Devino Patron!

Sireți – satul în care peste 75% din locuitori achită pentru colectarea deșeurilor

Sireți – satul în care peste 75% din locuitori achită pentru colectarea deșeurilor

Valentina locuiește în satul Sireți, iar deja de câțiva ani beneficiază de serviciul de colectare și evacuare a deșeurilor. Femeia are un tomberon în care pune toate deșeurile pe care le adună în gospodărie, iar de două ori pe lună, acesta este golit de angajații întreprinderii de salubritate.

Pentru serviciu, lunar, scoate din buzunar 35 de lei. Atât ea, cât și ceilalți săteni, sunt foarte mulțumiți de acest serviciu, prin care reușesc să arate că sunt adevărați gospodari, care au responsabilitate de mediu. Oamenii spun că tariful pe care îl achită lunar nu este deloc mare. 

Înainte puneam în saci și fiecare ducea cu ce avea. Cine nu avea mașină se ruga la unul, la altul. Acum e foarte bine”, povestește femeia. „Nu este prea scump, e bine venit. Este bine și pentru mediu, nu poluează aerul, nu e murdărie, e mai ecologic pentru noi”, completează un tânăr de la Sireți.

Acum zece ani, cu sprijin european, primăria a creat și dotat cu tehnică Întreprinderea Municipală „SalubrSireți”, care se ocupă de gestionarea deșeurilor din localitate. În prezent, peste 76% dintre gospodării achită lunar o taxă pentru evacuarea deșeurilor. Este un succes cu care se pot lăuda puține localități din R. Moldova. Gospodăriile care sunt abonate la serviciu, au lipite pe poartă un stiker, astfel angajații întreprinderii știu care dintre case trebuiesc deservite.

Timp de zece ani tendința s-a schimbat. Dacă în 2010 oamenii nu își prea doreau acest serviciu, acum avem o suprasolicitare. După 10 ani de lucru cu locuitorii, cu sensibilizarea acestora, deja ei singuri vin la primărie și spun: Haideți, când o să aveți pubele, eu mă înscriu în listă și când aveți o pubelă deodată să mi-o aduceți mie!”, relatează primarul. Peste 100 de doritori așteaptă acum o pubelă pentru deșeuri, o listă specială fiind creată la primăria Sireți.

Autospeciala de la Î.M „SalubrSireți” merge de 2 ori pe lună prin sat și colectează deșeurile de la gospodării. Este folosită de zece ani, grație unui proiect transfrontalier finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului de Vecinătate România – Republica Moldova.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Autospeciala de la Î.M „SalubrSireți”. Foto: Lilia Curchi

 

La Sireți se planifică reducerea suprafeței poligonului pentru depozitare deșeurilor, prin colectarea separată a plasticului

Primarul localității, Leonid Boaghi, spune că din 2010 până în prezent, în sat se colectează  organizat deșeurile, însă, toate laolaltă, amestecate. Având protecția mediului ca obiectiv prioritar, administrația satului și-a propus acum să treacă la o nouă etapă - colectarea separată a deșeurilor și astfel să micșoreze și suprafața gunoiștii din sat. Un prim pas a fost făcut prin instalarea a patru tomberoane pentru colectarea separată a plasticului. Din nou, sprijinul a venit din partea Uniunii Europene, prin proiectul realizat de Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, în cadrul programului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Scopul nostru este să colectăm cât mai mult plastic, pentru ca acesta să fie dus din localitatea noastră. Dacă ne uităm atent la deșeurile aruncate la poligon, mai mult de jumătate este plastic. Dacă noi am fi conștienți și am colecta separat plasticul, am reduce suprafața până la jumătate”, a declarat Alexandru Iorgu, viceprimarul localității. Acesta spune că pe viitor primăria își propune să inițieze colectarea separată și a altor tipuri de deșeuri: cauciucurile uzate, sticla, hârtia. „Dar treptat. Să nu încurcăm lumea cu prea multe cerințe deodată”, spune oficialul.

