorul Ionuţ Popa de la Institutul de Geografie al Academiei Române din București. 

– Înţeleg că vă referiţi la evenimente organizate de Societatea de Geografie „Gheorghe Năstase”, unde sunteţi secretar știinţific. Mă interesează dacă la ele participă și profesori de geografie din școlile rurale… 
– Sigur că participă. În acest sens, sunt activi profesorii din raioanele Cahul, Leova, Sângerei, Strășeni, Briceni, Edineţ… Chiar la ultima conferinţă organizată de Societatea noastră au participat vreo sută de persoane. Învăţătorii de geografie vin cu plăcere la manifestările noastre, pentru că sunt pasionaţi de profesia lor și vor să afle cât mai multe. Ecourile după asemenea manifestări sunt pozitive, cu transfer de experienţă, tehnici și metode noi de studiu. Societatea de Geografie „Gheorghe Năstase” a fost fondată în 2018, iar recent am încheiat primul an de activitate cu o conferinţă știinţifică. 

– A cui a fost ideea și cum a luat naștere Societatea de Geografie „Gheorghe Năstase”?
– Fiind la o conferinţă știinţifică la Alba Iulia, profesorul Viorel Paraschiv de la Iași, azi - mentorul societăţii noastre, a avut o prezentare despre Gheorghe Năstase, care, la începutul secolului trecut era un mare geograf basarabean, publicist și susţinător înflăcărat al Unirii din 1918. După conferinţă, m-am apropiat de profesorul Viorel Paraschiv și i-am spus că dorim să înfiinţăm și în Moldova din stânga Prutului o societate de geografie, care să parte numele lui Gheorghe Năstase. Profesorul s-a arătat foarte deschis și a spus că ne va susţine în toate nu numai el, dar și toţi academicienii de profil de la Iași, inclusiv domnul și doamna Ungureanu (soţ și soţie), domnul Ioan Donisă, profesor emerit… Deci, înfiinţarea societăţii noastre a fost și doleanţa oamenilor de știinţă din România.
Gheorghe Năstase, care era puţin cunoscut în Basarabia, a absolvit școala primară în satul natal - Hristici, raionul  Soroca. A urmat cursurile gimnaziului din Soroca și pe cele ale Școlii Normale din Cetatea Albă, absolvită în 1915. După participarea la Primul Război Mondial, s-a angajat cu mare entuziasm în lupta pentru integrarea Basarabiei în statul român, participând la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc. A fost ales secretarul primului Congres ostășesc moldovenesc și deputat în Sfatul Ţării, adunare care a proclamat la 22 ianuarie 1918 constituirea Republicii Moldovenești independente și suverane, iar la 27 martie 1918 – Unirea cu celelalte ţinuturi românești. Gheorghe Năstase a fost un colaborator activ al ziarului „Cuvânt Moldovenesc”, care apărea săptămânal în acea perioadă. Ulterior, el a jucat un rol de seamă în elaborarea proiectului de lege pentru reforma agrară și a fost secretar al delegaţiei Sfatului Ţării care a participat la pregătirea Păcii de la Versailles. În 1919, Gheorghe Năstase a urmat cursurile Facultăţii de Litere și Filozofie a Universităţii din Iași, pe care a absolvit-o în 1923. În 1924 susţine teza de licenţă în geografie la Facultatea de Știinţe. El a fost primul geograf care a  susţinut teza de doctor în știinţe. Pe atunci încă nu erau delimitate strict ramurile geografiei. De exemplu, există geografia fizică, dar și geografia umană. Gheorghe Năstase a pus bazele geografiei umane. Din numeroasele ramuri ale geografiei umane pe care el le-a îmbrăţișat, se disting geografia istorică (studiile asupra cursului inferior al Dunării și sudului Basarabiei, apoi  asupra structurii etnice a populaţiei Moldovei în secolul XVII), geografia populaţiei (structura populaţiei ţinutului Prut, cea a ţinutului Soroca și din regiunea găgăuză), geografia așezării umane (o atenţie specială a acordat-o așezărilor urbane mici), geografia economică și geografia turismului.
Eu am operele lui Gheorghe Năstase, care sunt foarte importante și trebuie studiate. La toate activităţile noastre prezentăm și operele lui Gheorghe Năstase. Profesorul Viorel Paraschiv ne-a oferit mai multe copiii de pe lucrările lui Gheorghe Năstase aflate la Iași. Urmează să cercetăm aceste lucrări în profunzime și să descoperim anumite momente însemnate din viaţa acestui
deosebit înaintaș al nostru. 

