Devino Patron!

Tineri cititori ai revistei NATURA

Tineri cititori ai revistei NATURA

O vizită sau excursie, o plimbare cu reflecții la frumusețile naturii sau o fugă până la o redacție unde poți afla despre viața păsărilor, a animalelor sau cât este de curat aerul pe care îl respirăm – toate acestea le poți ști dacă citești ziarul NATURA.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane stând jos, persoane în picioare şi interior

Elevii clasei a VA de la LT „Vasile Alecsandri” Chișinău, în așteptarea scurtei vacanțe de toamnă, au mers la redacția revistei NATURA unde s-au întâlnit cu Silvia Ursul, colaboratoare de mulți ani la revistă, ornitolog, vice-președinte a Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, unde le-a povestit elevilor despre viața, traiul, felul de a fi al păsărilor, despre modul de viață inedit al necuvântătoarelor, despre cum trebuie să se comporte omul cu ele, cum să le îngrijească și hrănească.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane

Elevii au fost curioși, adresând întrebări sau ei înșiși povestind din ceea ce cunosc din domeniul ornitologiei. Picii din a V au promis că vor citi ziarul de acum încolo, arătând interes doar răsfoind, deocamdată, revista și văzând câte soluții pot găsi la problemele de ecologie cu care se confruntă planeta.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane stând jos, persoane în picioare şi interior

Primul pas în salvarea Terei a fost făcut de elevii clasei a VA, începând cu Republica Moldova, dorind ca ea să fie verde, aerul curat, străzile și parcurile îngrijite, cu alte cuvinte, alecsandriștii vor ca locul lor natal să fie frumos ca în pastelurile lui Vasile Alecsandri.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând jos şi stând în picioare

Silvia STRĂTILĂ

Susține Natura.md: Devino Patron!