Solurile, o durere enormă, care nu ne doare

- Avem suficiente argumente să afirmăm şi în toamna lui 2013 că solurile reprezintă cea mai mare bogăţie a Republicii Moldova? Nu cumva alimentăm un mit, care ne împiedică să înţelegem realităţile dure şi chiar drama pe care o traversează de mai bine de o jumătate de veac solurile moldoveneşti? Care ar fi opinia pedologilor, ecologiştilor şi experţilor oneşti referitor la starea adevărată a solurilor?
- Ca să răspund la această întrebare mai exact, aş avea nevoie de datele unui inventar al solurilor, de care chiar avem foarte mare nevoie, dacă ţinem la solurile noastre şi la imaginea ţării ca posesoare de soluri extraordinare. Nu avem un asemenea inventar al calităţii solurilor în pofida faptului că RM este obligată să aibă un sistem viabil de monitoring a solurilor, conform Convenţiei ONU privind Combaterea Deşertificării. Starea solului s-a înrăutăţit considerabil, dar nici cercetătorii în domeniu nu cunosc în ce măsură.
Totuşi se fac unele cercetări pe mici parcele şi în baza acestor date putem spune următoarele: dacă cu circa 100 de ani în urmă renumitul savant Dokuceaev menţiona că solurile Moldovei erau foarte bogate şi conţineau 5,5% de humus, atunci acum – circa 3%. Avem foarte multe soluri degradate de eroziune, compactate, salinizate, afectate de alunecări de teren. Deoarece ne-am deprins doar să exploatăm solurile şi nimic să nu le dăm în loc – nici hrană (îngrăşăminte), nici îngrijire, ele sunt epuizate. Este timpul nu doar să declarăm această situaţie sumbră, dar şi să facem ceva în privinţa ei, dacă dorim a mitul (pentru că povestea reiterată de autorităţi despre fertilitatea extraordinară a solurilor noastre nu este altceva decât un fals bazat pe situaţia istorică, când solurile noastre erau apreciate din timpuri străvechi ca fiind de cea mai înaltă calitate) să devină din nou realitate.

Valentin Ciubotaru. Foto din arhiva personală

- Ce ar trebui să înţeleagă şi cei de jos, şi cei de sus, când în joc se află cea mai mare bogăţie a RM? În ce măsură este conştientizată şi înţeleasă problema fertilităţii şi conservării solurilor de către beneficiari, Ministerul Agriculturii, Parlament, Guvern?
- Dacă judecăm după comportamentul beneficiarilor şi responsabililor faţă de soluri, atunci, evident, strădaniile lor sunt orientate de a stoarce cât mai mult din pământ fără să-i păstreze fertilitatea. Justificări auzim cu duiumul: suntem o ţară săracă şi prioritatea noastră este să supravieţuim. Alte generaţii să-şi bată capul de salvarea solurilor moldoveneşti. Dacă ar fi înţeleasă la nivel înalt care e starea solului şi care sunt măsurile de protecţie şi de conservare, nu s-ar aloca sume enorme pentru construcţia sau menţinerea aşa numitor iazuri antierozionale, care de fapt servesc ca depozite de sol spălat de pe versanţi, deoarece nu se realizează măsurile de protecţie pe pante. Dacă aceşti bani s-ar utiliza după destinaţie (de protecţie a solurilor de către fermieri pe versanţi) ar reduce substanţial pierderile de sol. Totuşi, recomandarea mea ar fi pentru ca toţi beneficiarii să-şi schimbe radical comportamentul faţă de soluri, să solicite ajutor de la instituţiile specializate, să acumuleze cunoştinţe, fiindcă păstrarea fertilităţii solurilor e o artă care îţi aduce mari bogăţii. Şi desigur, statul nu are nici un drept să lase solurile de izbelişte. 

