Unirea, idealul românilor de pretutindeni

- Domnule Boris Volosatâi, instituția de învățământ preuniversitar pe care o conduceți are o istorie de peste 153 de ani. Întotdeauna a fost considerată una de elită aici, în stânga Prutului. Continuă să fie „Gheorghe Asachi” un liceu suprasolicitat în Chișinău?

- Într-adevăr, Liceul „Gheorghe Asachi”, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ în spațiul dintre Prut și Nistru, a fost și rămâne o instituție suprasolicitată. Azi, aici învață 1881 de elevi, un număr de două ori mai mare decât capacitatea de proiect – 900 de locuri. Dar am avut și ani cu 2500 de elevi. Știind că în toate timpurile instituția a fost una solicitată, am adaptat unele încăperi și am făcut din ele săli de clasă. În schimbul doi învață doar paralela clasei a șasea și paralela clasei a doua. Celelalte clase învață în prima parte a zilei.
Spațiul e una din problemele noastre, dar nu cea mai mare care ar exista într-o instituție de învățământ. Școala nr.1, actualul liceu „Gheorghe Asachi” întotdeauna a activat în două schimburi.

- Ați obținut prin concurs funcția de director al liceului la 5 ianuarie 1990. Deci, degrabă veți avea 28 de ani de când vă aflați în fruntea instituției de învățământ. Cum explicați această longevitate,
mai ales într-o perioadă în care sistemul de învățământ a trebuit să înfrunte mari cataclisme?

- Sunt unul dintre puținii directori de liceu care încă din perioada sovietică se află în exercițiul funcțiunii, mai mult – în fruntea unei instituții specifice, cu suflu românesc pronunțat, în condiții de schimbare permanentă a curriculei școlare, a manualelor, de perfecționare a cadrelor didactice și asigurare a unui învățământ de calitate în condiții sociale precare… Cred că toată rezistența mea pe parcursul acestei perioade îndelungate s-a bazat pe încrederea din ce în ce mai mare din partea corpului didactic al liceului, din partea părinților și elevilor. Dar vreau să vă spun că pentru mine Liceul „Gheorghe Asachi” nu este un loc de lucru, ci un mod de viață. Prin asta se explică longevitatea la care vă referiți. Odată cu apariția noului Cod al educației, toți directorii sunt obligați să treacă un concurs. L-am trecut și eu. Degrabă vor fi doi ani de când am fost supus concursului conform noilor rigori. De fapt, vârsta mea de pensionare coincide aproape cu finele actualului meu mandat de director. Aș avea posibilitatea să mai aplic pentru un termen, dar asta va depinde de obiectivele mele de viață personală... Am menționat deja că pentru mine Liceul „Gheorghe Asachi” nu este un loc de muncă, ci un mod de viață.

- Care sunt azi cele mai dureroase probleme ale unui director de liceu, în special – ale celui de la „Gheorghe Asachi”?

