Slobozia

Sat, reședință de comună în raionul Ștefan-Vodă. Este situat la est de centrul raional, la izvoarele râului Hagidere, pe partea dreaptă a traseului internațional Căușeni-Palanca. Atestat documentar în anul 1762. Coordonate geografice: 46°38'29'' lat. N, lungime 29°44'25''. E. Altitudinea localității față de nivelul mării – 135 m. Suprafaţa satului – 3, 90 km2. Gospodării individuale – 1124 (2004). Populaţia –3821 loc. (2004), 3763 loc. (2014). Structura etnică (2004): 98, 69% români, 0, 58 % ucraineni, 0, 44 % ruși ș. A. Dstanțe: 7 km până la Ștefan-Vodă, 105 km până la Chișinău. Stație de cale ferată la Căușeni (30 km). Cod poștal: MD-4233.

Cadrul geografic. Zona de așezare a localității regionale de nord-est a Câmpiei Bugeacului. Relief de câmpie deluroasă cu înălțimi de până la 175 m. Rețeaua hidrografică o alcătuiesc râul Hagidere cu afluenții săi: Străchinețul, Ivancea, Săliștea, Izvoare. Vegetație de stepă și silvo-stepă, faună specifică zonelor similare. Localități din imediata vecinătate: or. Ștefan-Vodă, Răscăieții Noi, Antonești, Carahasani, Ștefănești.

Mențiuni documentare. Satele de la Nistru sunt așezări umane cu vechime de veacuri. Drept mărturii sunt vestigiile arheologice și atestările documentare. Slobozii se numeau în trecut satele înființate prin dispoziții special emise de domnitori, procesul având drept scop popularea teritoriilor libere sau a satelor cu puțini locuitori. În primii ani de la înființare sloboziile beneficiau de anumite scutiri de dări și obligații. Locuitorii lor erau țărani liberi, în terminologia epocii slobozi, localitățile respective fiind denumite astfel Slobozii.

Primele slobozii cunoscute datează de la începutul secolului al XV-lea. Ele se mai numeau sate de ,,milă” sau de ,,danie”, având și menirea de a consolida starea economică a locuitorilor. În ținuturile românești numeroase sate-slobozii au apărut în secolele XVI-XVIII. Conform recensământului fiscal din 1817 în Basarabia existau circa 30 de slobozii. În prezent acest nume îl poartă 20 de localități basarabene: Slobozia, Slobozia Mare, Slobozia-Horodiște, Slobozia-Măgura, Slobozia-Vărăncău ș.a.

Satele din preajma Nistrului au existat și în timpul dominației turco-tătară în stepele Bugeacului. Băștinașii români duceau în vremea aceea o ,,viață de năpastă”, după cum ne mărturisesc cronicarii moldoveni, fiind mereu prigoniți și jefuiți de bunurile proprii, supuși fiind birurilor și dăjdiilor mari pentru întreținerea administrației și armatelor turco-tătare. Satele mărginașe de la Nistru au avut și nenorocul să facă parte din așa-zisa zonă a ,,satelor hănești”, teritoriul cedat de turci hanului tătăresc din Crimeea.

După războiul ruso-turc din anii 1768-1774 și Pacea de la Kuciuc-Kainargi, tătarii nogaici se văd nevoiți să părăsească zonă de ocupație dintre raialele Akkerman și Bender, așa încât spre sfârșitul sec. al XVIII-lea în această zona nu mai exista nici o hoardă de tătari. În 1806 turcii și tătarii au fost izgoniți definitiv din Basarabia. Ținuturile din spațiul pruto-nistrean porniră astfel pe un nou făgaș de dezvoltare.

Slobozia din raionul Ștefan-Vodă a fost identificată ca un sat de locuitori băștinași, menționat cartografic în sec. al XVI-lea. Localitatea de astăzi figurează pe hărțile topografice din secolele XVII-XVIII, denumirea ei fiind notată grafic Sloboziya Hanesa, Sloboziya Hanesi, Sloboziya Hanesca. Formele grafice atestate ne sugerează denumirea intermediară a satului – Slobozia Hănească, cea inițială fiind de structură simplă – Slobozia.

Mărturii documentare din sec. al XIX-lea: 1817. Slobozia, sat în ținutul Benderului, ocolul Căușeni, 87 de gospodării țărănești, biserică de lemn slujită de doi preoți, un diac și un pălămar, moșia având suprafața de 1640 fălci, inclusiv 200 fălci de pământ lucrător, 800 fălci de pășune, 600 fălci de fâneață și 40 fălci sub vatra satului; în folosința localnicilor mai erau un iaz și câteva grădini de zarzavat.; 1859. Slobozia, sat în județul Cetatea Albă, pe traseul poștei de cai Bender-Akkerman, 124 de case, 644 de locuitori, biserică ortodoxă; 1875. Slobozia, sat în județul Akkerman, 161 de case, 993 de locuitori, 499 de vite cornute mari, 209 cai, 1675 de oi și capre; 1897. Sat în aceeași subordonare administrativ-teritorială, 1448 de locuitori (734 bărbați și 714 femei).

