Teodor Buzu, artist plastic - Acolo unde se întâlneşte sufletul cu natura se naşte arta

Domnule Teodor Buzu, aţi absolvit Liceul de arte plastice „Igor Vieru” din Chișinău, după care - Academia de Arte și Design din Harkov, Ukraina. La sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut v-aţi stabilit în Cehia, unde activaţi până în prezent. Ca artist plastic, sunteţi onorat în ţara de baștină, venerat în ţara adoptivă, elogiat de specialiștii în domeniu și aplaudat oriunde aţi prezentat lucrările în străinătate. De ce și cum aţi ajuns să trăiţi și să creaţi într-o ţară mai puţin cunoscută de moldoveni, deși capitala ei este una dintre bijuteriile urbane ale Europei?
- În 1981 am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie, Dagmar, care este născută în orașul Tabor. Acest eveniment mi-a determinat destinul meu. Deoarece nu am avut posibilităţi sa fac familiei mele condiţii de viaţă cât de cât decente, am fost nevoit sa plec în ţara soţiei mele. Locuiesc în orașul Tabor, care te uimește mereu cu o atmosferă magică rămasă parcă în Evul Mediu. Orașul este vizitat de turiști din toată lumea, iar eu am găsit aici a doua mea casă, unde îmi pot realiza visurile. De fapt, fiecare tablou al meu este un vis realizat.
La început, mi-a fost foarte greu, treptat am învăţat să muncesc și să aștept. Abia în străinătate am înţeles prompt un lucru - viaţa nu constă în putinţă, ci în dorinţă. Natura e datoare să-ţi dea numai atât: Putere și Timp. Restul depinde numai de tine. Pentru mine, Cehia este spaţiul în care m-am maturizat ca om și ca artist. Aici am fost pus în situaţia să-mi dau un răspuns la întrebări precum: cine sunt, încotro mă duc, ce educaţie le voi da copiilor și nepoţilor mei? Ambii mei fii vorbesc limba română, acum îl învăţ și pe nepoţel. Limba este un mediu excepţional pentru atingerea valorilor strămoșilor.
Nu există țări de emigrare bune sau rele. Există ţări cu ale căror popoare te potrivești mai mult sau mai puţin în planul trăirilor emoţionale. Pentru un artist e foarte important să se realizeze și să fie înţeles. Cehia a devenit a doua patrie, m-a învăţat să ascund soarele adus din Moldova în atelierul meu de creaţie și să iau câte-o rază în fiecare zi, după necesităţile sufletului. Majoritatea lucrărilor mele sunt inspirate din viaţa de toate zilele și din natură. Sunt o simbioză de moștenire a două culturi. Atelierul meu e peste tot acolo unde se află șevaletul și masa de lucru, iar masa de lucru o pot aranja oriunde m-aș afla – în tren, la cârciumă, în pădure sau altundeva. Centrul lumii este acolo unde-i masa mea de lucru…

Tudor Buzu.

- La Academia de Arte și Design din Harkov a studiat și soţia Dumneavoastră, Dagmar. În 2010 aţi editat un album cu lucrări proprii, o ediţie modernă, valoroasă, pe care aţi încoronat-o cu: „Dedic soţiei mele, Dagmar, care a făcut posibil să încep o viaţă nouă”. Ce însemna acea viaţă nouă?
- Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credinţa. Pentru artist, dragostea e o necesitate profesională. În spatele unui bărbat de succes, întotdeauna stă o femeie
puternică. Acest fapt i-l datorez soţiei mele, Dagmar. Toate tablourile și realizările mele au dreptul la un coautor, aceasta este soţia mea, care, de la bun început, mi-a fost o călăuză și mi-a asigurat condiţiile necesare pentru creaţie. Acest moment înseamnă pentru mine o lume și o viaţă nouă. Un artist e ca un copac – dacă nu-i dai la timp apă și soare – nu crește. 

