SPERIETOAREA SALVATOARE

Comentatorii profesioniști, de primă mărime de la Chișinău, au fost călcaţi în picioare de reprezentanţii naţiunii civice moldovenești, de turmele de mercenari dezlănţuite și încântate de analizele „profunde” ale unora de teapa lui Alexei Tulbure sau Cornel Ciurea, Mark Tkaciuk sau Serioja Mocanu, Renato Usatâi sau Andrei Popov, Natașa Morari sau Oleg Cristal, – „formatori de opinie” care au stabilit noile standarde de analiză politică, economică, socială, culturală etc.

Cam din 2012, aproape că nu a existat emisiune TV, în care cei invitaţi să nu intre în competiţie – cine rostește mai des mizerabilul și obositorul cuvânt „Plahotniuk”. Acest model primitiv de „dezbatere televizată”, la care participau cam aceiași actori selectaţi de „serviciile de inteligenţă”, a format în masele largi stereotipuri colective dure și mesaje agresive, fără drept de apel și gândire critică.

Mai adăugăm că reprezentanţii naţiunii civice moldovenești, înveșmântaţi în togă de comentatori politici, omniprezenţi la toate televiziunile din R.Moldova, au beneficiat de o susţinere consistentă din partea altor voci similare de la Bruxelles, Berlin, Moscova și București. Pentru a umple cu „credibilitate” politica falimentară a Chișinăului oficial – și cu Estul, și cu Vestul, și cu cei care dau mai mulţi bani de pomană pentru guvernările clanurilor banditești de pe malul Bâcului, la rugămintea unor Dughini din Germania, diferite celule de experţi bizari din Europa au sosit să „combată corupţia” în stil putinist, să modeleze instituţiile statului moldovenesc conform viziunilor elaborate la Izborsk și în laboratoarele Institutului Rus de Studii Strategice (RISS). Rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos: foarte multă lume a pierdut imunitatea la pericolul de bază – Rusia imperială – sursa surselor din care derivă toate celelalte pericole.

Concomitent populaţia a pierdut și capacitatea de a analiza cât mai obiectiv procesele politice reale, nu cele mimate. Ca pe timpul represaliilor staliniste, intelectualii neînregimentaţi au devenit „dușmani ai poporului”, fiind murdăriţi din cap până în picioare, deoarece au refuzat să facă parte din clanurile banditești ale binomului Plahotniuk-Dodon sau a foștilor lor parteneri de afaceri aciuaţi în Rusia sau Europa.

Nu se cerea prea mult discernământ ca să înţelegi că majoritatea emisiunilor de la televiziunile de „opoziţie” și acţiunile de protest din 2015-2016, cu participarea lui Dodon și Usatâi, erau dirijate de serviciile secrete. Ca să ascundă adevăratul centru de coordonare a „dodo-usatiucilor” din stradă și massmedia, cârtiţele lor mai vechi și mai noi, întrebau zeflemitor și retoric – unde-s tancurile rusești?

Abia când au primit replica întârziată că televiziunile din R.Moldova, conectate la reţeaua de jurnaliști sub acoperire din holdingurile massmedia finanţate din „kuliok”(Igor Dodon) și de la Moscova via Bahamas, reprezintă tancurile rusești moderne, trompetele frontului invizibil au trecut la alte refrene să buimăcească lumea.

Oricum, apariţia lui Kozak la Chișinău în iunie 2019 se făcea pe un teren bine pregătit, fiind ultima parte a scenariului de transferare a puterii de la un bandit la altul. Mai înainte venise „profetul” Iosif Kobzon să ne vestească „Deni Pobedî” chiar din inima simbolică a Chișinăului, din PMAN, fără să supere Alianţele 1,2,3 sau patrioţii de carton din capitală.

Indiferent de justificările făţarnice și lașe, mi-a fost și îmi este silă de lichelele, care au dus oala lui Plahotniuk și au mers și merg la braţ Dodon. Aceste scursuri și râsuri, pe bune, ar merita să intre în Lista rușinii naţionale și să cunoască pentru totdeauna oprobriul alegătorilor. 

În iunie 2019 îmi venea să cred că fuga dezonorantă a oligarhului, în sfârșit, va curăţa spaţiul informaţional și mediatic de teroarea zilnică întitulată „Plahotniuk”, aducând problemele reale și agenda cetăţenilor în Parlament, Guvern și mass-media.

Spre nenorocirea noastră, lucrurile au mers din rău în mai rău. După ce Igor Dodon a încetat să mai doarmă în ambasada Federaţiei Ruse și a ieșit de acolo cu un braţ de pamperși de rezervă, s-a gândit să se prezinte ca salvator, ca erou. Legenda născocită de alde Popovici îl arăta nu ca pe o slugă jalnică, ci ca pe un demn urmaș de-al lui Kotovski, care luptă cu boierul oligarh până îi ia „kuliokul” și îl fugărește din palat.