– De fapt, ce scopuri urmărește Societatea de Geografie „Gheorghe Năstase”?
– Prin intermediul Societății, promovăm știinţa geografică, învăţământul geografic și educaţia geografică. Noi am avut în aceste domenii personalităţi importante, cum ar fi, de exemplu, Macarie Radu, fondatorul Școlii Geografice din Basarabia. După el a urmat o pleiadă întreagă de geografi cunoscuţi nu numai la noi, dar și peste hotare. Încă pe timpul când eram studentă (anii 1970), exista o societate de geografie fondată de ei, care ne implicau și pe noi, studenţii, în diferite activităţi. Făceam multe excursii și cunoșteam Moldova de la un capăt la altul. Anume atunci am vizitat peștera „Emil Racoviţă” din nordul Moldovei, care este un obiectiv turistic de importanţă colosală. Să fi fost în altă ţară, peștera aceasta era demult amenajată și ar fi adus venit în visteria statului. Peștera „Emil Racoviţă” reprezintă un tunel care începe la nordul Moldovei (Criva, Drepcăuţi) și ajunge până la Cernăuţi. Subteranele acestei peșteri de o frumuseţe rară sunt săli de diferite dimensiuni, cu pâraie, lacuri, stalactite… Dar peștera trebuie amenajată, ca să prezinte interes turistic.
Pe vremuri, geografii au făcut foarte multe lucruri pentru a promova asemenea obiective turistice, în special - Vera Nemţeanu (alias - Vera Verina),Vasile Proca, Andrei Levadniuc, Mihai Coșcodan… Vera Nemţeanu a scris foarte multe lucrări, inclusiv „Tainele subterane le naturii Moldovei”. Când citești această cărţulie, ţi se taie respiraţia. Fiecare obiectiv turistic este însoţit de o legendă, cu un text bine aranjat. În viitorul apropiat, vrem să edităm o cărţulie despre Vera Nemţeanu. Vasile Proca activa la Academia de Știinţe și a cartat teritoriul Moldovei din punct de vedere geomorfologic. Ei au avut o societate de geografie a cărui fir s-a întrerupt odată cu trecerea lor în lumea celor drepţi. Au editat și o revistă, pe care noi vrem s-o reanimăm. Alecu Reniţă, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, îi cunoaște foarte bine pe acești pasionaţi ai ramurii geografice din Basarabia, care au scris și în revista NATURA.

