Trei fețe ale iubirii...
natura.md
Iun 2, 2021 01:13
3506
0
Firul de viață al omului, aici pe pământ, l-a descris poetic Lucian Blaga în poezia sa „Trei fețe”:
„Copilul râde: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă: „Jocul și-nțelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace: „Iubirea și jocul meu e-nţelepciunea!”.
Se pare că acest joc de cuvinte blagian puțini (dar cine?) ar fi în stare să-l inverseze, să-l răstoarne, să-l trăiască după propriile legi sau dorințe, oricât de mult s-ar căzni cineva să depășească etapele fiziologice. Mi se părea la vârsta pubertății că această perioadă este poate cea mai grea și credeam cu atâta convingere, fără să-mi dau seama că tocmai în adolescență orice fluture care zboară se mănâncă.
Și totuși generațiile ‘60, ‘70, ‘80 și poate un sfert din cele ale anilor ‘90 nu au avut cum să sară intuitiv peste anumite etape ale vieții lor. Sistemul, care le-a marcat copilăria, adolescența și maturitatea, le-a măsurat, tinerilor în acei ani, orice încercare de a gândi mai altfel, trecând-o prin patul procustian. Tiparele societății, care încurcă orice angrenaj să se miște firesc, nu este bun, firește, și nici măcar nu durează la nesfârșit.
Timpul a demonstrat acest lucru că orice sistem, cât de odios ar fi fost, a trecut la rebut. Ceea ce nu se învechește și nu se poate fura este iubirea. Ea nu cade niciodată, pentru că „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”, pe „toate le suferă, le crede, le nădăjduiește, le rabdă”. Iubirea este un reper de consolare și de înălțare a sufletului, pe care îl găsim în Epistola către Corinteni când ne este greu, la care revenim ca o lectură rugătoare atunci când ne simțim în singurătate sau deznădejde. În școală, profesorul de literatură încearcă, dar greu mai reușește (în secolul XXI, al secularizării) să (re)aprindă flacăra iubirii prin intermediul mai multor opere canonice, prezente în creația unor scriitori. (Dacă am ține mult la literatura noastră, română, am găsi cu desăvârșire un număr mare de opere pe tema iubirii.)
Literatura română clasică, prin anii ‘90, aici în Basarabia, era o oază de lumină și de mitizare a valorilor românești, pe care nu le-am avut și nu le-am trăit, pentru că nu le-am prea citit și nu le-am studiat în perioada sovietică, dar la care ne-am conectat cu atâta dor și drag după 1989. Prea repede însă ne-am plictisit de ele din snobism pentru bestseller-uri, ai căror autori tineri știau/știu să-și vândă produsul, și nu valoarea. De fapt, valorile nu se vând - se educă, se transmit. Cum să transmiți însă valori dacă au crescut fără ele două generații consecutiv - din 1945 până la revoluția din 1989? Acest timp, prea necruțător cu noi astăzi, pe care îl grăbim noi, nu mai avem răbdarea să-l trăim în mod firesc, silindu-ne să ne vedem și să ne credem (mai) milenari decât el, mai puternici decât Dumnezeu, în care, dacă nu crezi, de ce oare unii se iau la întrecere cu el?
„Ora de iubire” din poezia lui Eminescu ni se pare infimă în raport cu timpul, iar marele poet tocmai ne îndeamnă să simțim că sentimentul iubirii trebuie trăit cu maximă intensitate. Personajele clasicilor Preda, Rebreanu, Slavici, Călinescu, Eliade educă tinerilor că „sacrul, scria criticul literar Eugen Simion, nu poate dispărea din societatea tehnocrată, pentru că nu pot dispărea unele revelații primordiale”. Iată de ce o generație, conectată la iubiri virtuale, se regăsește mai greu în marile modele spirituale, dacă nu chiar le resping.
În cartea „Fuga spre câmpul cu ciori” (amintiri dintr-o copilărie ateistă) de Savatie Baștovoi, apărută în 2012, autorul îi împărtășește cititorului tânăr că o primă „... concluzie la care am ajuns este aceea că totul poate fi explicat doar prin iubire. Asta în măsura în care iubirea însăși poate fi explicată, căci nu degeaba atunci când Apostolul Ioan a vrut să spună totul despre Dumnezeu într-un singur cuvânt a zis: „Dumnezeu este iubire”.
Cum să le explici astăzi tinerilor care fug de iubirea sacră ca la Eliade, sau de iubirea cosmică ca la Eminescu, sau de iubirea autentică ca la George Călinescu etc., etc., că, citez din aceeași carte de S. Baștovoi, „în afara iubirii nimic nu există”, că „răul și ura sunt locul în care iubirea nu a putut pătrunde”.
Această lună de florar, care ne-a adus nu doar primăvara, dar și sărbătoarea sfântă a Învierii, ne amintește, mai mult de două mii de ani încoace, că iubirea nu poate fi nici teoretică, nici socială, nici virtuală. Iar eu vă spun tuturor, nu virtual și nici teoretic, dar prin Cuvântul scris, că Hristos a Înviat din iubire pentru noi!
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 351
Susține Natura.md: Devino Patron!