- În orașul ceh Tabor - din apropierea Pragăi - aţi iniţiat și o Școală Populară unde predaţi pictura și arta desenului. Este oare mai populară arta plastică în Cehia decât în spaţiul românesc, inclusiv Republica Moldova?
- Ferice de ţările care își preţuiesc și stimulează artiștii. În Cehia cultura este un lux pe care mi-l pot permite. Sunt recunoscător destinului - ţara adoptivă mi-a încredinţat educaţia artistică a copiilor săi. Procesul de predare este o formă superioară de comunicare cu generaţia tânără, este o transformare continuă a practicii de viaţă artistică. De la cei tineri culeg și eu arta de a fi tânăr. În ultimii 24 de ani, lucrez și cu un grup de maturi. Copiii de azi sunt mai emancipaţi decât am fost noi la vârsta lor. Acest lucru se datorează presiunii de informaţii și de evenimente rapide, care îi înconjoară. În asemenea caz, copiii pierd cel mai mare miracol ce ţine de percepţia artistică – mirarea în faţa lucrurilor obișnuite. De aceea e mai greu să aprinzi scânteia din sufletele copiilor, dar tocmai pentru acest lucru arta plastică este un factor ideal. Izbutește să îmbogăţească sufletul, dragostea faţă de natură, mediul înconjurător, dezvoltă fantezia. Activitatea artistică pentru copii este un joc, iar acest joc e o muncă, roadele căreia le vom culege în viitor. Copilul începe sa picteze mai devreme decât a vorbi. Această minune ne călăuzește toată viaţa noastră. Ești tânăr atâta timp cât admiri și în măsura în care admiri. Deci, să ne bucurăm din plin de tot ce ne poate oferi mai bun această viaţă: Frumuseţe, Creaţie, Smerenie. 

- Practicaţi pictură de șevalet, grafică, ilustraţie, artă monumentală, design grafic... Specialiștii vă consideră un maestru al culorilor. Spunea unul dintre criticii de artă că spectatorul rămâne fascinat înaintea torentului de lumini pastelate din creaţia lui Teodor Buzu precum unii rămân încremeniţi înaintea privirii hipnotizante a cobrei. De unde această frumoasă manie pentru culoare în lucrările Dumneavoastră?
- Copil fiind, am păscut gâștele, apoi vacile, ceea ce mi-a arătat și m-a învăţat că viaţa e frumoasă. Vei fi cu atât mai fericit cu cât va trăi mai mult în tine copilul care ai fost. Cele șapte minuni ale lumii sunt cele șapte culori. Acestea sunt culorile copilăriei mele. Când amesteci o culoare cu altă culoare pe paleta ta, amesteci o culoare cu o doză de suflet. Oamenii au nevoie de hrană spirituală și datoria artistului e să aducă oamenilor bucurie în viaţa cotidiană printr-o vorbă bună, prin poezie, melodie, pictură. O pictură bună este un leac pentru suflet. Cele mai bune și mai frumoase lucruri din viaţă nu pot fi văzute, nici atinse, doar simţite cu inima. Nici cea mai nouă tehnologie, program de computer, nu ne poate înlocui o operă de artă care este concepută în inima omului.
Culoarea rămâne marea calitate și marea taină a picturii. Artistul se întreabă mereu: ce culoare are Zâmbetul, Dorul, vorbele frumoase ale Mamei? Cineva pictează Soarele în galben, altul transformă galbenul în Soare. Culoarea Baștinei mele e un Verde-nrourat, dar această nuanţă de culoare încă n-am potrivit-o pană la capăt. Mai am ce face... Un tablou nu se pictează numai în timpul când te atingi cu pensula de pânză. De n-ar fi cei 50 de ani de când pictez, n-ar fi nici măiestria ultimului tablou.