- Care sunt pierderile economice, sociale, ecologice pe termen scurt, mediu şi lung în urma atitudinii iresponsabile faţă de soluri?
- Pierderile sunt enorme şi se estimează la sute de milioane de dolari anual. Avem pierderi ale elementelor nutritive ale solului care se spală în timpul ploilor torenţiale. Ele afectează flora şi fauna, înnămolesc bazinele acvatice, râurile. Cele mai mari pierderi pe care le observăm sunt ale recoltelor de pe terenurile degradate. Astfel, eroziunea slabă reduce potenţialul productiv cu 20%, medie cu 40%, puternică cu 60–80%. Pierdem capacitatea de prosperare a fermierilor noştri, care cu toată munca rămân tot săraci, pierdem landşafturi de o frumuseţe neasemuită, care sub ochii noştri se transformă în gunoişti, râpi, terenuri pe care nu mai creşte nici un fel de vegetaţie. În termen mediu şi lung pierdem o resursă strategică ce ţine de securitatea alimentară a ţării. Noi nu preţuim ceea ce avem. Astfel din 1960 până în prezent au fost excluse din circuitul agricol 120 mii hectare, majoritatea din cauza degradării.
Investiţia de azi în soluri s-ar solda cu o bogăţie foarte mare mâine, dar cere voinţă, gândire strategică şi responsabilitate, mai ales că roadele ei vor apărea doar peste zeci de ani, iar noi vrem rezultate mari astăzi, vrem capital politic imediat, vrem aclamare şi onoruri. Iar solul..., solul e doar ceva ce calci în picioare fără să te gândeşti că el semnifică o parte din noi, că el ne menţine în viaţă, că dacă nu investim în el şi nu îl protejăm vom rămâne tot timpul cerşetorii Europei.

- Care sunt problemele-cheie cu care se confruntă de decenii solurile moldoveneşti, care sunt soluţiile propuse de specialişti pentru a nu risipi definitiv comoara moştenită şi pentru a evita un dezastru ecologic, pedologic şi economic de mari proporţii?
- Pe parcursul ultimilor decenii solurile sunt supuse permanent unei degradări intensive. Să începem cu eroziunea solurilor. Eroziunea de apă este un factor natural, dar ea se accelerează mult dacă se face cultivarea de-a lungul dealurilor, se utilizează lucrări care lasă solul gol, fără vegetaţie. În ultimii ani eroziunea de vânt (deflaţia) tot mai des se manifestă pe teritoriul RM şi anume din cauza tăierii pădurilor, a fâşiilor forestiere, a utilizării agriculturii convenţionale.
Practicile agricole durabile, cum ar fi respectarea asolamentului, aplicarea îngrăşămintelor organice, lucrarea de conservare a solului care lasă rămăşiţele de plante deasupra solului, semănarea ierburilor multianuale între rândurile de viţă de vie şi livadă, crearea barierelor fizice (gărduţuri împletite din râpcă şi ramuri, stâlpi de beton deterioraţi, grămezi de râpcă) în locul, în care observăm formarea de mici râuşoare. În unele sate oamenii abia învaţă să facă aceste lucruri, dar majoritatea absolută este indiferentă. 
O altă problemă foarte acută este salinizarea din cauza irigării cu apă necorespunzătoare. Practic, apa din râurile mici şi din lacurile de pe malurile lor nu este bună pentru irigaţie. Conform cercetărilor în domeniu, pe suprafeţele irigate multe soluri sunt salinizate, sute de ha de terenuri trebuie excluse din circuitul agricol, alte terenuri necesită aplicarea lucrărilor agropedoameliorative complexe, fără de care implementarea agriculturii de performanţă este imposibilă.
Alunecările de teren sunt şi ele o mare năpastă, dar se ştie prea bine că pământul acoperit cu vegetaţie abundentă este mai puţin vulnerabil la acest fenomen. Trebuie să plantăm cât mai multe fâşii forestiere, trebuie să înmulţim vegetaţia (ierburi perene, tufişuri, arbuşti, plante etc.) pe costişele transformate de săteni în păşuni. Trebuie să învăţăm că noţiunea de frumos referitoare la pământurile noastre este, de fapt, un teren acoperit de vegetaţie, cu pâlcuri de copaci la o margine, cu tufărişuri la haturi sau în colţurile neregulate ale câmpurilor, unde nu încurcă lucrărilor cu tractorul.
Deşi stocul de pesticide învechite prin intermediul programelor naţionale şi internaţionale se reduce, devine tot mai acută problema poluării locale a solurilor cu diferite deşeuri şi substanţe nocive şi nu există un control riguros asupra acestor substanţe. Consecinţele sunt dezastruoase. Se pune în pericol viaţa şi sănătatea întregii populaţii, dar, sigur, cel mai mult suferă de pe urma consumului de produse poluate bătrânii, bolnavii, copiii, femeile însărcinate şi copiii încă nenăscuţi. Fiecare din noi simte efectul poluanţilor prin imunitate slăbită, capacitate de muncă redusă, lipsa vitalităţii.