- Există mai multe probleme. Aș putea să vorbesc despre cele de ordin financiar și gospodăresc. Astăzi, liceul nostru își gestionează bugetul în bază de autonomie – lucru care necesită foarte multă atenție, multă responsabilitate, dedicație și implicare personală a directorului. „Gheorghe Asachi” a trecut la autogestiune la 1 august curent. Este și interesul de a demonstra că o gestiune autonomă a bugetului poate să aducă beneficii instituției. Iată, chiar în cabinetul meu vedeți câteva cărți dintr-un lot pentru biblioteca liceului, care ne-a costat 80 de mii de lei. Ei bine, de când sunt în funcția de director e pentru prima dată când am avut posibilitate să cumpărăm pentru bibliotecă un asemenea lot de cărți. Achiziția am făcut-o din sursele financiare pe care le-am economisit în acest an. La fel, am reușit să dotăm instituția cu încă două table interactive. Avem posibilitatea să dotăm liceul cu o Clasă a viitorului, în care vom plasa noi computere (câștigate în rezultatul unui proiect), iar o parte a ei va fi destinată pentru odihnă, inclusiv o sală open space, un fel de spațiu deschis pentru toți elevii. 
A doua parte de probleme, vechi ca și învățământul, este motivația elevului de a învăța. Azi avem o generație nouă de elevi, generația IT. De aceea și menționam străduințele noastre de a echipa liceul cu tehnică electronică modernă, ceea ce motivează elevul să vină și să fie activ la ore. Și cadrele didactice trebuie să caute noi metode de lucru, care ar motiva elevul să vină la școală, iar părintele să aleagă anume școala noastră și nu alta. În acest sens, în afară de lecții, noi organizăm și multe activități extracurriculare. Avem trei săli de sport care sunt folosite prin metoda intensivă. Precum Olanda, cu terenuri mici, acoperă cu flori toată Europa, așa și noi – cu săli mici, acoperim toate interesele copiilor noștri. Într-o sală de sport cu tatami, se practică sporturi orientale, alta este o sală de forță. De altfel, liceul nostru este gazda Federației naționale de powerlifting triatlon force al cărui președinte sunt chiar eu. Precizez că în acest sport noi suntem a treia echipă din lume. În a treia sală sportivă elevii sunt încadrați în curriculumul național de cultură fizică și sport. Mai avem și o sală de festivități, dar și de dans. E cunoscut ansamblul nostru de dans „Triumf”, care poate concura cu cele mai bune ansambluri nu numai din Republica Moldova.
Toate cele enumerate arată că noi ne străduim să fim în conformitate cu cerințele timpului. Gravă, cred eu, este relația dintre școală și părinții elevilor. E vorba de analfabetismul educațional în familie. În mare parte, majoritatea părinților elevilor noștri au studii superioare, unii dețin câte dou-trei diplome, sunt și doctori în științe… Anume ei consideră că au cunoștințele necesare de a da copilului tot. Sigur, îi dau bani, îl îmbracă, îl încalță, îl hrănesc, dar copilul se hrănește nu numai cu materialul, ci, în mare parte – cu spiritualul. Cei șapte ani de acasă bat toate liceele și universitățile. Din păcate, azi se simte tot mai mult lipsa celor șapte ani de acasă. Părinții nu au timp să acorde căldură sufletească copiilor lor. Cu propriul copil nu se vorbește prin intermediul computerului, căci el are nevoie de contactul viu și de energetica părintelui său. La școală, noi dăm copilului carte, dar nu-l învățăm cărui Dumnezeu să se închine. Fiecare vine cu Dumnezeul său de acasă. Noi, profesorii, trebuie să modelăm, prin elevi, viitoarea societate, dar baza ei se pune acasă.

- Are Liceul „Gheorghe Asachi” o Asociație a părinților? Cum activează ea? Vă întreb deoarece asemenea asociații sunt deseori criticate precum că scopul lor e de a-i stoarce de bani pe părinții
elevilor…

- Asemenea asociații au avut scopul în instituțiile de învățământ de a ajuta profesorii să supraviețuiască în condițiile grele de acum 20 de ani. Liceul nostru are o asemenea asociație, cu activitate legală, statutară. Urmăresc atent activitatea ei. Am avut un an în care chiar i-am suspendat activitatea pe teritoriul instituției pe care o conduc. Motivul a fost că președintele asociației de atunci nu vroia să prezinte rapoarte în fața părinților și învățătorilor despre activitatea sa. Știu că există suspiciuni față de asemenea asociații părintești, dar, în multe cazuri, așa ceva se întâmplă din lipsă de comunicare și transparență. Or, unde sunt bani, vor exista și vorbe, și suspiciuni. Eu lupt cu acei care nu respectă Regulamentul de viață internă a liceului, iar acest regulament interzice oricărui angajat al instituției să se implice în acumulare de bani sau în gestionarea banilor părinților.

- Dar cum de liceul își păstrează colectivul pedagogic? Profesorii de aici nu pleacă la munci peste hotare sau la instituții de învățământ private?

