„Totul pornește de la educaţia de pe prispa casei părintești. ”

– Domnule Victor Bobu, lucraţi de mai mulţi ani ca medic chirurg la spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău, dar vă cunosc și ca aprig apărător al naturii, promotor de acţiuni ecologiste... De unde și de când această înflăcărată dragoste a Dumneavoastră faţă de mediul înconjurător?

- Natura și omul sunt lucrarea lui Dumnezeu, dar omul, din păcate, se folosește de natură tot mai abuziv și mai grosolan, din care cauză ea a început să se răzbune pe noi. În domeniul ecologiei au apărut foarte multe probleme sub aspect economic și social, dar și didactic. Menţionez anume aspectul didactic, deoarece, dacă populaţia nu cunoaște și nu pătrunde cu dragoste esenţa și însemnătatea noţiunii de ecologie, inclusiv în sensul celor șapte ani de acasă, generaţiile de mâine vor ajunge într-o catastrofă mondială.

Totul pornește de la educaţia de pe prispa casei părintești. Când un gospodar își face curăţenie în curte sau în jurul casei și-i spune copilului său să ducă gunoiul la pârău sau la râpă, despre care educaţie și dragoste de natură să mai vorbim? Paradoxul este că nici părinţii noștri n-au fost educaţi în anii de ocupaţie sovietică să înţeleagă că gospodăria lor nu se limitează doar în interiorul gardului din jurul propriei case. Gospodăria omului e și cea a satului în care trăiește, sunt lacurile și pâraiele din jurul localităţii, o pădure sau un deal din apropiere. A duce gunoiul peste ele e ca și cum l-ai turna în propriul suflet... Eu consider că, astăzi, la salutul cu „Bună dimineaţa!” trebuie să adăugăm și îndemnul „Să salvăm natura!”.

Și ţara este o comunitate în care guvernanţii trebuie să-și asume rolul de gospodari, care să nu permită conducătorilor de întreprinderi să se debaraseze în mod viclean, prin șiretlicuri, de reziduurile rezultate în procesul de producere. Din păcate, problema respectivă domină toate localităţile, dar mai ales orașele mari, inclusiv Chișinăul, unde tot soiul de deșeuri ajung, în special, în râul Bâc.

– De unde sunteţi de baștină? Aţi încercat să mergeţi în satul copilăriei Dumneavoastră și să schimbaţi atitudinea localnicilor faţă de mediul înconjurător?

– M-am născut la Trinca, raionul Edineţ, fostul judeţ Hotin. Satul meu era și mai este cunoscut printr-o tehnologie unică de producere a varului. Sigur că s-a întâmplat și acolo un dezastru ecologic. Ca să obţii var din piatră este nevoie de o anumită tehnologie. La Trinca piatra scoasă din stâncă era pusă la foc permanent și, astfel, în două-trei zile se extrăgea din ea câte 18-20 tone de var. Am lucrat și eu cândva la producerea acestui tip de var. Deși, iniţial, focul se făcea cu lemne sau cărbuni, se producea, totuși, o poluare a mediului înconjurător. Mai târziu, s-a început producerea varului în cantităţi mai mari și focul se făcea cu cauciucuri sau cu mazut, ceea ce a provocat o poluare extraordinară. Fumul negru se înălţa la cer și se vedea tocmai de la Bălţi. Localnicii din Trinca au avut de suferit multă vreme, căci văzduhul devenise foarte toxic. Cred că consecinţele acestui fenomen se vor manifesta încă mult timp înainte. Au existat apoi discuţii controversate pe marginea problemei date, căci varul se poate căpăta folosind ca mijloc de ardere și gazele naturale. S-au căutat posibilităţi de a aduce traseul conductei de gaze prin Trinca, dar fără succes atunci. Din păcate, locul unde se extrăgea varul din piatră este dominat de o murdărie de nedescris și demonstrează o totală neglijenţă din partea trincănenilor și a administraţiei locale: peste tot – numai bucăţi de piatră afumată, rămășiţe și sârme de la cauciucuri. Nimeni nu ia nici o atitudine, deși, pe acele locuri pasc oile și vitele... Am încercat de mai multe ori să „bat clopotele” pentru a readuce împrejurimile, inclusiv stânca de piatră, la normalitate și pentru a trezi spiritul ecologist în rândurile localnicilor, dar fără mari succese.