Tudor Buzu: „Părăsirea cuibului”, acrilic, pânză

- Care dintre pictorii români din stânga și din dreapta Prutului v-au influenţat sau v-au mobilizat în creaţie?
- Sunt anumite clipe în viaţa mea când simt că Dumnezeu îmi dă multe încercări, dar și mă alintă cu situaţii extraordinare, în formă de întâlniri cu personalităţi remarcabile. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu Regele Mihai, Prea Fericitul Daniel, Vaclav Havel, președinţi și reprezentanţi ai diferitor ţări, oameni cu biografii alese. Aceste întâlniri și evenimente personale mă încurajează și mă îmbogăţesc spiritual, dar și mă obligă. Primii mei dascăli - Vasile Cojocaru, Alexei Colâbneac, Ion Tăbârţă, Elena Bontea, Victor Marinescu... - mi-au transmis totul necesar pentru o cale lungă, grea, dar foarte interesantă, care poartă numele de Arta Plastică. E puţin numai să vezi tabloul unui pictor. Mă interesează Omul și Viaţa lui de după tablou, sentimentele și dorinţa autorului de a fi sincer. În acest context, am plecăciuni faţă de marele artist Ilie Boca. Totul ce am realizat în viaţa mea îl datorez părinţilor, soţiei, surorilor, fraţilor și multor-multor oameni care mi-au insuflat optimism în ceea ce fac. Nu cunosc niciun pesimist care să fi creat ceva frumos. Altfel, arta înseamnă 1% inspiraţie și 99% transpiraţie.

- Cum apreciaţi creaţia colegilor Dumneavoastră din Republica Moldova? Ce „must” fierbe azi (dacă fierbe) în artele plastice moldovenești?
- Ne-am născut pe un loc nesigur. Moldova a trecut prin încercări istorice foarte dificile. Asta ne-a obligat la modestie și înţelepciune – iată la ce a ajuns să caracterizeze un popor întreg. Schimbările din ultimii ani au făcut multe tulburări în societate și ne-au pus la mari încercări. Dacă te întorci în Moldova după o perioadă mai lungă, observi cât de chinuit este poporul nostru și cât de rău devine din această cauză. Străinii care vin în Moldova sunt deranjaţi de obișnuinţa moldovenilor de a se plânge…
Atmosfera artistică de la Chișinău e una foarte specială. Marea majoritate a artiștilor sunt concentraţi în capitală, deci, sunt mulţi artiști la un metru pătrat sau pe cap de locuitor. La Chișinău, nimic nu fierbe, dar totul geme... Boala artiștilor este lipsa de solidaritate. Am întâlnit la Chișinău suficientă modestie, dar și îngâmfare, poezie și mediocritate, patetism, dar și complex de inferioritate... Provincialismul depinde de atitudine, nu de situaţia geografică. În multe ţări, precum Germania, Marea Britanie, Statele Unite, unde viaţa culturală și universitară e descentralizată, intelectualii ocupă un loc neînsemnat în viaţa politică. În Moldova a trebuit să apară imediat după 1989 o intelectualitate strălucită care și azi încurajează mediocritatea spre o renaștere naţională. La noi autoritatea se găsește mai mult în personalităţi și mai puţin în legi, de aceea intelectualitatea moldovenească are o misiune istorică și, aș spune, divină - să trezească acest popor din somnul letargic și să întoarcă oamenilor Speranţa. Artiștii trebuie să iubească Viaţa și să arate celorlalţi că e frumoasă, altfel vom sta mereu la îndoială. În ultimă instanţă, sensul culturii este sufletul. Am întâlnit, din păcate, și intelectuali patrioţi de profesie, adică, pe această undă, ei își fac interesele personale...
Dar, în general, partea bună a situaţiei artistice de la Chișinău e că Arta Plastică este un articol demn pentru prezentarea culturii naţionale la orice expoziţie sau forum cultural din lume. Acest lucru îl spun cu cea mai mare seriozitate.

- Sunteţi membru al mai multor uniuni de creaţie: Uniunea Internaţională a Artiștilor Plastici Profesioniști, Asociaţia Artiștilor Plastici din Boemia de Sud, Grupul „Die Neuen Milben” din Austria, Uniunea Artiștilor Plastici din Praga, Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova... Ce avantaje vă acordă statutul de membru și pe care dintre aceste asociaţii de creaţie o consideraţi prioritară?
- Să fii membru al unei asociaţii profesioniste de creaţie e lucru mare. Asta te face să fii mereu în contact cu lumea artistică, la expoziţii, simpozioane etc. Dar, totuși, marile opere de artă au fost create în singurătate...
Soarta a hotărât că în marea călătorie a artei în căutarea sinelui, să fim, totuși, singuri, nu pentru înstrăinare, ci pentru concentrarea spiritualului. Pentru mine cea mai importantă semnificaţie spirituală e noţiunea de liniște, pe care o alin în lucrările mele.