– De fapt, tezaurul natural al Republicii Moldova este comparat în creaţiile noastre populare cu o „gură da rai”. Ce și cum trebuie să se facă pentru a crește generaţiile tinere în spiritul dragostei și al respectului faţă de acest tezaur natural?
– Este vorba de patrimoniul nostru natural – o bogăţie lăsată nouă de Dumnezeu. Tezaurul natural trebuie păstrat și promovat pentru alte generaţii. El nu are limbă să vorbească, dar are pagini care ne minunează. Noi trebuie să știm a vorbi cu aceste minunăţii. Închipuiţivă oameni care știu a vorbi frumos cu pădurile, cu apele, cu stâncile… Istoria naturii este la fel ca istoria societăţii și dacă nu valorificăm istoria naturii, nu mai suntem acei care am fost. De aceea, fiecare monument al naturii noastre trebuie descris în așa mod ca să fie pe înţelesul tuturor. Omul și natura sunt permanent întro corelaţie reciprocă. Pe Stânca de la Cobani, de exemplu, se fac hore cu ocazia diferitor evenimente culturale. Dar sunt și situaţii în care omul detonează corelaţia reciprocă. Chiar detonări concrete se fac, bunăoară, la peștera „Emil Racoviţă”. Nu e bine, pentru că acolo se află nu numai patrimoniul nostru geografic, dar și spiritual, sufletesc, pe care trebuie să-l conservăm și să-l transmitem generaţiilor viitoare. Este o misiune nu numai a profesorilor de geografie sau de biologie, dar a tuturor membrilor societăţii. Un rol primordial în această direcţie îl au mai ales profesorii de limbă română. Vedeţi cum au descris locurile pitorești ale Moldovei cărturari precum Dimitrie Cantemir sau Grigore Ureche…
Trebuia de găsit un echilibru între transformările civilizaţiei și păstrarea naturii, astfel ca ea să-și îndeplinească funcţiile predestinate. Cu părere de rău, asta nu s-a întâmplat și azi natura se află într-o situaţie deplorabilă. Educaţia ecologică trebuie să înceapă la o etapă timpurie de dezvoltare a individului – în familie, la grădiniţă, în clasele primare… Atunci se formează caracterul și maniera de comportament al copiilor. Dar noi venerăm copiii și le oferim prea multă libertate. Eu am avut ocazia să vizitez Iordania, Israelul și alte ţări unde copiii muncesc de la cinci-șase ani, ca să aducă venit în familie, iar noi ne-am deprins să-i alintăm. În școlile din Japonia, de exemplu, nu o să întâlnești personal tehnic. Curăţenia în sălile de studiu o fac elevii. E o metodă eficace de formare a caracterului copiilor. În același mod putem vorbi și despre educarea dragostei faţă de natură. Dacă unui copil i se educă în familie și în grădiniţă dragostea faţă de înaripate, el niciodată nu va distruge cuibul unei păsări…
Educaţia ecologică trebuie formată în mentalitatea copiilor de timpuriu, căci prin clasa a opta ei nu se mai gândesc la asta, au alte preocupări și interese. Nu vor salva situaţia nici diferite conferinţe, seminare, workshop-uri sau flashmob-uri. Se mai fac diferite acţiuni de voluntariat, în cadrul cărora copiii sunt implicaţi la adunarea deșeurilor, la salubrizarea teritoriului etc. Consider că în asemenea acţiuni trebuie să-i atragem pe copii nu cu promisiuni de felul că vor primi anumite premii. Copiii trebuie să devină responsabili, să înţeleagă că acesta este spaţiul lor de viaţă, că natura se va răzbuna pe ei, dacă o vor neglija. Apropo, un exemplu elocvent în acest sens, de ultimă oră, sunt schimbările climatice din Australia, unde lumea trebuia să se gândească din timp și să prevină catastrofa abătută peste această ţară. Acolo, o sumedenie de animale au fost sacrificate din cauza incendiilor. Deci, trebuie să trăim nu cu ziua de azi, dar să avem grijă și de viitorul nostru. Spunând acestea, susţin ideea de a introduce în programa școlară a unui curs sau chiar a unui obiect privind educaţia ecologică. Despre aceasta se vorbea încă în timpurile studenţiei mele… Haideţi măcar acum,  toţi, împreună, să mobilizăm organele statului responsabile de educaţie în această direcţie.