Alarmă ecologică la Trinca. Foto: Alecu Reniță

Satul nostru este foarte frumos, mai ales datorită stâncii și peșterilor de aici. Când locuiam acolo, prin anii 80, s-au făcut și importante săpături arheologice, rezultatele cărora au fost incluse în monografii și manuale, datorită importanţei lor istorice. Peșterile de acolo au fost locuite de oameni încă în epoca paleoliticului. Un consătean de al meu, Dumitru Bajureanu, Dumnezeu să-l ierte, s-a preocupat mult de istoria și arheologia satului. Acum, fiul său, Ion Bajureanu, continuă studiile arheologice începute de tatăl său. Are o colecţie colosală, colaborează cu Academia de Știinţe a Moldovei și cu savanţi din Germania. Deţine dovezi concrete care denotă că satul Trinca a fost locuit de oameni cu opt mii de ani în urmă. Are fotografii de la săpăturile arheologice făcute în stâncă la o adâncime de 2-3 metri prin care demonstrează faptul că aici există rămășiţe de construcţii străvechi. Azi se lucrează la un proiect comun cu Germania, care prevede continuarea săpăturilor arheologice...

– Când aţi fost ultima dată la Trinca? Cunoașteţi ce au transmis străbunii despre această localitate istorică?

– Merg des încolo, căci mă așteaptă și părinţii. Ultima dată am fost acum două săptămâni. Știu că stră-străbunii mei au coborât încoace din munţi încă în timpurile imperiului habsburgic. Luca Bobu a venit spre Trinca cu 12 feciori prin anii 1820-1830. Este o zonă în care trei sate formează un triunghi – Fetești, Trinca și Corjeuţi. Localnicii nu l-au primit în sat pe Luca Bobu și el s-a oprit cu familia în pădure, într-un loc pitoresc numit și astăzi Elveţia. Aici găsești și un izvor scos din buza pământului și îngrijit spre folosinţa oamenilor de către Luca Bobu, acel stră-străbunel al meu. Dar și la intrarea în stâncă te bucură un alt izvor pe care acel Luca Bobu l-a înconjurat cu bârne din stejar, care se mai păstrează și azi. Pe râul Draghiștea, în stâncă, a fost și o moară de apă făcută de bunelul lui tata, pe care sătenii și-l mai amintesc cu numele de nea Lache Bobu.

Mama, o soră a ei și bunica au fost deportate în Siberia în 1947, când bunelul deja se afla arestat într-o închisoare la Vorkuta. Atunci, statul sovietic le-a luat casele și 12 hectare de pământ pe care nu le-au mai primit înapoi nici până în ziua de azi. Când s-au întors în 1957, organele sovietice nu le dădeau voie să intre în sat, deși lăsaseră în Trinca toată bogăţia, și casă, și masă… Bunelul s-a întristat tare, s-a dus la Edineţ, unde, susţinut de câţiva cunoscuţi, a reușit să vorbească cu președintele raionului, care i-a spus că unicul lucru cu care poate să-l ajute este că-l sfătuiește să-și cumpere înapoi propria casă, confiscată abuziv de ruși. Așa a și făcut. Mai păstrăm acel document de cumpărare a propriei case luate cu sila de către puterea sovietică…