Tudor Buzu: „Spre primăvară”, acrilic, pânză

- Aveţi în palmares mai multe premii internaţionale, iar în 2003 aţi devenit Cavaler al ordinului naţional al României „COMANDOR”. Dintre ele, m-a impresionat Premiul „Excelenţa artistică” pe care l-aţi primit la Dubai în anul 2005. Ce s-a întâmplat atunci?
- Participarea mea la simpozionul de pictură de la Dubai a fost o experienţă cu totul deosebită. Erau prezenţi 20 de artiști din 20 de ţări ale lumii, dar numai 4 artiști din Europa... Acolo am văzut ca pe palmă ce se întâmplă cu arta, practic, în tot mapamondul artistic. Momentul extraordinar pentru mine l-a reprezentat premiul pe care l-am primit. A fost o apreciere a tablourilor mele, care, conform deciziei juriului, au reflectat cel mai bine Coranul. Iar șocul cel mai mare pentru organizator a fost atunci când m-a petrecut la aeroport: i-am dezvăluit că nu am citit Coranul, dar am intuit și am perceput cu o sensibilitate supremă atmosfera și energia din spaţiul arab...

- Care dintre oamenii de creaţie moldoveni v-au trecut pragul casei din Tabor și despre ce vă place să discutaţi atunci când vă vin în ospeţie prietenii din Republica Moldova?
- Dincolo de graniţă nu e dincolo de ţară. Sunt mereu în curs cu totul ce se petrece Acasă. Tehnica modernă, reţelele sociale scurtează distanţa dintre noi, dar, din păcate, ne îndepărtează factorul uman din noi... Avem sute de prieteni virtuali, dar, cu timpul, îi pierdem și pe cei adevăraţi. 
Atelierul și casa mea au ușile deschise pentru oamenii de bună voinţă din multe colţuri ale lumii, în special - de pe Plaiul Mioritic. Atelierul meu este loc de întâlnire cu mulţi compatrioţi – pictori, muzicieni, poeţi, diplomaţi... Nu-i voi enumera ca să nu uit pe cineva. Mi s-a întâmplat odată să primesc în vizită tocmai 12 primari din Republica Moldova, unii dintre ei sunt acum în parlament.
După discuţiile nocturne, uneori - până-n zori de zi, mă umplu de fericire și de îngândurare: câţi oameni luminaţi a dat lumii pământul nostru și cât de neapreciaţi sunt ei Acasă... 

- Vă îngrijorează situaţia politică din ţara de baștină? La sfârșitul acestui an în Republica Moldova sunt programate noi alegeri parlamentare. Dacă doriţi să se întâmple atunci o surpriză, care ar fi ea?
- Dacă vorbim de surprizele de la noi, mi-i cam frică. De regulă, surprizele în Moldova sunt negative... Aș dori mai bine sa vorbim de o continuitate. Nu ne conduc cei care merită, ne conduc acei pe care îi merităm. A adopta legi europene în Moldova e mai ușor decât a adopta mentalităţi europene. În momentul când în Moldova nu mai funcţionează legile de stat, oamenii disperaţi tind spre legea supremă – Dumnezeu. De aceea sunt pline bisericile de necredincioși. Suntem atât de departe de Dumnezeu, dar vrem să fim mai aproape de Rusia… Avem democraţie, urmează să avem și democraţi… Paradoxul moldovenesc este că suntem un popor foarte harnic, dar, concomitent, și cel mai sărac din Europa. Alt paradox moldovenesc – dorim să fim în Europa, dar votăm comuniștii, socialiștii...
Basarabia a fost supusă unor deformări serioase. Nu degeaba cuvântul Verticalitate este ca o umbră, atât de des folosit astăzi în toate mediile moldovenești. Ca să atingi demnitatea, mai întâi trebuie s-o găsești... În ultimul timp, se vorbește mult despre criza economică, dar mai puţin despre criza umană. Una din rezolvările crizei economice este întoarcerea la rădăcinile valorilor umane, la valorile culturale și cele creștine.
Lucrurile sunt destinate pentru a le folosi și oamenii pentru a-i stima, a-i iubi. Problema zilei de azi e că lucrurile sunt iubite, iar oamenii folosiţi. De aceia suntem acolo, unde suntem... Timpul ne cheamă spre o campanie serioasă, la toate nivelurile, cu genericul Deșteptarea.