Când s-a văzut cu sacii în căruţă, iar partenerii din alianţa Kozak i-au dăruit pașnic întreaga putere cu tot cu SIS, Consiliul Suprem de Securitate, CNA, SPPS și Procuratură, Igor Dodon a simţit, pentru prima dată, că-i trece ceva prin cap – un gând ciudat, o spaimă rece, un tremurici de mărire: stăpânul local fugise, iar el, sluga slugilor și mincinosul mincinoșilor, uite că a ocupat tronul oligarhului. Pare mai mult o poveste de groază, dar scula lui Putin și Plahotniuk, ajunge din noiembrie 2019 proprietarul absolut al statalităţii moldovenești, arhitectul combaterii corupţiei și „dezoligarhizării”.

Îmi vine destul de greu să cred că Moscova poate miza pe o nulitate atât de perversă ca Dodon, un tip total corupt, îngâmfat și fudul, un individ burdușit de minciuni și lipsit de orice merite. Dar, mă rog, nu e prima dată când Kremlinul se leagă cu secăturile unei sau altei naţiuni.

Ca să-și salveze marioneta de o revoltă populară, serviciile secrete l-au sfătuit pe Igor Dodon să recicleze, să reinventeze și să readucă imediat fantoma lui Plahotniuk în politica moldovenească și în mass-media. Sperietoarea oligarhului fugar este scoasă zilnic din Președinţie, Parlament, Guvern, Procuratură și purtată de la o televiziune la alta, iar holdingurile finanţate din „fur-kuliok” ţin motoarele la turaţii maxime ca să reanimeze isteria colectivă.

Manevra e simplă, dar cu rezultate majore – nemulţumirile populaţiei nu cad în capul nepriceput al lui Dodon, ci în strigoiul de peste ocean. Parlamentarii partinici, oportuniștii, profitorii și lașii evită să spună cine, de ce și cum a dat întreaga putere marionetei lui Putin. La ce bun să riște să spună adevărul, când pentru orice eșec, trădare, incompetenţă, lipsă de viziune există un ţap ispășitor? Ce poate fi mai convenabil în politica iresponsabilă decât să dai vina pe altcineva?

Și cei mai mărginiţi pricep că la 1 noiembrie Dodon va candida pentru funcţia de președinte, nu Plahotniuk. E limpede și pentru analfabeţi că la eventualele alegeri anticipate, grupul diversionist și corupt al socialiștilor va lua cele mai multe mandate de deputaţi (fur-kuliocii și gaţcanii știu metodele), iar zdrenţele lui Plahotniuk de la „democraţi” nu vor trece nici pragul electoral.

De ce aruncaţi fumigene, de ce aburiţi alegătorii, de ce îi speriaţi cu un cadavru îngropat peste ocean? Pentru cine lucraţi? Pentru cel care lua „kuliokul” de la stăpânul local și, acum, a smuls pâinea și obiectul muncii aliaţilor săi și s-a transformat într-un aprig luptător cu stafia hoinară? Este evident că le băgaţi pe gât moldovenilor o agendă falsă și străină, îi pregătiţi să nu lupte cu Dodon, ci cu oligarhul fugar, îi deprindeţi din timp cu gândul că măscăriciul lui Putin va câștiga inevitabil.

Să fie limpede pentru toţi – readucerea acasă a sperietoarei Plahotniuk cu 4 luni înainte de alegerile prezidenţiale este cea mai eficientă și câștigătoare mișcare a serviciilor care îl consiliază pe Dodon, este cea mai înșelătoare mască pe care și-o pun leprele corupte din formaţiunile politice, din Președinţie, Parlament, Guvern, justiţie și mass-media, este formula de succes care garantează păstrarea în continuare a regimului antipopular, mafiot, banditesc și străin în frunte cu trădătorul de neam și ţară, Igor Dodon.

În intervenţiile mele publice i-am tratat, de când au apărut pe scena politică, atât pe Plahotniuk, cât și pe Dodon, ca pe doi siamezi zămisliţi din același ADN criminal, cu aceleași deprinderi perfide de a folosi puterea pentru a jefui proprietăţile statului și a arunca în umilinţă și sărăcie neagră peste trei milioane de alegători răbdători. Ambii urăsc până la ultima fibră poporul din care fac parte și îi dispreţuiesc oribil pe moldoveni.

Ce le doresc? După rostirea sentinţei judecătorești, tandemul Dodon-Plahotniuk să fie ţinuţi câteva zile în faţa instituţiilor pe care le-au pângărit, iar cetăţenilor să le permită să se apropie de ei pentru a le spune cum au guvernat. Nu ar fi rău ca ambii încătușaţi să fie purtaţi și prin localităţile ruinate, să audă vocea oamenilor necăjiţi. Apoi să-i închidă pentru totdeauna în aceeași celulă. Acest lucru este foarte real, dacă niciun alegător nu-l va vota la 1 noiembrie pe „kuliokul Dodon”, cel mai corupt, petrecăreţ, lacom și iresponsabil șef de stat din Europa.

Alecu RENIȚĂ

Articol publicat în Revista Natura în numărul 341

Susține Natura.md: Devino Patron!