Tata și mama sunt bătrâni. Vin la ei ca să-i mai ajut, căci e vai și amar de bătrânii din Trinca, precum e vai și amar de toţi bătrânii din satele noastre ajunse la mare dezastru. E o tragedie naţională. Am propus să facem în sat un azil de bătrâni la conacul lui Vasile Stroescu, unde bătrânii s-ar adăposti măcar în perioada rece a anului, căci mulţi dintre ei au copiii plecaţi în lumea mare și au rămas fără nici o susţinere la capătul vieţii. Măcar astfel statul și-ar demonstra atitudinea faţă de ei…

Satul Trinca văzut de pe Toltrele Prutului. Foto: Alecu Reniță

– Domnule Bobu, sunteţi consăteanul vestitului Vasile Stroescu, cel care a luptat și a susţinut, inclusiv financiar, mișcarea de reunire a Basarabiei cu România la 1918? Cum păstrează localnicii memoria lui Vasile Stroescu?

– Vasile Stroescu s-a născut în satul Trinca la 11 noiembrie 1845, dar moșii de pământ a avut și la Brânzeni, Brătușeni, Zăbriceni. Este cunoscut ca mare filantrop și bun administrator al averilor moștenite. De la părinţi i-au rămas 9.000 hectare de pământ, iar la sfârșitul vieţii avea 25.000 de hectare, cârduri de oi, vite multe, dar și herghelii de cai. Pentru contribuţia depusă la unificarea pământurilor românești în 1918 a fost ales președinte de onoare al primului Parlament din România Mare. Basarabeanul și trincăneanul Vasile Stroescu este cel care a deschis prima ședinţă a Parlamentului României reîntregite, este cel care a început simbolic, prin cuvântarea-i emoţionantă, o nouă epocă în viaţa tuturor românilor unificaţi într-un singur stat naţional.

Bunica mea, care a trăit 90 de ani, a lucrat în tinereţile ei pe moșiile lui Vasile Stroescu și îmi spunea că el a fost un aprig apărător al drepturilor românilor, a promovat cultura și educaţia în limba română în Basarabia. Ea îmi spunea cu mândrie că săteanul nostru, ca decan de vârstă, fiind ales senator din partea alegătorilor basarabeni, a deschis, la 1 decembrie 1919, ședinţa primului Parlament al României Mari.

Conacul lui Vasile Stroiescu din Trinca are vreo patru case, unde cândva fusese dislocat și un spital. Într-o perioadă, m-am străduit mult să readuc la viaţă acel conac. Am vorbit chiar și cu un mare funcţionar de stat ca să căutăm fonduri în acest scop, i-am spus că și localnicii ar pune mână de la mână, dar și România ar putea să ne acorde un mic ajutor. Conacul este un loc foarte potrivit pentru o grădiniţă de copii sau un azil de bătrâni. În faţa acelui funcţionar, parcă aș fi vorbit cu un perete, după care am auzit un răspuns scurt: „De bătrâni trebuie să aibă grijă copiii lor…”. Dar de copii cine să aibă grijă? Cum aș putea să-mi ajut părinţii din salariul meu foarte mic? Apoi, am și eu copii pe care trebuie să-i pun pe picioare. Medicul începător are un salariu de patru-cinci mii de lei, o asistentă medicală, fără de care e imposibil să lucreze medicul, primește 2000-2500 lei. Dar aceștia sunt tineri, care încă nu au unde locui și plătesc lunar pentru chirie câte 100 de euro…

Fostul conac al lui Vasile Stroescu, Brânzeni. Foto: Vadim Șterbate

– S-a vorbit și se vorbește foarte mult despre transformările care au loc în domeniul medicinii. Simt, văd medicii aceste transformări?