,,Dicționarul geografic al Basarabiei” de Zamfir Arbore, editat la București în 1904, este primul izvor de informare din sec. al XX-lea referitor la această localitate: Slobozia, sat în jud. Akkerman, volostea Căușeni, are 187 de case, cu o populație de 2000 de locuitori. La reforma agrară din 1918-1924 peste 90 de țărani din sat au fost împroprietăriți cu 218 ha de pământ. Conform ,,Dicționarului statistic al Basarabiei” din 1923 satul avea 468 de case și 2162 de locuitori, școală primară, biserică zidită din piatră în 1910, 6 mori de vânt și o moară cu motor. Învățători la școala din sat au fost în diferite timpuri: Vasile și Maria Surugiu, Boris Holbură, Florin Dobreascu, Constantin Vladimirescu ș.a. Recensământul din 1930 înregistrează satul Slobozia, cu 2672 de locuitori, în plasa Purcari din jud. Cetatea Albă. Dinamica demografică a localității în următorii ani: 2800 loc.(1940), 3013 loc. (1950), 3235 loc. (1959), 3429 loc. (1970), 3699 loc. (1989).

Calamitățile sociale și naturale n-au ocolit nici satul din preajma Nistrului. În 1940, 1941 și 1949, zeci de familii de buni gospodari, fiind considerați prea bogați și ostili regimului totalitar stalinist, au fost ridicați din sat și deportați în pustiurile Kazahstanului, în 1945 peste 300 de tineri și bărbați în floarea vârstei au fost mobilizați și trimiși cu forța pe fronturile năprasnicului război, dintre care mulți nu s-au mai întors pe la casele lor, pierderi de vieți omenești în timpul foametei organizate de diriguitori în 1946-1947, tot felul de obligațiuni și impozite exagerate pe care trebuiau să le plătească la timp țăranii lipsiți de pământ și sărăciți de autorități. Peste ani și ani, satul și oamenii lui, au pornit pe un nou făgaș de creștere și dezvoltare.

Informații de actualitate. Obiective edilitare, economice, sociale și culturale; 20 de agenți economici activi pe parcursul anilor, mici întreprinderi agro-industriale, gospodării agricole țărănești; oficiul medicilor de familii, farmacie; Liceul teoretic ,,Alexandru cel Bun”, grădiniță de copii, bibliotecă publică, cămin cultural; monument memorial, Biserica Sf. Parascheva; unități de prestări servicii, oficiu de telecomunicații, magazine, cantină, stadion.

Onomastica. Denumirea satului face parte din categoria toponimelor sociale, reproduce termenul slobozie, în trecut având înțelesul de ,,sat scutit de anumite dări și obligațiuni”. Numele comun al locuitorilor: slobozian, sloboziană (sloboziancă); slobozieni, sloboziene (slobozience). Nume de locuri din hotarul satului: Capul Dealului, Curnuțoasa, Dealul Săracilor, Hârtopul, Ivancea, Izvoara, Movila Podișului, Ochiul Mării, Podișul Câzâlului, Săliștea, Străchinețul, Suiunducul, Valea Satului. Nume de familie frecvente în localitate: Balan, Bejan, Boldișor, Burlacu, Caraman, Carp, Ciobanu, Ciobănică, Cojocaru, Coval, Cudelea, Dobândă, Dragomir, Dulgheru, Grosu, Juvală, Movilă, Musteață, Mușat, Oprea, Palanciuc, Pântea, Popescu, Popușoi, Prisacă, Pruteanu, Pușcă, Răileanu, Rotaru, Sipoteanu, Spătaru, Târziu, Vartic, Verebceanu.

Personalități: Galaction Verebceanu, doctor în filologie, lingvist, specialist în istoria limbii române, coordonator de proiecte științifice; Mihai Palanciuc, doctor în științe medicale, conferențiar universitar (USMF); Eufrosinia Dobândă-Volontir, actriță la Teatrul ,,Vasile Alecsandri” din Bălți, decorată cu ordinul ,,Gloria Muncii”; Vasile Bârnă, actor, fost director al Teatrului ,,Licurici” din Chișinău; Vasile Vartic, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova; Tamara Zastavnițchi, crainic de televiziune la Compania de Stat Teleradio Moldova.

Autor:  prof. Anatol EREMIA, specialist în onomastică

Susține Natura.md: Devino Patron!