- Chiar că, acum vreo 20 de ani, dacă nu era Asociația părinților, o parte dintre învățători aveau să părăsească liceul. Azi, nu mai folosim această susținere, pentru că și salariul învățătorilor se racordează la minimul de existență. Mai important pentru profesorii noștri este că le oferim posibilitatea de a crește profesional. Marele meu noroc este că lucrez într-o instituție de învățământ în care marea parte a colegilor mei vin la liceu nu doar ca la un loc de muncă, ci vin pentru că aici pot să-și manifeste vocația lor. Da, ei au nevoie să-și întrețină familia, dar au nevoie și de hrană
spirituală, de satisfacție sufletească. Din fericire, așa-s profesorii de la Liceul „Gheorghe Asachi”. Teza mea de doctor în științe, dar și proiectele noastre de lungă durată sunt bazate pe un obiectiv foarte important – a transforma Liceul „Gheorghe Asachi” într-o organizație unde interesele personale coincid cu ale instituției. E o noțiune care, implementată, dă rezultate excepționale. Interesul de a te manifesta, de a scrie, a publica, a face schimb de informații, a susține teza de doctor – la „Gheorghe Asachi” au susținut teza de doctor 12 cadre didactice – este o motivație de a-l menține pe învățător în această instituție.

- Cândva poetul Ion Hadârcă a spus: „Dacă intelectualitatea este coloana vertebrală a naţiunii, atunci Școala nr.1 - Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” este coloana vertebrală a acestei  intelectualităţi”. Pe care dintre absolvenții Liceului „Gheorghe Asachi” îi vedeți ca port-drapel ai acestei instituții de învățământ?

- E o apreciere cu care nu ne lăudăm, ci ne responsabilizăm, căci o asemenea imagine a liceului trebuie să rămână și după noi. Pe parcursul activității mele ca director am scos cărți, pliante, broșuri despre absolvenții noștri, care s-au manifestat în toată lumea și la cel mai înalt nivel. Dar astăzi nu mai facem acest lucru, deoarece marea parte a absolvenților care au plecat peste hotare nu s-au mai întors. Liceul nostru e ca o fabrică de intelectuali care devin buni specialiști peste hotare.
Nu vreau să dau nume de „purtători de drapele”, avem absolvenți deveniți cunoscuți pe tot eșichierul politic - și pe stânga, și pe dreapta. Miniștri am avut în toate guvernele, ambasadori, șefi de departamente… Să mă laud sau să mă întristez, văzând cum trăim? Declarația de Independență a fost semnată de 11 absolvenți ai Liceului „Gheorghe Asachi”, în Cartea Roșie a oamenilor iluștri din Republica Moldova avem 14 absolvenți. Totuși, aș menționa un nume, care vorbește de la sine – Doina (Marin) Aldea-Teodorovici. 
Doina și Ion Aldea-Teodorovici sunt simbolul națiunii noastre. Ei ne-au spălat obrazul de minciuna pe care le-am spus-o generațiilor de oameni pe parcursul sovietic. Cum să nu te mândrești cu asemenea simbol al idealurilor noastre?

- Dar nu cred că chiar și cel mai mare socialist de la noi, Igor Dodon, tot în acest liceu a învățat…

- Absolvenții noștri nu pot să aibă poziții politice chiar atât de deplasate… 

- Deși instituțiile de învățământ sunt apolitice, știu că profesorii și elevii de la „Gheorghe Asachi” întotdeauna au avut conștiință națională și mereu s-au mobilizat la apărarea adevărurilor noastre istorice. Vă amintiți acum care sunt cele mai importante momente în care ei au riscat și au protestat?