– Eu sunt bucuros că unele spitale, inclusiv „Sfânta Treime”, au fost dotate cu aparatură modernă care ne ajută să contribuim la reabilitarea pacienţilor într-un timp mai scurt. Dar, în ansamblu, transformările nu se prea văd. Mă refer, în primul rând, la salarizarea personalului medical, din care cauză medicii lasă lucrul și pleacă în alte ţări, unde omul este preţuit și munca plătită mult mai bine. Mă doare să comentez și învinuirile precum că după juriști, cei mai corupţi ar fi medicii. Ca să devii medic, trebuie să investești foarte mult și dacă lucrurile vor continua în acest mod, o să ne pomenim cu spitalele fără specialiști, căci tinerii medici, care au o bună pregătire, nu mai vor să lucreze ca noi, pe entuziasm, și pleacă. Iată, chiar lângă spitalul nostru a fost ridicat un supermarket. Înainte de apariţia lui, am mers la primăria orașului și le-am spus că pe acel loc ar fi bine să se facă o clădire-două cu locuinţe de serviciu pentru lucrătorii spitalului, ca una din posibilităţile de ai menţine pe tinerii noștri specialiști. Nici n-au vrut să mă asculte până la capăt…

Profesia de medic te obligă să te menţii mereu în formă, ca specialist. Un medic bun este dedat profesiei, el trebuie să se gândească cum să salveze viaţa pacientului, cum să se perfecţioneze, dar nu unde să trăiască și cum să-și hrănească familia. Eu am fost la cursuri de perfecţionare la Kiev, Timișoara, Oradea, București, Târgu Mureș și am văzut cum în alte ţări sunt plătiţi și respectaţi medicii. Când am început activitatea de medic la Spitalul Republican (1991-1992), medicii din România veneau să se perfecţioneze la noi. În 1998, când am avut o primă specializare la București, am rămas șocat: românii, timp de șase ani, avansaseră foarte mult datorită integrării lor europene. Noi tocmai în 2016 am primit aparate medicale ca cele pe care le văzusem la București în 1998. Deci, practic, suntem în întârziere cu vreo 20 de ani. Însuși sistemul existent al companiei de asigurări rămâne un monopol care finanţează și controlează, dar, la rândul său, nu-i controlat de nimeni. Dacă la noi banii ar fi utilizaţi raţional, ne-ar ajunge și pentru salarii, și pentru modernizare.

– Sunteţi chirurg specializat în urologie. Ce trebuie să facă un om ca să-și păstreze sănătoși rinichii?

– Este vorba de unele procese de catabolism și anabolism, din care cauză, la o anumită vârstă, fiecare om va avea și probleme de rinichi. Ele apar, vorba vine, din aceeași ecologie – e importantă calitatea a ceea ce consumăm ca hrană și băutură. Rinichii participă la homeostaza din organism, adică ei absorb tot ceea ce este necesar organismului și elimină substanţele nocive. Vă închipuiţi ce filtru puternic sunt rinichii, dacă ei filtrează într-un minut 10 litri de sânge? Numai Dumnezeu poate crea așa ceva. În rest, mai depinde de starea morală și sufletească a fiecărui om. În practica mea am întâlnit pacienţi care, într-un timp foarte scurt, au făcut calculi (pietre) la rinichi din cauza stresului. În genere, starea psihologică are o influenţă foarte mare în toate maladiile, inclusiv asupra rinichilor. Din păcate, noi avem o societate foarte bolnavă, iar moldovenii au tradiţia de a se adresa la medic foarte târziu, atunci când suferă de o maladie...

Medicul Victor Bobu

– Domnule Bobu, cândva eraţi activ și în viaţa politică. Ce v-a făcut să vă retrageţi?