- Se vorbeşte mult despre irigare ca un colac de salvare împotriva secetelor tot mai frecvente şi mai nimic nu auzim despre impactul irigării asupra solurilor... Să nu se cunoască la ministere şi la Academia de Ştiinţe că irigarea nu e un panaceu şi aplicată de-a valma poate transforma ciornoziomul vlăguit în pământuri neroditoare?
- Dacă analizăm datele statistice ale recoltelor în anii când s-au irigat peste 300 mii de hectare, observăm că utilizarea irigaţiilor nu a dus la o creştere considerabilă a recoltelor. Este binecunoscut faptul că irigarea, dacă nu este utilizată corect, cauzează daune enorme. Una din cauzele apariţiei deşerturilor este anume irigarea abuzivă, fără a ţine cont de proprietăţile solului, calitatea apei, culturile agricole etc. Acest fenomen deosebit de periculos se întâmplă acum şi la noi. Astfel, în RM observăm următoarele elemente ale deşertificării: anual au loc furtuni de praf, scade debitul râurilor, solurile se salinizează, fântânile seacă, se intensifică eroziunea solurilor. Pe de o parte, Guvernul RM are intenţia să mărească suprafeţele terenurilor irigate, pe de altă parte au fost distruse sistemele de irigare, au dispărut facultăţile care pregăteau cadrele necesare. La moment nu există un serviciu de monitorizare a stării solului şi apelor, dar şi de prognozare şi avertizare a udărilor pentru menţinerea în limitele optime a regimului hidrotermic al solului. Lipsa de cunoştinţe şi specialişti în domeniu este un obstacol cheie care pune sub mare semn de întrebare utilizarea corectă a irigaţiei care ar lua în calcul atât cerinţele plantelor, cât şi calitatea apei, rentabilitatea solului, regimul de irigare etc.
O soluţie rezonabilă ar fi să cultivăm culturi ce nu necesită irigare: viţa de vie, nuci, plante eterice, migdali etc. Dacă însă avem predilecţie pentru culturi iubitoare de apă să le cultivăm în vecinătatea râurilor mari, unde apa este mai potrivită pentru irigaţie. Alte soluţii sunt: folosirea soiurilor rezistente la secetă, construirea sistemelor de acumulare a apei de ploaie etc.

- Pare incredibil, dar personaje cu viziuni înguste, egoiste, încearcă prin diferite instituţii să facă lobby, pentru a primi acordul Academiei de Ştiinţe şi a Ministerului Mediului în favoarea irigării cu ape subterane. Cum vor influenţa apele de adâncime asupra calităţii solurilor: nu ne paşte marele pericol de a pierde şi apele subterane, şi fertilitatea solurilor?
- Conform Raportului de Dezvoltare Umană şi Schimbările Climatice ale RM, 2009, realizat de experţi în domeniu în baza datelor ştiinţifice, se anticipează, că cele mai active zone din punct de vedere economic şi oraşele cu cea mai mare populaţie vor fi afectate de deficitul de apă în viitorul apropiat. Am putea anticipa că aceste regiuni se vor apropia de pragul supraexploatării apei înainte de anul 2030. Se cunoaşte, inclusiv de Agenţia „Apele Moldovei”, că majoritatea apelor subterane din RM nu sunt bune pentru irigare. Deci, vom secătui rezervele de apă subterană şi vom distruge solurile...Sper din toată inima că grupurile interesate nu vor primi acest acord şi că factorii de decizie de la aceste instituţii au suficientă responsabilitate şi verticalitate să respingă ideea năstruşnică de a epuiza rezervele de apă potabilă ale ţării cu care vor fi distruse solurile. Halal, „gospodari”!