În comparație cu alte localități, unde gunoiul este depozitat haotic, primăria satului Sireți a îngrădit teritoriul gunoiștii și a amenajat parțial locul, asigurând paza. Se preconizează iluminarea și instalarea camerelor video de supraveghere.

 

Sătenii sunt mulțumiți că au un sistem organizat de colectare și evacuare a deșeurilor

Sătenii din Sireți sunt mândri că satul lor este fruntaș la colectarea deșeurilor și se arată încântați și de inițiativa de a colecta separat plasticul.

Noi acasă strângem în niște pungi plasticul, sticlele și de fiecare dată când ne ducem în oraș, le lăsăm la containerele unde scrie plastic, sticlă și hârtie. Dar dacă vor fi aceste containere în sat, o să ne fie cu mult mai ușor”, ne spune o tânără din sat.

Avem tomberon. Și este foarte bine de când s-a implementat. Suntem bucuroși. Înainte era tare greu”, relatează un bărbat și spune că nu colectează separat deșeurile, dar speră că primăria va organiza ceva și în acest sens.

Am privit aseară pe primăria noastră, la Facebook, că a adus vreo cinci (n.r. pubele)  pentru plastic”, a adăugat bărbatul afirmând că va începe să separe și el plasticul de restul deșeurilor din casă.  

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
O poartă a unei gospodării din Sireți. Foto:Lilia Curchi

 

 

Provocarea este de a menține curățenia râulețului din sat

Odată cu colectarea deșeurilor și râulețul din localitate a devenit mai curat, deși încă și acum pe malurile acestuia se mai aruncă deșeuri. Localnicii îi spun râpă cursului de apă fără nume, care este, însă, un afluent al râului Bâc. „Are  o lungime de aproximativ 3 km. Mulți duc așa de mult gunoi că albia râulețului și-a schimbat și direcția”, relatează primarul.

Sătenii confirmă că mai sunt localnici fără dragoste de mediu, care aruncă deșeurile în râpă, însă persoanele care sunt prinse sunt obligate să strângă ce au aruncat.

Se arunca da, cum să nu știm. Că și noi, ăștia care suntem în altă parte, la coada râpei, așa duceam. Da aceștia, care-s de prin centru, se duceau și aruncau gunoiul acolo. Acum chiar dacă găsesc pe unul că a aruncat gunoiul acolo, îl pun să-l strângă”, spune o bătrână din Sireți.

Este nu departe o râpă și vedeam foarte des cum se aruncă (gunoi). Dar în ultimul timp am observat că nu se mai aruncă, doar mere stricate sau, știți, deșeuri organice”, ne zice o altă localnică.

Administrația locală speră că va dezrădăcina această practică neprietenoasă mediului. 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
În albia râulețului continuă să fie găsite deșeuri. Foto: Cristina Straton

 

 

Servicii de colectare a deșeurilor au încă puține localități la nivel național

La început de 2021, cei de la Sireți își doresc un mediu mai curat. În context, primarul localității a îndemnat sătenii să păstreze mediul înconjurător, iar gunoiul să-l sorteze acasă.

Potrivit Biroului Național de Statistică numărul localităților care au beneficiat de servicii de colectare a deșeurilor municipale, pe parcursul anului 2019, a constituit 204 localități. Dintre acestea, 54 municipii și orașe și 150 sate. De asemenea, 20 de sate au beneficiat de servicii de colectare a deșeurilor lichide. Astfel, în continuare, gradul de acoperire cu servicii de salubrizare rămâne a fi redus, în special, în localitățile rurale.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane
Sătenii din Sireți sunt la curent cu știrile din domeniul protecției mediului. Foto: Cristina Straton

 

 

Carolina BUIMESTRU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 347

 

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, fondatoarea Ecopresa.md, este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE)
și implementează Proiectul „Responsabilizare prin informare în localităţile codrene” în raionul Strășeni.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul Proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021),
inanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

 

Susține Natura.md: Devino Patron!