- Cândva, în anii tinereții mele, ca istoric, mă gândeam că ar fi fost bine să mă nasc în alt secol, în care o fi fost mai interesant, mai incitant, iar acum îmi dau seama că m-am născut și am trăit într-o perioadă foarte interesantă și foarte importantă pentru țara noastră, pentru conștiința noastră națională. Da, liceul „Gheorghe Asachi” a fost și rămâne un bastion al românismului și al francofoniei la Nistru. Fondat de o franțuzoaică, madam Janette du Bois, și susținut de o altă familie de francezi, Rizzo, Liceul „Gheorghe Asachi” a practicat studierea aprofundată a limbii franceze, a civilizației și culturii franceze. Acest lucru ne-a deprins să fim în evoluție precum revoluția franceză. Azi avem a cincea republică franceză, un exemplu viu că, atunci când lucrurile se împotmolesc, e nevoie de o schimbare radicală și de curaj pentru a merge înainte. În liceul nostru întotdeauna s-a promovat ideea apartenenții la neamul românesc, la limba română și la Tricolor. Momente importante au fost în toate timpurile, dar timpurile de liniște sunt mai importante ca cele revoluționare. Da, am fost în greve până am obținut ceea ce am cerut. Am stat vreo șapte luni în piață până când am obținut o schemă de salarizare a profesorilor. Am fost printre primele cinci instituții de învățământ care, în baza școlilor sovietice, au devenit licee, noi – Liceul român-francez „Gheorghe Asachi”. În hotărârea de Guvern denumirea era Liceul moldo-francez „Gheorghe Asachi”, iar în ordinul ministrului de a mă trece din director de școală în director de liceu a fost scris Liceul româno-francez… 
În 2004, ministerul nu vroia să ne acrediteze instituția, motivând că denumirea liceului nu corespunde celei oficiale. Ni se cerea să schimbăm denumirea de pe frontispiciul instituției din Liceul româno-francez „Gheorghe Asachi”, în Liceul moldo-francez „Gheorghe Asachi”. Am declanșat o acțiune de apărare a denumirii, care, de fapt, a fost și un fel de test de reacție a societății: mai sunt rezerve în spiritul național ori s-au epuizat? Mai erau. În 2006, când parcă toată spiritualitatea ațipise, a venit la noi poetul Adrian Păunescu. Programasem o întâlnire pentru timp de o oră, dar el a stat în discuții cu profesorii și elevii toată ziua. Oricând vigoarea rămâne vie în liceul nostru, inclusiv astăzi…

- Liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” din Chișinău este cunoscut ca o catedrală a românismului. În anul următor vom sărbători un secol de la Unirea Basarabiei cu România. Cum se va alătura liceul pe care îl conduceți evenimentelor consacrate Unirii pe parcursul anului 2018?

- Liceul nostru vine cu un șir de inițiative la care sunt chemați să se alăture alte instituții de învățământ nu numai din Republica Moldova, dar și din tot spațiul românesc. Idealul Unirii nu este unul de compromitere a statului în care trăim, este idealul românilor de pretutindeni, iar pentru Basarabia, care prima a ales Unirea cu Țara acum aproape 100 de ani, este ceva primordial. Adevărata
istorie se întoarce acasă. Cică, Președinția vrea să anunțe 2018 anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Noi am putea folosi chiar și acest motiv pentru a promova idealul românesc, deoarece Ștefan cel Mare a fost unul dintre primii unioniști. În Palatul Parlamentului de la București Ștefan cel Mare și Sfânt este primul în rândul celor care au promovat Unirea. Prin copilul de la ultima sa căsătorie, care reprezenta Curtea Domnească de la Suceava și Curtea Domnească de la Târgoviște, el făcea Unirea. E o platformă foarte reușită pentru inițierea tinerei generații în cunoașterea adevărului istoric. Centenarul Unirii e un motiv de a evalua succesele și insuccesele noastre pe parcursul strădaniilor de întregire a neamului, de înaintare a noastră pe parcursul european. Nu văd acum un proiect de țară, dar văd un proiect de neam. Ce o să fie după 2018? Viața continuă, iar idealul rămâne până la împlinire, iar mai important e ca el să persiste și după Unirea ca atare. Asta trebuie s-o facem și în context european…

- E adevărat că Asociația Civică pentru Demnitate în Europa i-a propus Președintelui României să vă decoreze - pentru ceea ce faceți - cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler cu prilejul zilei de 1 decembrie, Ziua Națională a României?

- Mă bucur de aprecierea din partea unei asociații civice, care, pentru mine, e mult mai mult decât un ordin. Ceea ce fac - uneori mai bine, alteori mai rău - fac din dragoste, nu în goană după merite. Oricum, mi se încălzește inima atunci când văd că lumea ne respectă și privește la Liceul „Gheorghe Asachi” ca la un altar al românismului în Basarabia, care nu ține numai de un om, ci de locul pe care și l-a obținut în istoria pedagogiei din întregul spațiu dintre Prut și Nistru.

- Succese, domnule Cavaler al învățământului…

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 310

Susține Natura.md: Devino Patron!