- Se cunoaşte că aşa numită „revoluţie verde” bazată pe irigare cu ape subterane a falimentat jalnic, lăsând în urmă milioane de ha degradate sau pustiite total în India, Asia şi Africa. ONU alocă anual miliarde de dolari pentru a salva populaţiile sărăcite de irigarea cu ape subterane. De ce o experienţă atât de amară, cu consecinţe nefaste, vor s-o aducă în RM?
- În istoria omenirii au fost luate multe decizii proaste care se orientau la soluţionarea problemelor în perioada respectivă fără ca să se gândească la consecinţe. Printre ele se numără şi „revoluţia verde”, care a fost un fiasco total oriunde a fost realizată, deşi a avut un scop nobil – de a reduce foametea. Starea actuală a ecosistemelor din multe ţări, inclusiv India, Egipt, Iran, Irac etc. ne demonstrează consecinţele dezastruoase ale utilizării diferitor practici de intensificare a agriculturii, inclusiv utilizarea apelor subterane pentru irigare, utilizarea substanţelor sintetice (a îngrăşămintelor minerale şi pesticidelor) a contribuit la poluarea produselor agricole, a apei, solului şi înrăutăţirea sănătăţii populaţiei. În prezent, în multe ţări are loc poluarea genofondului de seminţe cu organisme genetic modificate (OGM). Conform relatărilor forumului internaţional privind OMG din octombrie 2013, OMG cauzează următoarele daune sănătăţii: deteriorarea eritrocitelor, mortalitate infantilă mai mare, suprimă mineralele din corp, provoacă modificări ce
contribuie la boli precum diabetul, cancerul, disfuncţii gastrointestinale etc. Un studiu al femeilor însărcinate din Canada a arătat că 93% din ele au markeri OMG în sânge. Din informaţiile pe care le am, RM deja nu controlează piaţa OGM.
În multe cazuri agricultorii locali au fost înşelaţi de companiile mari producătoare de instalaţii de irigaţie, care aveau avantaje enorme, îndeosebi din proiecte de asistenţă tehnică a ţărilor bogate oferite celor sărace. Rezultatul a fost că companiile respective au pus în buzunare milioane, iar ţările victime au devenit şi mai sărace, ajungând la cheremul altor companii internaţionale, care îmbuteliază apa şi o vând în aceste ţări cu mult profit, deoarece aceste ţări sărace nu mai au apă bună de băut, unele fiind nevoite să trimită în reţeaua de alimentare apele reziduale de la fabrici şi uzine un pic tratate şi filtrate. O altă consecinţă foarte drastică e că solurile irigate cu apă inadecvată sunt în multe cazuri degradate definitiv fără sorţi de ameliorare în termeni previzibili. Nu aş dori Republicii Moldova o asemenea soartă.

- Ce ar trebui să facă ONG-urile, AŞ, specialiştii pentru a evita un dezastru ecologic, pedologic şi economic de mari proporţii?
- ONG-urile deja fac multe. Bat clopotele, cheamă la raţiune, arată consecinţele nefaste ale unor decizii anticipate sau deja luate. Academia de Ştiinţe, de asemenea, are savanţi cu simţul responsabilităţii. Ecologi, hidrologi, pedologi, biologi îşi exprimă îngrijorarea faţă de deciziile antiecologice. Însă aceasta e puţin. Noi am văzut deja cum se iau decizii majore ce ărăcesc poporul şi ţara şi îmbogăţesc indivizi sau grupuri interesate doar de propriul buzunar. Ar trebui să mergem mai departe. Să învingem inerţia şi indiferenţa. Să protestăm mai vehement împotriva deciziilor proaste, să informăm populaţia şi să o chemăm să demonstreze responsabilitate când e în joc soarta localităţii şi a ţării, să organizăm conferinţe de amploare în probleme de interes major pentru a ne expune poziţia mai dur şi mai răspicat. La etapa alegerilor hârtia de turnesol care să ne arate onestitatea şi responsabilitatea candidaţilor trebuie să includă şi testul de responsabilitate ecologică. Să nu admitem la putere persoane care sunt indiferente faţă de mediul şi viitorul ţării sau care sunt ignorante în privinţe de interes vital pentru ţară.

Pentru conformitate: Aurel DUMITRU

Articol publicat în revista NATURA în numărul 261

Susține Natura.md: Devino Patron!