Grupul participanţilor la aplicaţia în teren „Munţii Ciucas”, Staţiunea Cheia, Prahova, România

– Doamnă Roșcovan, unde aţi făcut studii pedagogice în geografie? După absolvire aţi avut ocazia să lucrați întro școală obișnuită?
– Acum lucrez la Institutul de Știinţe ale Educaţiei – o instituţie știinţifică care are doi vectori: unul în domeniul cercetării știinţei și educaţiei pedagogice, iar altul - în domeniul formării profesorilor. Deci, este o școală a profesorilor. Dar, după absolvirea Institutului Pedagogic din Tiraspol, am rămas să lucrez la această instituţie de învăţământ superior din stânga Nistrului. În perioada sovietică era unica instituţie care avea o facultate de geografie, dar și profesori foarte buni în acest domeniu. În plus, se făcea și o selecţie riguroasă a studenţilor, căci în educaţie trebuie să ai numaidecât și har pedagogic. Peste ani, s-a uitat și de harul pedagogic…
Azi avem foarte multe universităţi și fiecare dintre ele face tot posibilul să atragă cât mai mulţi studenţi, indiferent dacă aceștia au sau nu au harul profesiei alese. În rezultat, după absolvire, majoritatea dintre ei pleacă la munci peste hotare. Eu am lucrat ca profesoară universitară, dar și școlară la Liceul „Igor Vieru”. Predau didactica geografiei, didactica generală, cunosc foarte bine toate pârghiile didacticii. Pot să vă spun că în instituţiile școlare preuniversitare nu sunt destui profesori aproape la toate disciplinele. Dacă unele discipline au câte două-patru ore pe săptămână, geografiei îi revine numai o singură oră, deși este o știinţă care include toate știinţele, este interdisciplinară. Geograful știe a te învăţa să vorbești cu stâncile, cu apele, cu interiorul pământului. Nu e atât de ușor a studia geografia, după cum le pare unora. Am avut cazuri când dintrun torent de studenţi, doar 10-15 erau pasionaţi de geografie, restul ajunseseră întâmplător la facultatea respectivă. Dar din cei pasionaţi mulţi au ajuns oameni de vază, unii sunt colaboratori la Universitatea din Harvard. 
Avem o carenţă mare în educaţie. Din 2004 și până azi s-au făcut atâtea reforme, dar unde-i rezultatul? Eu deja mă tem să pronunţ cuvântul „reformă”. Părerea mea e că reformele trebuiau să pună în centrul atenţiei profesorul, nu copilul. Profesorului trebuia să i se dea un salariu decent și să i se ceară responsabilitate pentru ceea ce face. Totodată, pentru o educaţie de calitate trebuie să existe și condiţii pe măsură, căci nu poţi face educaţie cu un copil venit flămând la lecţii sau, dacă ai 45 de elevi în clasă, nu poţi lucra cu fiecare dintre ei în parte, oricât te-ai strădui să faci acest lucru.

– „NATURA” s-a străduit mereu să fie un bun prieten al profesorilor de geografie. Cunoașteţi dacă revista noastră este citită de colegii Dumneavoastră?
– Nu numai citită. Profesorii de geografie utilizează revista în cadrul predării lecţiilor. La activităţile noastre educaţionale, facem microconferinţe pe baza acestei publicaţii, discutăm cele mai relevante articole. Elevii o abonează, o transmit și altora s-o citească. Mai mult, profesorii de geografie o promovează în campaniile de abonare. O învăţătoare din Dubăsarii Vechi a organizat peste 100 de abonamente la NATURA, colegi din alte localităţi – câte 75-40-20 de abonamente. Aceștia au fost prezenţi la ultima conferinţă a Societăţii de Geografie „Gheorghe Năstase”, unde ziaristele Lilia Curchi și Silvia Ursul le-au înmânat premii și câte un set de materiale didactice. Știu că revista NATURA se bucură de mare succes în educaţie. Mulţi colegi de-ai noștri din România se interesează cum ar putea s-o aboneze. Este o publicaţie bogată în materiale pe diferite teme și se află pe prima linie în educaţia ecologică. Atrag atenţia profesorilor asupra faptului că anume această revistă le cultivă și limbajul, căci limba română este regină pe paginile ei. Le-aș spune tuturor: dacă vreţi să vă cultivaţi limbajul, citiţi revista NATURA.

– Vă mulţumim, doamnă Serafima Roșcovan.

Gheorghe BUDEANU, ianuarie 2020, revista NATURA

Susține Natura.md: Devino Patron!