Tudor Buzu: „Peste gard”, acrilic, pânză

- Sunteţi născut la Drăsliceni, o localitate din apropierea Chișinăului. Atunci când vi-e dor de baștină, care amintiri din copilărie vă strigă cel mai tare și cel mai insistent?
- Ca să ajungi departe, înseamnă să te întorci. Când vin la Drăsliceni, am impresia că nu am plecat de aici niciodată. Am părăsit satul meu, dar nu m-am lăsat părăsit de sat. Cât de înalt ar fi copacul, tot la rădăcini îi cad frunzele…
Îmi amintesc mereu de cântecul ţârâecilor și al broaștelor, de lătratul câinilor din sat, de mirosul de fân și pâine coaptă, de tălpile picioarelor mele pline cu spini când mergeam la păscutul vacii noastre, care era cu ochi mari și blânzi. Nu pot uita primii toporași și viorele, gustul dulce al cireșelor încă necoapte din grădina vecinului, buzunarele pătate cu cerneală din călimara vărsată în drumul spre școală, primii bani făcuţi pe când îmblam cu uratul, sărutul Mamei pe fruntea mea înainte de culcare... Cred că port în mine locul în care m-am născut...

- Domnule Buzu, este adevărat că natura de acasă e mai frumoasă ca cea din alte părţi? O spuneţi pentru Revista NATURA, pe care, din câte știu, o citiţi...
- Dumnezeu este artistul de geniu care a compus simfonia ploii, a pictat fresca zăpezii, a adunat roua dimineţii - sudoarea veșnicilor îndrăgostiţi... Pentru îndrăgostiţi și-n decembrie e Primăvară. Unuia păsările îi cântă, iar altuia îi fac zgomot. Acolo unde se întâlnește Sufletul cu Natura se naște Arta. În peisajul sufletului meu nu fac diferenţă dintre natura de acasă și natura străină. Mă interesează Natura în care Omul este o parte componentă și oaspete în acest Spaţiu și Timp. La cele 7 păcate capitale din Biblie aș adăuga încă unul - distrugerea Naturii.
Din cauza acestui păcat, avem multe probleme, care ne avertizează din ce în ce mai mult – secete, viituri de ape, pornituri de pământ... Natura ne dă mereu semnale, ne avertizează: oameni buni, fiţi oameni, dar și buni! În acest context, Revista NATURA de la Chișinău își face misiunea sa sacră de purificare a mentalităţii poporului nostru. Asta înseamnă păstrarea Naturii și, concomitent, Păstrarea Cauzei Neamului Românesc.

- Dle Buzu, toţi românii sărbătoresc în acest an un secol de la Unirea Basarabiei cu România, precum și 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 2018. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Centenarul Unirii și cum îl comemoraţi?
- Am fericita ocazie să particip anual la Congresul Spiritualităţii Românești de la Alba Iulia, unde mă întâlnesc cu multe feţe luminate românești din toate colţurile lumii. Spiritualitatea românească e oriunde, acolo unde sunt asemenea oameni. Să fii român nu e o etichetă, e o stare de spirit. Noi, urmașii marilor noștri înaintași, suntem datori să întoarcem România Acasă. Trecutul poate fi șters, dar nu poate fi uitat. Cine uită - nu merită viitorul. Se vorbește mult despre Unire, despre naţiune, dar iubirea de naţiune nu e doar strigatul prin piaţă, ci lucrând cu sârguinţă pentru înflorirea și întregirea ei. Personal, nu percep noţiunea de România Mare – percep și doresc o România Întregită. Centenarul Unirii pentru mine înseamnă o plecăciune faţă de Steagul Tricolor, de Cântecul, Portul, Limba și Datina noastră. Sigur că aceste lucruri sfinte le transmit cu dragoste fiilor și nepoţilor mei.

- Vă mulţumesc, domnule Buzu, pentru sincerităţile pe care mi le-aţi dezvăluit în acest interviu.

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în numărul 316

Susține Natura.md: Devino Patron!