– Dar la noi este imposibil să fii apolitic. Problema e că nimeni nu-ţi ascultă părerile. Azi, fiecare vine în politica mare cu interesele sale, tot mai obscure în ultimul timp, dar cu aceeași mentalitate – comunistă. Noi, avem o zicală care se potrivește felului de a face politică moldovenească: dacă nu moare calul, se rupe șaua. Or, în viaţa noastră politică se întâmplă ca în fabula „Racul, broasca și o știucă…”. În plus, unii au transformat politica într-o goană după agoniseală, dar eu am învăţat că omul trebuie să-și dovedească prezenţa sa pe pământ prin fapte, nu prin avere. Sunt medic și știu foarte bine că, plecând din această lume, nimic nu ei cu tine… 

Iată, se apropie și alegerile parlamentare, dar lumea este foarte derutată și dezamăgită de politicienii noștri și de cele ce se întâmplă în politica moldovenească. Eu, de exemplu, îmi îndeplinesc obligaţiunile mele de serviciu și, o dată la patru ani, împreună cu alţi alegători, mandatez anumite persoane care vor și promit că vor face o politică corectă, dar, din păcate, după alegeri, acești politicieni se vând și se cumpără între ei, neglijându-ne pe noi. Cum să nu-ţi fie scârbă de o asemenea politică? Iar despre atitudinea clasei politice faţă de mediu, mi-e și silă să vorbesc. Au ajuns, după mari lupte date de Mișcarea Ecologistă din Moldova în anii de renaștere naţională pentru crearea ministerului, să lichideze Autoritatea Centrală de Mediu. În ansamblu, oamenii care merg la serviciu, în loc să-și caute de lucru, își încep ziua cu comentarii și discuţii contradictorii despre felul cum politicienii își bat joc de acest popor.

- Și ce-i de făcut atunci când totul se năruiește? Tot mai multă lume în anul Centenarului Unirii consideră că, pentru a ne salva, e necesar să repetăm actul din 27 martie 1918 și să revenim în casa noastră strămoșească – cea românească. Aceeași părere domină și printre medici?

– Nu mă pot exprima în numele tuturor colegilor mei. Medicii sunt oameni citiţi și informaţi în toate aspectele, urmăresc toate evenimentele. Știu că foarte mulţi dintre ei își doresc acest lucru, dar, mă rog, viaţa-i viaţă și se lasă influenţaţi de anumite condiţii de lucru, de trai etc. Adevărul e că politicienii trebuie să decidă, dar ei, de cum ajung în fotolii, se cred împăraţi și nu mai vor să cedeze nici chiar în numele Unirii. Deseori văd cum foști înalţi demnitari de stat spun că susţin Unirea, dar de ce nu au făcut-o atunci când erau la putere? Eu consider că, dacă nu s-a făcut la timpul potrivit, ar trebui să revenim la problema Pactului Ribbentrop- Molotov, pentru a-i anula consecinţele. Să fie adoptată o hotărâre legislativă prin care urmașii celor născuţi în timpul României Mari să obţină cetăţenia română automat, prin intermediul primăriilor locale. Tata e din 1940 și în certificatul de naștere este scris ca român, dar nu vă închipuiţi câţi bani am cheltuit eu
ca să-mi recapăt cetăţenia română prin diferiţi intermediari și cu multe deplasări la București. Fratele meu, de la ţară, nu are cetăţenie română, dar cunosc o sumedenie de rusofoni care au primit-o. Dacă toţi moldovenii din Basarabia ar primi automat cetăţenia română, cred că problema Unirii s-ar rezolva mai ușor. Când am fost la o perfecţionare la Institutul Clinic „Fundeni” din București, marele academician și profesor Eugen Proca, m-a întrebat: „Dar de ce vă numiţi Bobu? Nu cumva sunteţi de rudenie cu Emil Bob, fostul secretar al lui Nicolae Ceaușescu, pe care l-am cunoscut?”. Nu știu dacă avem legături de rudenie, dar că suntem de același sânge nu o să mă contrazică nimeni. Oricum, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu ne va aduna pe toţi sub cerul aceleași ţări. Basarabenii au dreptul la o ţară atât de frumoasă, de bogată și mare precum e România... Fiindcă Ea este mama noastră, mama tuturor românilor.

- Să dea Dumnezeu și vă mulţumesc pentru acest interviu.

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 317

Susține Natura.md: Devino Patron!